Les Halles din Clisson: hala de lemn din secolul al XIV-lea
Am mers la Clisson pentru oraș: castelul de deasupra râului și priveliștile spre vale. Dar cel mai vechi lucru pe care l-am avut acolo dimineața aproape numai pentru mine nu era din piatră. Era din lemn.
Les Halles din Clisson este o hală acoperită din lemn, ridicată în anii 1376 și 1377, una dintre cele mai vechi din Franța - sub șarpanta ei se țin piețe neîntrerupt de peste șase sute de ani. Nu e un muzeu în aer liber: sub grinzile medievale se vând și azi, de două ori pe săptămână, legume, brânzeturi și pește, exact ca pe vremea când hala era nouă.
Hala pe care a construit-o o taxă
Hala poartă cel mai banal nume pe care l-ar fi putut primi: les halles înseamnă în franceză pur și simplu hală acoperită, iar numele îl poartă sute de clădiri din toată țara, inclusiv celebra hală din Paris. Mai multe spune piața pe care stă - place du Minage își trage numele de la minage, o taxă medievală pe grânele vândute, măsurate în unități numite mine. Tocmai pentru aceste taxe au ridicat seniorii de Clisson hala la sfârșitul secolului al XIV-lea: o piață sub propriul acoperiș, la câțiva pași de propriul castel, însemna un venit sigur. Cât de vechi e exact lemnul s-a aflat abia în 2016, când dendrocronologii au numărat inelele anuale: copacii pentru șarpanta din stejar, castan și brad au fost tăiați în anii 1376 și 1377 - cu mai bine de o sută de ani înainte ca Columb să pornească spre America.
Cum a supraviețuit hala de lemn incendierii orașului
Că o clădire de lemn rezistă șase secole și jumătate nu e deloc de la sine înțeles - iar la Clisson cu atât mai puțin. În timpul Războiului din Vendée, generalul Kléber a dat ordin în 1793 ca orașul să fie incendiat din răzbunare; a ars zece zile, iar ce a mai rămas au terminat un an mai târziu "coloanele infernale" republicane. Hala, pe hârtie cea mai inflamabilă clădire din oraș, a ieșit din dezastru aproape neatinsă: ambele armate dușmane au folosit-o drept adăpost și tabără, iar soldații republicani au ținut departe de ea incendiile pe care tot ei le puseseră. Așa că asupra unui singur lucru cele două tabere ale războiului civil au căzut de acord: un acoperiș deasupra capului prinde bine oricui.
Orașul care stă azi în jurul halei este, prin urmare, mai tânăr decât ea. Clissonul pustiit a fost refăcut după 1798 de frații Cacault din Nantes, împreună cu sculptorul Lemot, și pentru că amândoi veneau din Italia, l-au construit în stil toscan: cărămizi subțiri, arcade, olane. "Orășelul italian" care umple azi cărțile poștale este deci o reconstrucție născută din cenușă - originale au rămas aici doar două, castelul și hala. Hala este cea mai veche dintre cele patru hale de lemn păstrate în Bretania istorică; cea din Questembert, despre care se vorbește totuși cel mai des, e cu aproape două sute de ani mai tânără.
Piață marțea, piață vinerea și vii la doi pași
Piața are două ritmuri. Marțea dimineața se vinde doar sub hală și totul are un aer intim; vinerea, piața, cu vreo sută de vânzători, se revarsă din hală pe străzile din jur. Pe tarabe stau produse de panificație proaspete, brânzeturi maturate, legume de sezon și pește din Loara. Ceea ce în multe orașe s-a întors abia odată cu piețele de producători, aici n-a dispărut niciodată. Și cine își ridică privirea de la tarabe spre dealurile din spatele orașului se uită la vii: Clisson face parte dintre comunele care au voie să-și treacă propriul nume pe etichetă în cadrul denumirii de origine Muscadet Sèvre-et-Maine. Vinul alb ușor, potrivit la pește, se face aici literalmente la doi pași.
Clissonul merită o oprire și după cumpărături. Castelul a fost reședința familiei al cărei fiu cel mai faimos, Olivier de Clisson, a ajuns conetabil al Franței și s-a ales cu porecla Măcelarul; sub ziduri, râul Sèvre Nantaise se prăvălește peste un stăvilar, iar de sus orașul se așază într-un tablou pentru care merită să cobori din tren. Din Nantes vin aici trenuri directe de vreo cincisprezece ori pe zi, iar drumul durează un sfert de oră. O dată pe an, liniștitul orășel de șapte mii de suflete se transformă: la festivalul de metal Hellfest vin peste 240.000 de oameni, de peste treizeci de ori mai mulți decât locuitorii Clissonului. În restul anului, orașul le aparține negustorilor din piață, vinului și excursioniștilor.
Dimineața în hala goală
Exact așa am ajuns și eu la Clisson, cu trenul din Nantes, într-o excursie de o jumătate de zi - iar hala ținea de oraș la fel de firesc ca și castelul. Am venit dimineața devreme, când hala era încă aproape goală, și o vreme doar am stat sub șarpantă și m-am uitat cum piața se pune încet în mișcare. Negustorii au fost amabili chiar și cu un vizitator care mai mult se uita decât cumpăra; la brânzeturi și la pâine ofereau mici mostre de gustat, iar prețurile erau aceleași ca oriunde altundeva în Franța. Cel mai tare te impresionează acolo un gând simplu: locul e același, clădirea e aceeași, vânzătorii și produsele sunt aceiași ca acum șase sute de ani - doar coșurile de nuiele și de paie au făcut loc lădițelor de carton și de plastic. Cele șase secole se văd aici mai ales pe ambalaje.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
