Ce să mănânci în Spania? Mâncăruri tradiționale spaniole și preparate specifice

Bucătăria spaniolă este una dintre cele mai variate din lume - în Țara Bascilor se gătește altfel decât în Andaluzia, în Galicia altfel decât în Valencia, și fiecare regiune ține cu dinții la a ei. Au în comun mai ales uleiul de măsline, usturoiul și obiceiul de a mânca târziu și pe îndelete. Adaugă moștenirea maură a sudului, vecinătatea bucătăriei franceze dincolo de Pirinei și a Portugaliei la vest - și ai o țară pe care o poți gusta în fiecare zi altfel.

Descopăr Spania pe îndelete de mulți ani: am luat micul dejun în Bilbao, am colindat barurile din San Sebastián, am cinat cu părinții în Madrid, mi-am petrecut o dimineață în piața din Alicante, iar miezul nopții de Revelion, cu cele douăsprezece boabe de strugure, l-am prins în Malaga. Ghidul acesta rezumă ce să mănânci în Spania, unde bucătăria își schimbă dialectul și cum să te porți la masă ca un localnic.

Mâncare tradițională spaniolă

Printre cele mai cunoscute mâncăruri tipice spaniole se numără tapas, porții mici din diverse preparate, servite ca gustare la băutură sau adunate într-o cină întreagă. Pot fi reci sau calde, de la un bol de măsline la calamari prăjiți, iar în Granada, León sau Jaén le primești automat și gratis la bere. În Țara Bascilor au o formă proprie: pintxos înfipte în scobitori și expuse pe tejghelele barurilor.

Un alt preparat tipic spaniol este paella, originară din împrejurimile Valenciei, care se mănâncă în mod tradițional la prânz, nu seara. Potrivit unui studiu al Universității din Valencia din 2022, în paella autentică intră exact zece ingrediente - printre altele pui, iepure și fasolea locală garrofón, fără fructe de mare și fără chorizo. Ce primești pe litoral drept "paella mixta" este pentru valencieni pur și simplu o mâncare bună de orez.

Al treilea pilon este gazpacho, supa rece din roșii, ardei, castraveți, pâine și ulei de măsline - în vara andaluză mai degrabă se bea decât se mănâncă. Verișoara lui mai densă din Córdoba, salmorejo, se mănâncă cu lingura, cu ou și șuncă deasupra.

Spaniolii țin la ingredientele de calitate: șunca uscată jamón, brânzeturile de la Manchego la Cabrales, uleiul de măsline, peștele proaspăt și fructele de mare, dar și conservele de pește, servite aici ca delicatese. Cele mai multe se pot lua acasă - ce anume merită, scriu în articolul Ce să aduci din Spania.

Mâncarea națională a Spaniei

O mare parte a lumii consideră paella mâncarea națională spaniolă. La origine era mâncarea țăranilor din jurul Valenciei, care puneau în tigaie ce aveau la îndemână - orez, legume, iepure, uneori chiar melci. Astăzi este simbolul internațional al bucătăriei spaniole și totodată rețeta ei cea mai atent păzită: când Jamie Oliver a pus în 2016 chorizo în paella, s-a revoltat împotriva lui tot internetul spaniol.

Adevărata mâncare națională, pe care spaniolii chiar o mănâncă în fiecare săptămână, este însă tortilla de patatas - omleta cu cartofi pe care o găsești în orice bar, restaurant și casă din toată țara. Nu cere ingrediente speciale și nici o ocazie festivă, și tocmai de aceea spune mai multe despre Spania de zi cu zi decât paella.

Tortilla împarte totuși națiunea în două tabere: cu ceapă (concebollistas) sau fără (sincebollistas). Potrivit unui sondaj CIS din 2024, șapte spanioli din zece vor ceapă. Eu fac parte din minoritatea fără ceapă - și cel mai mult îmi place tortilla dimineața, ca parte a unui mic dejun tipic spaniol.

