Alcool
Aproape fiecare țară prin care am călătorit are o băutură alcoolică pe care localnicii o laudă fără rezerve - armenii brandy-ul lor, turcii rakı cu anason, bascii patxaran din porumbe sălbatice. Pentru mine, degustarea lor face parte din descoperirea unei țări la fel de mult ca o plimbare prin piața locală. În rest însă prefer vinul băuturilor tari și beau tot mai puțin.
Recunosc că am observat și la mine trendul "sober curious". În ultima vreme beau foarte puțin, iar în călătorii, când se poate, mai degrabă "gust" din paharele colegilor de drum. Și cum destinația mea preferată este Orientul Mijlociu, unde alcoolul aproape nu se consumă, știu să mă bucur din plin de o călătorie și fără pahar - în Irak și în Iran rolul de băutură de socializare îl preia ceaiul.
Bere și vin
Berea o gust aproape în fiecare țară în care ajung - la Dublin am mers special pentru ea direct la Guinness Storehouse. Dintre toate băuturile alcoolice, cel mai mult îmi place însă vinul. Pe lângă clasicele din Franța, Italia și Spania, am gustat și vinuri armenești, israeliene sau tunisiene.
Brandy din Caucaz și din Balcani
Cuvântul coniac îl pot folosi oficial doar distileriile din jurul orașului francez Cognac. În Caucaz nu-și bate nimeni capul cu asta - acolo brandy-ului i se spune coniac de când lumea. Cele mai multe degustări de brandy le-am făcut în Armenia. La Erevan am reușit într-o singură zi să vizitez ambele distilerii rivale: muzeul modern al brandy-ului Ararat - pe care, se spune, Churchill și-l comanda după Conferința de la Ialta - și fabrica mai de modă veche Noy, unde la degustare mi-au turnat vinuri fortifiate din 1913 și 1924 (sincer, a doua oară probabil n-aș mai plăti pentru degustarea lor).
Distilatele din vin se învechesc însă și mai la est. Un coniac kârgâz de șapte ani, numit Kyrgyzstan, m-a cucerit de-a dreptul, deși s-ar putea să fi contribuit și peisajul din jurul lacului Son-Kul, unde am dus sticla. Ca gust, l-aș pune liniștit alături de brandy-ul albanez de cinci ani Skënderbeu - pe acela l-am purtat cu mine prin munții Albaniei. Iar în Bulgaria, pe malul Mării Negre, am gustat brandy-ul Pliska, care poartă numele primei capitale a țării.
Rachiuri cu anason și rachiuri de struguri
Rachiurile cu anason sunt printre preferatele mele, deși altfel nu prea mă omor după băuturile tari. Din călătoria prin Turcia am adus o sticlă de rakı Efe Göbek - göbek înseamnă în turcă buric și desemnează partea din mijloc, cea mai prețuită, a distilatului. Amestecat cu apă, rakı devine alb-lăptos, de aceea turcii îi spun laptele leului. În Țara Bascilor, în schimb, porumbele sălbatice se macerează luni de zile în distilat de anason: rezultatul este patxaran, pe care l-am gustat prima oară la Alicante. Rachiurile de struguri le reprezintă albanezul raki rrushi, care acolo însoțește nunțile, botezurile și înmormântările, și chacha georgiană.
Lichioruri: de la herbero la limoncello
Nu refuz niciodată un digestiv după o masă bună. Cel mai bun lichior din plante pe care l-am băut vreodată este, pentru mine, herbero din munții de deasupra orașului Alicante - grupului nostru de patru ni l-au adus bine răcit, din partea casei, și de atunci nu am decât cuvinte de laudă pentru el. Mirto din Sardinia, făcut din boabe de mirt, m-a surprins: mă așteptam la un gust asemănător cu Becherovka, lichiorul ceh din plante, și am primit ceva mai delicat, cu o notă vagă de salvie. Iar limoncello din Sorrento, cu lămâie, e unul dintre cele mai frumoase suveniruri pe care le poți aduce din sudul Italiei.
Dacă îți place să te uiți producătorilor peste umăr, îți recomand vizitele ghidate. În Mauritius am vizitat distileria de rom Rhumerie de Chamarel, unde degustarea a opt mostre de rom mauritian și de lichioruri de rom e inclusă în prețul biletului. La Dublin, în schimb, merită vizitată distileria Jameson, doar că acolo în loc de rom curge whiskey.
Băuturi amestecate în stil spaniol
Spania e favorita mea pentru băuturile ușoare de peste zi. Tinto de verano, vin roșu cu limonadă carbogazoasă de lămâie, îl comand cu plăcere la fiecare vizită în țară. În Țara Bascilor aleg în locul lui kalimotxo - vin cu cola, pe care de altfel îl amestecam și eu în cămin, ca student sărac; în Cehia i se spune "houba", adică "ciupercă" (doar că, la capitolul ingrediente, versiunea bască e cu totul altceva). Înainte de prânz vine la hora del vermut, ora vermutului, cu tapas. Iar sangria, declarată băutura națională a Spaniei la Expoziția Universală de la New York din 1964, am savurat-o împreună cu părinții mei în restaurantul Ojalá din Madrid - macerată în mod tradițional, era perfectă.
În călătorii iau alcoolul ca pe un condiment: un vârf de cuțit ajunge. Un pahar din specialitatea locului îmi spune destule despre o țară - iar acolo unde nu se bea deloc, nu-mi lipsește nimic.
Gustă cu măsură. Noroc!
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.