Saint-Émilion: satul viticol de lângă Bordeaux
Saint-Émilion nu are nici măcar două mii de locuitori permanenți și peste un milion de vizitatori pe an - cam șase sute de turiști la fiecare localnic. După aceste calcule, locul ar trebui să fie un iad, cu coadă până și la înghețată. Eu am ajuns totuși în plin sezon și m-am plimbat aici două zile într-o liniște pe care cifrele nu o lasă deloc să se întrevadă.
Saint-Émilion este un sat viticol medieval, așezat pe un pinten de calcar la o jumătate de oră cu trenul de Bordeaux - și, dintre toate podgoriile prin care am umblat în Franța și în alte părți, pentru mine cel mai frumos loc.
Pustnicul Émilion și biserica săpată în stâncă
Satul nu și-a primit numele de la un rege sau de la un episcop, ci de la Émilion, un călugăr breton care s-a stabilit în secolul al VIII-lea într-o peșteră din pintenul de calcar. A murit în 787, iar așezarea care crescuse între timp în jurul sihăstriei lui i-a păstrat numele. Deasupra peșterii s-a ridicat mai târziu clădirea pentru care azi se stă la coadă la tururile ghidate: église monolithe. Biserica nu a fost construită, ci scobită: la începutul secolului al XII-lea, pietrarii au scos din pinten circa 15.000 de metri cubi de calcar, iar spațiul rămas în urma lor este și astăzi cea mai mare biserică monolit din Europa. Pe lângă ea, sub sat se ramifică și catacombe, și capele. Pe scurt, Saint-Émilion are două etaje: la cel de sus se vinde vin, la cel de jos s-a scos piatră și s-au îngropat morții timp de secole.
Carta regelui Ioan și revolta celor mai celebre châteaux
Tradiția spune că primele vii de aici au fost plantate încă de romani. Când anume, fiecare sursă zice altceva, așa că primul reper sigur vine abia în 1199: atunci regele Angliei, Ioan fără Țară, a emis carta vinurilor din Saint-Émilion, una dintre cele mai vechi reglementări viticole din lume. Astăzi podgoriile de aici sunt dominate în proporție de circa șaizeci la sută de Merlot, care face din malul drept al râului Dordogne jumătatea mai catifelată și mai rotundă a hărții vinului francez din jurul Bordeaux-ului; malul stâng, cu Médocul, mizează pe Cabernet Sauvignon și pe o forță care se maturează zeci de ani.
Clasificarea vinurilor de aici se citește mai degrabă ca un dosar de tribunal. Médocul și-a scris-o pe a lui în 1855 și de atunci practic nu s-a mai atins de ea; la Saint-Émilion clasificarea se revizuiește cam o dată la zece ani și aproape fiecare rundă se termină cu un proces. Ultima revizuire a fost cea mai ciudată: Cheval Blanc și Ausone, cele mai celebre două nume ale denumirii de origine, au ieșit din clasificare în semn de protest față de noile reguli - au renunțat singure la cel mai înalt titlu, iar prețul sticlelor lor nu a avut deloc de suferit. Vecinul Pomerol urmărește tot spectacolul de la distanță: este singura mare denumire de origine din zona Bordeaux care refuză cu totul să fie clasificată.
Vii, pivnițe răcoroase și macarons mănăstirești
În 1999, Jurisdicția Saint-Émilion - satul și opt comune din jur - a fost înscrisă pe lista UNESCO ca primul peisaj viticol din lume. Prin vii poți merge pe jos, cu bicicleta sau cu un trenuleț de felul celor care plimbă de obicei copiii prin grădinile zoologice; doar că acesta oprește printre rândurile de viță, iar la stație, în loc de înghețată, te așteaptă o degustare. Pe caniculă, satul mai are un avantaj: pivnițele. Galeriile de calcar păstrează răcoarea tot anul, vinul se maturează în ele la câțiva pași sub străzi, iar în unele pivnițe poți coborî gratuit. Dacă vrei să înțelegi vinul mai bine decât îți permite o singură degustare, în Bordeaux te așteaptă muzeul La Cité du Vin.
A doua specialitate locală e dulce: macarons pe care le coceau aici ursulinele după o rețetă din 1620 și a căror variantă autentică se transmite și azi ca secret de familie. Și o observație pe care n-o găsești în ghiduri: tururile în engleză de la diferitele obiective încep adesea la aceeași oră, așa că nu apuci mai mult de unul pe zi. Satul își cere singur a doua zi.
Două zile în plin sezon
Am venit la începutul lui iulie cu trenul direct din Bordeaux - circulă de mai multe ori pe zi, iar drumul durează cam o jumătate de oră. Plănuisem o excursie de o zi. Am rămas două zile și amândouă au trecut mai repede decât mi-ar fi plăcut. Dimineața printre vii, la prânz la răcoarea pivnițelor, spre seară pe străduțele abrupte unde te oprești la fiecare câțiva pași doar ca să privești în jur. Biletul dus, cumpărat în ziua plecării, a costat 9,60 EUR. Cel mai ieftin lucru din tot acest paradis al vinului a fost, așadar, drumul până la el.
Saint-Émilion
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