Ce să mănânci în Spania

• Paella. Celebrul preparat din orez gătit într-o tigaie largă și plată, specialitatea Valenciei. Merită atenție și frații ei: arroz negro, arroz a banda sau arroz al horno, copt la cuptor.
• Tapas. Porții mici din diverse preparate, la băutură, de la măsline la caracatițe mici prăjite. În unele orașe (Granada, León) le primești gratis la băutură.
• Jamón. Șunca uscată ale cărei pulpe întregi atârnă din tavanul barurilor și al magazinelor. Cel mai sus stă jamón ibérico de bellota, de la porcii iberici hrăniți cu ghindă; mai răspânditul serrano vine de la porci albi și are un gust mai simplu.
• Tortilla de patatas. Omleta cu cartofi și adevărata mâncare națională. Disputa despre ceapa din ea împarte țara în două tabere.
• Gazpacho. Supa rece din roșii, ardei și castraveți, răcoarea verii andaluze. Se bea liniștit și din pahar.
• Churros. Batoane striate prăjite, înmuiate în ciocolată caldă și groasă. Mic dejun și mâncare după o noapte de chef, niciodată desert după cină.
• Sangria. Vin roșu macerat cu fructe, servit în carafă. Spaniolii o consideră mai degrabă o băutură pentru turiști - și totuși poate fi excelentă.
• Chorizo. Cârnat maturat, colorat în roșu de boia, în zeci de forme și grade de iuțeală. Suvenirul meu comestibil de fiecare dată, în loc de magneți de frigider.
• Queso manchego. Brânză de oaie din La Mancha, cea mai celebră dintre cele aproape treizeci de brânzeturi spaniole cu denumire protejată. Coaja îi este decorată cu model de coș împletit.
• Tinto de verano. Vin roșu cu limonadă carbogazoasă și gheață - ce beau localnicii în timp ce turiștii comandă sangria.
• Cava. Vin spumant fermentat în sticlă prin aceeași metodă ca șampania, în proporție de 95 % din Penedès, în Catalonia. Peste jumătate din consumul anual îl beau spaniolii de Crăciun și de Revelion.
• Pintxos. Gustări basce expuse pe tejghelele barurilor, adesea înfipte în scobitori. În San Sebastián au fost ridicate la rang de haute cuisine în miniatură.
• Gilda. Cel mai celebru pintxo: o măslină, un file de anșoa și un ardei guindilla pe o scobitoare. Poartă numele rolului Ritei Hayworth din filmul omonim.
• Croquetas. Crochete prăjite din sos bechamel gros, umplute cu șuncă, brânză sau cod. Nelipsite din vitrinele barurilor din toată țara.
• Patatas bravas. Cartofi prăjiți cu sos iute brava. Unul dintre puținele tapas asupra cărora toată țara este de acord.
• Pimientos de Padrón. Ardei verzi prăjiți din Padrón, în Galicia. După un proverb local, "unii ard, alții nu" - o ruletă în farfurie.
• Salmorejo. Supă rece și densă din Córdoba, ruda mai sățioasă a lui gazpacho. Se servește cu ou fiert și bucățele de șuncă.
• Tostada con tomate. Pâine prăjită cu roșie rasă și ulei de măsline, baza micului dejun spaniol. În Catalonia i se spune pa amb tomàquet.
• Horchata. Băutură dulce "lăptoasă" din migdale de pământ (chufa), specialitatea orașului Alboraya de lângă Valencia. Primele mențiuni despre ea datează din secolul al XIII-lea.
• Fideuà. Varianta de paella cu tăiței scurți în loc de orez. A inventat-o la începutul secolului XX un bucătar de vapor din Gandía, care rămăsese fără orez.
• Cochinillo asado. Purcel de lapte la cuptor, cu pielea crocantă și carnea care se desface sub furculiță. Mândria Segoviei, cu marcă proprie de calitate.
• Callos. Burtă înăbușită cu chorizo și năut, clasic madrilen atestat încă din 1599. Mâncarea pe care o comandă localnicii, nu turiștii.
• Migas. Firimituri de pâine rumenite cu usturoi, boia și adesea slănină. Mâncare de păstori din interiorul țării, care salva pâinea veche.
• Conservas. Conserve de pește servite în baruri direct în cutia deschisă. În Spania nu sunt o soluție de urgență, ci o delicatesă, cu preț pe măsura muncii manuale.
• Coca. Produs de patiserie plat din Mediterana de limbă catalană, sărat sau dulce. În Alicante, coca cu ton se coace de sărbătoarea Sfântului Ioan.
• Boquerones en vinagre. Hamsii albe marinate în oțet, un tapa rece la bere. Surorile lor sărate și maronii, anchoas, sunt mai scumpe și mai intense.
• Pulpo a la gallega. Caracatiță galiciană, numită și pulpo á feira, presărată cu boia și sare grunjoasă și stropită cu ulei de măsline.
• Gambas al ajillo. Creveți care sfârâie în ulei încins cu usturoi și chili. Pâinea pentru a șterge uleiul din farfurie e obligatorie.
• Crema catalana. Cremă catalană de gălbenușuri cu crustă de zahăr ars - ruda mai densă a lui crème brûlée, pregătită în mod tradițional de sărbătoarea Sfântului Iosif.
• Tarta de queso La Viña. Cheesecake-ul ars dintr-un singur bar din San Sebastián, care a cucerit lumea. New York Times l-a desemnat gustul anului 2021.
• Idiazabal. Brânză afumată de oaie din Țara Bascilor și Navarra, din laptele crud al oilor de munte latxa. Se servește cu pastă de gutui membrillo.
• Cabrales. Brânză albastră intensă din Asturias, maturată în peșterile carstice din Picos de Europa. Nu e pentru începători.
• Txakoli. Vin alb ușor și fin perlant de pe coasta bască. Barmanii îl toarnă de la înălțime, ca să facă bule.
• Níspero de Callosa. Moșmon japonez din provincia Alicante, cu gust între piersică și caisă. Sezonul ține doar în aprilie și mai.
• Polvorones. Biscuiți sfărâmicioși cu migdale din Andaluzia, care se topesc în gură. Țin de Crăciun la fel ca cava.
• Cele douăsprezece boabe de strugure ale norocului. Ritual de Revelion: la fiecare bătaie a clopotului de la miezul nopții, câte o boabă de strugure. Nu gustul contează aici, ci norocul în noul an.

