Bere
Berea se face aproape peste tot în lume - și aproape peste tot are alt gust. Apă, malț, hamei și drojdie, cam atât îi trebuie, și totuși fiecare țară scoate din ele altceva. Ca ceh, în călătorii trebuie să gust măcar o dată și berea locală, deși acasă beau foarte rar bere. Pentru mine, face parte din descoperirea unei țări la fel de mult ca mâncarea națională.
Și ca să joc cu cărțile pe față de la bun început: cea mai bună bere din lume o fac, după mine, călugării.
Berile mele preferate
Încep cu cele mai bune. Cele mai bune beri dintre toate mi se par berile speciale trapiste belgiene, făcute în mănăstiri. Astăzi există în lume în jur de zece fabrici de bere trapiste certificate (în august 2026), iar coloana lor vertebrală o formează mănăstirile belgiene Chimay, Orval, Rochefort, Westmalle și Westvleteren. Am avut ocazia să gust toate mărcile trapiste, fără excepție - inclusiv faimosul Westvleteren, pe care îl cumperi practic doar la poarta mănăstirii și ale cărui sticle au rămas mulți ani fără etichetă, pentru că tot ce contează stă scris pe capacul coroană.
De o sticlă de Westvleteren 12 ține, de altfel, una dintre cele mai dragi amintiri ale mele legate de bere: când i-am spus gazdei noastre de pe Airbnb din Belgia că am gustat toți trapiștii în afară de acesta, ne-a adus o sticlă din propria rezervă.
Dintre berile cehești le prefer pe Zichovec și Matuška. La Zichovec prima mea alegere este West Coast IPA Hotline, pronunțat amară, iar la Matuška îmi place să aleg dintre berile speciale ale momentului. Nu e cea mai ieftină plăcere, dar gustul și caracterul acestor beri te vor convinge cu timpul că prețul e pe deplin meritat.
Și o notă fără alcool: cea mai bună bere fără alcool din Cehia este pentru mine Krystus, de la fabrica de bere Clock. A devenit etalonul cu care compar (de cele mai multe ori în zadar) berile fără alcool din toată lumea.
La bere prin Praga și prin Cehia
În Praga aș vrea să parcurg pe rând toate popasurile din Grădina zoologică a berii din Praga (Pražská pivní ZOO), traseul legendar al berăriilor cu nume de animale. Unele dintre ele (U Černého vola, U Zlatého tygra) funcționează de câteva secole și e bine să intri în ele cu o anumită smerenie față de clienții fideli și de cei de la dozator.
Bistro Roesel - beer & food, la câțiva pași de Podul Carol, este o comoară ascunsă: tavane boltite, pardoseala mea preferată din plăci hexagonale și bere de top la un preț normal, într-un loc unde un ceh prevăzător s-ar aștepta la o capcană pentru turiști după alta. În restaurantul Čep & Pec din cartierul Nusle îmbină propria fabrică de bere artizanală cu o brutărie, așa că alături de o bere care se bea cu mare plăcere primești, de exemplu, brânză pané într-o chiflă crocantă coaptă chiar pe loc. Pivovarský klub Benedict e una dintre berăriile mele preferate încă din anii de facultate, și îmi place mult și Vinohradský pivovar (mai ales pentru berile fără alcool, pe care le fac printr-o tehnologie specială).
Descoperiri berărești din călătoriile prin Europa
Cea mai mare surpriză în materie de bere mi-a făcut-o până acum Polonia. Grodziskie afumat - o bere din malț de grâu uscat în fum de lemn de stejar - nu seamănă cu nicio altă bere pe care am gustat-o vreodată. Sincer, nu-mi imaginez să beau mai mult de una pe seară, dar experiența merită. Polonia este totodată o mare putere mondială a porterului baltic; am gustat porterul Komes de la fabrica de bere Fortuna, dar și un porter de la mica fabrică de bere Szreniawa de lângă Poznań, al cărei belgian blond îl consider cu adevărat de top. Fabrica de bere Szreniawa are, pe deasupra, o terasă chiar lângă expoziția de avioane istorice a Muzeului Național al Agriculturii - o terasă de bere mai bună n-am găsit încă nicăieri. Dacă dai în Polonia de berea fiartă grzaniec, cu note de scorțișoară, cuișoare și vanilie, nu te teme de ea. Surprinzător, nu e deloc rea.
