All you can eat
All you can eat, adică bufetul cu consumație nelimitată, e o înțelegere simplă între client și local: plătești o singură dată, iar de acolo încolo doar alegi ce guști. Pentru mine e un format de sărbătoare, pe care îl caut din când în când - mă atrage posibilitatea de a gusta câte puțin din toate și de a sta liniștit la masă o după-amiază întreagă de duminică.
Un singur preț, multe forme
Cea mai des întâlnită formă este bufetul cu autoservire. Un exemplu din Praga este brunch-ul asiatic de la Buddha-Bar, cu tejghea de sushi, stridii și o stație unde îți compui singur supa Tom Yum. Restaurantul The Artisan schimbă, în schimb, tema brunch-ului în fiecare duminică; eu am nimerit-o pe cea cu ciocolată, iar principala atracție pentru mine a rămas totuși carnea de vită de pe grătarul Josper.
Bufetul nu trebuie însă să fie neapărat un eveniment festiv. În cartierul chinezesc din Londra, o mulțime de localuri funcționează după principiul all you can eat și te satură mai sigur decât orice altceva din zonă. Conceptul de bufet chinezesc s-a născut, de altfel, la sfârșitul anilor 1940, în California.
Există și variante mai discrete. Brunch-ul de la Občanská plovárna îi lasă pe oaspeți să se servească nelimitat din antreuri și deserturi, dar felurile principale sunt gătite la comandă și aduse la masă de personal. Brunch-ul de weekend de la restaurantul Mlýnec face exact invers: mâncarea se servește pe feluri, iar băuturile curg nelimitat, inclusiv vinul și proseccoul. Ultima dată chiar noi am "închis" restaurantul, la propriu 😇
Lounge-urile din aeroporturi sunt un capitol aparte: acolo, consumația nelimitată e inclusă în prețul intrării. În Sky Lounge din Viena mă aștepta o mică paradă a bucătăriei austriece și un bar aprovizionat exclusiv cu vinuri austriece. În iGA Lounge din Istanbul m-am delectat cu un cuscus excelent, dar dulciurile nu se ridicau la nivelul cofetăriilor turcești. Oricum, rareori am plătit mai bucuros decât pentru două ore în care în jurul meu nu s-a întâmplat absolut nimic.
Și running sushi? Farfurioarele care se rotesc pe bandă au fost ideea lui Yoshiaki Shiraishi, proprietarul localului Genroku Sushi, pe care l-a inspirat banda transportoare dintr-o fabrică de bere; primul restaurant cu bandă l-a deschis în 1958, lângă Osaka. Eu am încercat running sushi de două ori, demult - și de atunci n-am mai simțit nevoia să mă întorc la bandă.
Cum îți dai seama că un bufet e bun
Cel mai sigur semn: localul expune cantități mai mici de mâncare și le completează constant cu preparate proaspete. Exact așa făceau și la Občanská plovárna, și la Buddha-Bar. La Sky Lounge din Viena completau bufetul chiar și cu două ore înainte de închidere, când mă așteptam mai degrabă să rămână doar resturile.
Al doilea sfat: află dinainte ce anume e inclus în preț. Alcoolul e adesea limitat la anumite sortimente sau se plătește separat. Un local serios le spune asta clienților din proprie inițiativă, înainte să comande.
Și al treilea: vino chiar de la deschidere.
În Praga, consumația nelimitată merge azi mână în mână mai ales cu brunch-ul de duminică - unde anume să mergi îți voi spune într-un ghid al brunch-urilor din Praga, la care lucrez acum. Și tu? Ai un local la care tot revii pentru porții "nelimitate"?
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.