Băuturi tradiționale spaniole

Ziua spaniolă începe cu o cafea - iar limbajul local al cafelei merită învățat. Café solo este un espresso mic și tare, cortado vine cu un strop de lapte, café con leche e jumătate-jumătate. Gustul cafelei locale l-a format torrefacto, prăjirea cu zahăr brevetată încă din 1901, care o face mai închisă la culoare și mai amară decât s-ar aștepta un gurmand central-european. După cină se comandă aproape exclusiv descafeinado - decofeinizată.

Specialitatea fără alcool este horchata, o băutură cremoasă din migdale de pământ, pe care Valencia o bea rece ca gheața. Are gust dulce, de nucă, și într-o după-amiază toridă răcorește mai bine decât orice cu bule.

Cea mai cunoscută băutură alcoolică spaniolă este sangria - vin roșu cu fructe macerate, zahăr și scorțișoară. Deși e celebră în toată lumea, spaniolii înșiși o văd mai degrabă ca pe o băutură pentru turiști, iar acasă aleg amestecuri mai simple. O sangria bună există totuși: are nevoie doar de timp pentru macerare.

Alegerea de vară a localnicilor este tinto de verano, vin roșu cu limonadă carbogazoasă - îl găsești în orice bar și nimeni nu se miră de el. În Țara Bascilor îi face concurență kalimotxo, amestecul de vin cu cola.

Berea este în Spania o băutură de zi cu zi, cu reguli proprii privind mărimile. Baza este caña, un pahar mic de bere la draft, iar în Țara Bascilor și mai micul zurito - făcut pentru colindatul din bar în bar. Cum să te descurci printre mărci, de la Mahou la Estrella Galicia, scriu în articolul despre berea spaniolă.

Un capitol aparte sunt vinurile spaniole - țara se numără printre cei mai mari producători din lume și fiecare regiune are un stil propriu. Pe lângă celebrele Rioja și Ribera del Duero, m-a cucerit complet monastrell din Alicante, un vin roșu dens din vițe bătrâne; cu totul altă lume este apoi txakoli basc, ușor și fin perlant.

Pentru momentele festive există cava, vinul spumant produs prin metoda tradițională a celei de-a doua fermentații în sticlă - la fel ca șampania, doar că din soiuri catalane. În general este mai sec și mai ușor decât majoritatea vinurilor spumante, iar spaniolii își iau rămas-bun cu el de la anul vechi, alături de cele douăsprezece boabe de strugure ale norocului.

Ora dinaintea prânzului este a vermutului - "la hora del vermut" este o instituție spaniolă. Vinul aromatizat cu pelin se servește rece, de la dozator, cu o măslină și o felie de portocală, iar lângă el o gilda sau o conservă deschisă. Nu e o băutură de seară, ci preludiul prânzului.