În Dublin nu mă așteptam la mare lucru de la vizita la fabrica de bere Guinness și am plecat entuziasmat - cele șapte etaje de expoziție le parcurgi în ritmul tău și poți atinge și mirosi practic orice. Cea mai puternică experiență irlandeză am trăit-o însă în altă parte. În pubul Cobblestone, după ce s-a terminat muzica live, clienții au împrumutat instrumentele și au continuat spontan în curtea interioară; în afară de mine, acolo erau doar localnici, adică exact opusul aglomeratului Temple Bar, care mai degrabă m-a descurajat. Iar dacă vrei să cunoști un pub irlandez vechi și tipic, cu interior victorian, du-te la Long Hall, din 1766 - acolo, apropo, personalul m-a inițiat și în ritualul picăturii de apă care deschide whiskeyul irlandez.
La Varna mi-am oferit, în barul de bere Key, o degustare de șase beri bulgărești - a câștigat Pale Ale de la microberăria Kazan Artizan, iar Chipa IPA a fost un lux care, după mine, n-ar dezamăgi nici măcar un ceh. Cu managerul localului am discutat între timp despre Starobrno și despre eterna ciondăneală dintre Brno și Praga. Industria berii din Bulgaria are, de altfel, o amprentă cehă: marca Shumensko a fost fondată în 1882 de maestrul berar ceh František Milde. Spania, în schimb, m-a învățat să comand berea după mărimea paharului - caña, tubo, zurito - iar San Miguel a devenit berea mea preferată în Insulele Canare.
Bere acolo unde nu te-ai aștepta
Un capitol aparte îl formează țările în care berea nu e ceva de la sine înțeles. În Turcia, Efes deține cam trei sferturi din piață - doar că țara se împarte în zone "umede" și "uscate", iar în orașe precum Konya sau Şanlıurfa poți merge ore întregi fără să dai de un restaurant cu licență pentru alcool. Cel mai ușor cumperi o sticlă de la un tekel, un magazin mic cu neon albastru, însă după ora zece seara nu mai cumperi nimic din magazin. Potrivit localnicilor, calitatea berii Efes diferă și după sursa de apă - codul ei îl găsești pe doză imediat după literele TR, iar cea mai bună reputație o are sursa 35, adică Izmir.
În Tunisia, berea Celtia se face încă din 1951, dar în supermarket trebuie s-o cauți într-un colț strict separat, cu personal propriu, iar seara în baruri unde nota se calculează după sticlele goale de pe masă. Și cum mi s-a părut? Surprinzător de bună. În Iran nu poți cumpăra deloc alcool, în schimb bere fără alcool găsești acolo chiar și la o tarabă de stradă - de la Argo IPA mă așteptam la mult datorită numelui, dar m-a dezamăgit. În Israel și în Palestina am gustat lagerul cușer Goldstar și berea palestiniană Shepherds de la microberăria Birzeit, a cărei etichetă cu un păstor a trecut de autorități abia din a doua încercare - prima variantă ar fi semănat prea mult cu Iisus.
În Kârgâzstan pur și simplu "a trebuit" să gust berea, în ciuda recenziilor proaste - și diferența dintre mărci a fost uriașă. Zhivoe nefiltrată a avut un gust excelent, în timp ce descrierea mărcii naționale Arpa drept "bere cu gust de săpun din vremurile sovietice" e, din păcate, destul de exactă. 😢 În Armenia, berile Gyumri și Ararat mi s-au părut foarte bune de băut - localnicii jură că meritul e al apei armenești, incredibil de curate. Iar în Mauritius am deschis primul Phoenix după un zbor de zece ore din Istanbul și a fost o răcorire minunată; The Thirsty Fox IPA de acolo are, pe deasupra, cea mai frumoasă sticlă pe care am văzut-o vreodată la o bere.
Și tu: ai gusta grodziskie afumat sau rămâi la varianta sigură, un lager ceh?
Noroc și bea cu măsură!
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
Bere palestiniană: Shepherds de la fabrica de bere Birzeit
Shepherds este un lager blond de tip Pilsner de la microberăria Birzeit, una dintre puținele fabrici de bere care funcționează în Palestina. Autoritățile au respins la început eticheta cu păstorul, pentru că figura ar fi semănat prea mult cu Isus, și au aprobat-o abia după trei luni. În Palestina, berea se face în orășelele creștine, și totuși Shepherds se vinde și în Israel și se exportă peste ocean.