Tain-l'Hermitage: un sătuc viticol de pe Ron
Tain-l'Hermitage e un sătuc viticol de pe malul Ronului, la mai puțin de o oră cu trenul de Lyon, iar dealul de granit care se înalță chiar deasupra acoperișurilor lui poartă denumirea de origine Hermitage - 135 de hectare care se numără printre cele mai celebre adrese viticole ale Franței.
Sihastrul care a dat numele dealului
Numele îl explică o legendă din vremea cruciadelor: cavalerul Gaspard de Stérimberg s-a întors în 1224 din campania împotriva catarilor, s-a retras pe dealul de deasupra râului și a cultivat acolo vița de vie până la sfârșitul vieții. De la sihăstria lui - ermitage în franceză - și-au luat numele dealul, vinul și satul de la poalele lui, care l-a adăugat la propriul nume. Niciun document nu o atestă, e pur și simplu o legendă, dar în vale anul 1224 e pomenit cu aceeași siguranță ca o dată din calendar. Litera H din față au adăugat-o abia în secolul al XIX-lea negustorii englezi, pe atunci cei mai mari cumpărători ai butoaielor de aici, cărora le venea greu să pronunțe Ermitage fără H. S-a încetățenit; pe etichete dai și azi de ambele forme.
Cel mai faimos nume, aproape cel mai mic deal
Pe harta viticolă a nordului văii Ronului, Hermitage e un paradox. Cel mai faimos nume din zonă aparține aproape celui mai mic teritoriu: denumirea de origine Crozes-Hermitage, care înconjoară dealul din toate părțile, e de aproximativ zece ori mai întinsă. Mai în amonte se află Côte-Rôtie, iar experții lasă deschisă întrebarea care dintre cele două vinuri stă mai sus - Hermitage are forța și rezistă zeci de ani, Côte-Rôtie are finețea. Coloana vertebrală a tuturor vinurilor roșii de aici e soiul Syrah, iar vinurile albe se sprijină pe soiurile Marsanne și Roussanne. Iar Marsanne are o a doua casă în Valais-ul elvețian, unde se vinde oficial sub numele împrumutat Ermitage - cine cumpără acolo o sticlă cu această inscripție ține în mână un vin alb elvețian în care nu se află nici măcar un bob de strugure de pe Ron.
Prestigiul nu e nicidecum o invenție recentă de marketing. Când oenologul André Jullien a clasat în 1816 cele mai bune podgorii ale lumii, a trecut Hermitage în prima clasă a vinului francez, atât la roșu, cât și la alb - celebra clasificare a vinurilor de Bordeaux nu exista încă pe atunci. În schimb, originea soiului Syrah e un capitol rescris de curând: trei legende romantice - vița ar fi fost adusă din Persia de fenicieni, de legiunile romane sau de un cruciat care se întorcea direct pe dealul Hermitage - au fost spulberate în 1998 de un singur test ADN. Părinții soiului Syrah sunt două soiuri modeste din ținuturile învecinate; cruciatul cu vița de vie în desagă și-a pierdut astfel rolul.
Degustări gratuite și un trenuleț printre vii
Satul de sub deal are puțin sub șase mii de locuitori și o densitate de magazine de vin de care nu s-ar rușina niciun oraș reședință de județ. Viticultorii mai mici sunt uniți din 1933 în cooperativa Cave de Tain, care numără astăzi 260 de membri și îmbuteliază și denumirile de origine vecine; la câțiva pași de ea își are sediul casa M. Chapoutier, căreia îi aparține cam un sfert din deal, lucrează biodinamic și își tipărește etichetele și în alfabetul Braille. La amândouă degustarea e gratuită și fără programare - cam ca la standurile de degustare din supermarket, doar că în loc de un cubuleț de brânză înfipt în scobitoare primești un pahar de vin din vârful listei de prețuri. Un pont pentru cei care călătoresc cu buget redus: Crozes-Hermitage de la aceiași viticultori poartă aceeași semnătură și costă vizibil mai puțin.
Franța are și alte sate devenite celebre datorită vinului - Saint-Émilion e din aceeași familie - dar puține au rămas atât de nepretențioase. Chiar din sat pornește un traseu marcat printre vii, iar vara un trenuleț turistic urcă pe deal.
Cu trenul de sâmbătă din Lyon
Am pornit spre Tain-l'Hermitage cu trenul din Lyon: o legătură directă, mai puțin de o oră de drum și un bilet dus-întors cu oferta de sâmbătă, la 20 EUR, valabil toată ziua pe orice tren de același tip. Turiști străini am întâlnit doar la cele mai mari crame; printre vii și pe străduțe era o liniște cum rar găsești în locurile cu nume celebre. Am degustat la Cave de Tain și la Chapoutier, unde am rămas cu o sticlă de Monier de la Sizeranne în mână, iar peste tot personalul a trecut bucuros la engleză. Hermitage-ul era dens și piperat, cu taninuri care nu se grăbeau deloc. Așa că, pentru o zi întreagă printre vii, am plătit o singură notă: cea pentru tren.
Tain-l'Hermitage
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