După masă vin la rând lichiorurile - adesea din partea casei. În Navarra și în Țara Bascilor se bea patxaran, lichior de porumbe, iar în munții de deasupra Alicantelui lichiorul de plante herbero. Pe amândouă mi le-au adus în Spania gratis, odată cu nota, reci ca gheața și fără să le cer; în provincia Alicante e un obicei local, care are chiar și un nume propriu pentru amestecul celor două lichioruri de acolo - mesclaet.

Cum să te bucuri din plin de mâncarea spaniolă

• Încearcă tapas ca spaniolii. Comandă la bar două-trei tapas, termină-ți băutura, plătește și mută-te în următorul local. Tocmai trecerea dintr-un bar în altul este tot rostul serii - în Țara Bascilor i se spune txikiteo.
• Vizitează piețele. Piețele acoperite precum Erriberako merkatua din Bilbao sau Mercat Central din Alicante oferă sub același acoperiș brânzeturi, șuncă, pește și produse de patiserie locale - și poți lua micul dejun sau bea un vermut chiar printre tarabe.
• Participă la un festival gastronomic. Spania e renumită pentru sărbătorile gastronomice unde se gustă specialitățile zonei respective. Eu am nimerit din pură întâmplare în Valencia de Ziua internațională a paellei - asta a însemnat o mulțime de degustări! ❤️
• Răsfață-te cu un menú del día. Meniul de prânz la preț fix, cu două feluri, desert și băutură, este cel mai avantajos mod de a mânca în Spania - și s-ar putea să primești la masă o sticlă întreagă de vin, ca mine.
• Mergi la churros dimineața, nu după cină. Churros cu ciocolată caldă sunt mic dejun și mâncare după o noapte de chef; în lista de deserturi sunt semnul unui local care gătește pentru turiști.
• Învață să pregătești paella. Un curs de gătit paella este cel mai gustos suvenir din Valencia. Iar dacă vrei să fii și mai autentic, învață și alte preparate din orez, de pildă arroz a banda.
• Adaptează-te la ora spaniolă. Prânzul la două, cina la nouă - un restaurant arhiplin la șapte seara gătește probabil mai ales pentru turiști.

Cea mai bună mâncare spaniolă

Dacă ar fi să aleg trei favorite personale, cea mai bună mâncare spaniolă pentru mine este:

1. Tortilla de patatas. Omleta cu cartofi pe care o mănânc oriunde și oricând - cel mai des însă dimineața, o felie cu o bucată de pâine și o cafea. Sunt sincebollista, nu simt lipsa cepei, chiar dacă, potrivit sondajelor, mă aflu astfel într-o minoritate de 21 %. Important e să fie încă puțin moale la mijloc.
2. Micul dejun tipic spaniol. Pâine prăjită unsă cu roșie și ulei de măsline, câteva felii de șuncă uscată, suc de portocale proaspăt stors și o cafea. Nimic mai mult - și tocmai de aceea mă bucur atât de el.
3. Gilda. Cel mai cunoscut pintxo basc: un file de anșoa, un ardei și o măslină pe o scobitoare. Pentru mine, o combinație genială - sărat, acrișor și catifelat într-o singură îmbucătură, după care comanzi imediat încă una.

Cum să mulțumești pentru mâncare în Spania

Baza o stăpânește oricine: "gracias" (grasias) - mulțumesc, mai călduros "muchas gracias" (mucias grasias) - mulțumesc mult. În castiliană, c înainte de e și i se pronunță ca th-ul surd din engleză, cu limba între dinți; cu un "s" obișnuit te vor înțelege însă peste tot.

După o masă bună face plăcere "estaba buenísimo" (estaba buenisimo) - a fost excelent; se potrivește imediat după "muchas gracias", față de ospătari și de gazde. În timpul mesei îți prinde bine "está muy rico" (esta mui rico) - e foarte bun.

Utilă este și perechea de la masă: "que aproveche" (ke aprobeci) - poftă bună îți urează ospătarii și chiar străinii de la masa vecină, iar politicos e să răspunzi "gracias". Și pentru că ospătarul spaniol nu aduce nota din proprie inițiativă, încheie masa cu fraza "la cuenta, por favor" (la cuenta, por favor) - nota, vă rog.

În unele părți ale Spaniei se vorbesc în plus limbi proprii, iar un mulțumesc în limba locului face plăcere: în catalană "gràcies" (grasies), în bască "eskerrik asko" (eskerik asco), în galiciană "grazas" (grasas). Iar când ciocnești un pahar în Țara Bascilor, în loc de spaniolul salud încearcă bascul "topa" - noroc.

Bucătăria regională spaniolă și specialitățile locale

Gastronomia spaniolă este de fapt o federație de bucătării regionale - și îți poți da seama unde mănânci chiar și cu ochii închiși.

Bucătăria bască (Bilbao, San Sebastián)
Renumită pentru calitatea de top a ingredientelor și pentru tehnică. Regiunea trăiește prin pintxos, codul al pil-pil, brânza afumată Idiazabal și txakoli; mâncarea este aici o instituție socială, de la colindatul din bar în bar (txikiteo) până la cluburile gastronomice închise txokos. Mai multe în ghidul separat despre bucătăria bască.

Bucătăria catalană (Barcelona)
Pâine cu roșie pa amb tomàquet, desertul crema catalana, iarna ceapa verde la grătar calçots cu sos romesco și, pe lângă ele, cava din Penedès. Barcelona adaugă una dintre cele mai dense scene Michelin din țară.

Bucătăria valenciană (Valencia, Alicante)
Regatul orezului: paella și toată familia de preparate arroz, fideuà cu tăiței, horchata din chufa și turrón din Jijona. În jurul orașului Alicante se adaugă vinurile din monastrell, produsul de patiserie coca și moșmonii din Callosa.

Bucătăria andaluză (Sevilla, Córdoba, Malaga)
Moștenire maură, ulei de măsline și peștișori prăjiți pescaíto frito. Supele reci gazpacho și salmorejo, sherry din Jerez și biscuiții de Crăciun polvorones și mantecados din Estepa.

Bucătăria galiciană (Santiago de Compostela)
Cele mai bune fructe de mare din țară: caracatița pulpo á feira, midii, stridii și renumitele conserve de pește - cea mai mare parte a producției spaniole se face chiar aici. Pe lângă ele, ardeii din Padrón și vinul alb Albariño.

Bucătăria castiliană și madrilenă (Madrid, Segovia)
Interiorul țării, al fripturilor la cuptor și al tocănițelor: purcelul de lapte cochinillo din Segovia, mielul lechazo, sângeretele morcilla, consistentul cocido madrileño și burta callos. Madridul, fiind capitala, servește în plus toată țara într-un singur loc.

Bucătari-șefi spanioli celebri

Câțiva bucătari-șefi spanioli îi cunoaște chiar și cine altfel nu are nicio treabă cu gătitul - iar cel puțin unul dintre ei a schimbat felul în care se gătește azi în toată lumea.

• Ferran Adrià (1962). Cel mai influent bucătar-șef al erei moderne. Restaurantul său de avangardă El Bulli a fost desemnat în repetate rânduri cel mai bun din lume, iar el este un pionier al gastronomiei moleculare. A închis restaurantul în 2011, iar în locul lui se află astăzi muzeul și fundația elBulli1846.
• José Andrés (1969). Format la El Bulli, a făcut cunoscute tapas în Statele Unite. Este și fondatorul organizației nonprofit World Central Kitchen, care din 2010 gătește pentru oamenii loviți de catastrofe - pentru asta a fost nominalizat în 2024 la Premiul Nobel pentru Pace.
• Juan Mari Arzak (1942). Pionier al noii bucătării basce și cel mai longeviv deținător de trei stele din Spania - restaurantul său Arzak din San Sebastián le deține neîntrerupt din 1989. Astăzi este deja pensionar.
• Elena Arzak (1969). Fiica lui Juan Mari și a patra generație a familiei aflată în fruntea restaurantului Arzak, pe care îl conduce astăzi. În 2012 a fost desemnată cea mai bună femeie bucătar-șef din lume.
• Dabiz Muñoz (1980). Neîmblânzitul bucătar-șef al DiverXO din Madrid, singurul restaurant de trei stele din capitală. Între 2021 și 2023 a câștigat de trei ori la rând titlul de cel mai bun bucătar-șef din lume, potrivit The Best Chef Awards.

Restaurante spaniole din ghidul Michelin

Spania este o mare putere Michelin: 307 restaurante dețin stele - 16 cu trei, 37 cu două și 254 cu una. Alte 204 localuri poartă distincția Bib Gourmand, categoria mea preferată, cu un raport calitate-preț excepțional (Guía Michelin España & Andorra 2026, situația din septembrie 2026).

Cele mai celebre nume se țin de ani de zile în top: El Celler de Can Roca din Girona, al fraților Roca, a fost desemnat de mai multe ori cel mai bun restaurant din lume, iar barcelonezul Disfrutar, condus de un trio de bucătari de la fostul El Bulli, are din 2024 trei stele și în 2025 a condus clasamentul World's 50 Best Restaurants.

Țara Bascilor rămâne regiunea cea mai densă în stele: trei dețin Arzak din San Sebastián (astăzi condus de Elena Arzak), Akelarre al lui Pedro Subijana și Martín Berasategui din Lasarte-Oria. Elitei de trei stele îi aparțin și DiverXO al lui Dabiz Muñoz din Madrid, ABaC al lui Jordi Cruz din Barcelona sau Quique Dacosta din Denia.

Bucătăria cu stele Michelin am încercat-o în Spania pe banii mei. La La Tasquería din Madrid am parcurs cu părinții un meniu degustare construit pe organe - iar jumările dintre amuse-bouche-uri au fost prima dovadă că acolo măruntaiele se iau în serios. La Tabula Rasa din Alicante, un local din ghidul Michelin cu un singur meniu degustare (vezi Unde să mănânci în Alicante?), ne-au adus în schimb după ultimul fel o sticlă întreagă de patxaran rece ca gheața și ne-au turnat tuturor - din partea casei.

Curiozități despre mâncarea spaniolă

• Spania găzduiește cel mai vechi restaurant din lume. Sobrino de Botín din Madrid funcționează neîntrerupt din 1725, figurează în Cartea Recordurilor Guinness și coace și astăzi purcelul de lapte cochinillo în cuptorul original de lemn.
• În orașul Buñol are loc în fiecare vară La Tomatina, cea mai mare bătaie cu roșii din lume. Se folosesc la ea între 120 și 150 de tone de roșii din soiul pera - se cultivă doar pentru această ocazie și nu sunt bune de mâncat.
• La Haro, în La Rioja, oamenii se stropesc o dată pe an cu vin. Batalla del vino (bătălia vinului) de la stâncile Bilibio s-a născut dintr-un pelerinaj tradițional la capela unui sfânt pustnic - din evlavie s-a ajuns cu timpul la o petrecere care colorează toate coastele dealurilor în violet.
• Spania produce circa 40 % din uleiul de măsline al lumii. Numai provincia andaluză Jaén produce mai mult ulei de măsline decât toată Italia.
• Brânza Cabrales se maturează în peșterile carstice din Picos de Europa. Mucegaiul albastru nu i se inoculează - în peșterile cu umiditate de circa 90 % crește natural. O roată vândută la licitație în Arenas de Cabrales a intrat în 2025 în Cartea Recordurilor Guinness drept cea mai scumpă brânză din lume.
• Să pui chorizo în paella e o ofensă națională. Când a făcut-o Jamie Oliver în 2016, și-a atras revolta internetului spaniol, cunoscută drept "paellagate".
• Cuvântul chorizo înseamnă în argou și hoț. Nu are legătură cu cârnatul - expresia vine din limba romani, de la "chori" (a fura), iar titlurile ziarelor spaniole o folosesc și azi cu plăcere pentru politicienii corupți.
• Menú del día l-a inventat regimul lui Franco. Meniul turistic obligatoriu a fost introdus de ministerul turismului în 1964, din cauza avântului turismului de masă; obligația a căzut abia în 2010, obiceiul a rămas.
• Ludovic al XIV-lea a cerut pe patul de moarte vin din Alicante. Dulcele fondillón a fost în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea unul dintre cele mai celebre vinuri ale Europei și se maturează și astăzi prin sistemul solera.
• Din 2014, uleiul de măsline de pe masa restaurantului trebuie să fie în sticlă sigilată, cu etichetă. Legea spaniolă a interzis olivierele reumplute, fără indicarea originii.

Bucătăria spaniolă stă pe o bază simplă: ingrediente de calitate, ulei de măsline și timp. Iar cel mai bun gust îl are așa cum o mănâncă localnicii - târziu, pe îndelete și în companie.

Bucură-te de Spania și de cele mai bune mâncăruri spaniole!

Dan Špaňhel

Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.

Despre mine Contact