Guinness Storehouse: vizită la fabrica de bere din Dublin
Muzeul corporativ e un gen de care mă apropii cu neîncredere: firma își spune singură povestea, iar biletul e, de fapt, intrarea într-o reclamă. Recunosc că la Dublin nu așteptam aproape nimic de la vizită. Am plecat încântat. Guinness Storehouse este o expoziție interactivă pe șapte etaje dedicată celei mai celebre beri din bucătăria irlandeză; se află într-o fostă clădire de fermentare chiar în incinta fabricii de bere de lângă poarta St. James's Gate, unde se face bere de peste două secole și jumătate.
Ce este Guinness și de ce nu e negru
Guinness este un stout, o bere neagră cu fermentație superioară, făcută din orz prăjit. Boabele se prăjesc aproape ca la cafea, iar gustul merge în aceeași direcție: cafea și ciocolată amăruie, cu un final sec. Spuma densă și cremoasă nu vine de la dioxidul de carbon, ci de la azot, care face bule mai fine - ritualul turnării în două etape, nelipsit de la fiecare halbă, îl descriu în articolul despre pubul dublinez The Long Hall. Iar un mic detaliu e recunoscut chiar de producător: Guinness nu e de fapt negru - privit în lumină, are o nuanță de roșu-rubiniu închis. Numele este forma anglicizată a numelui irlandez Mag Aonghusa, "fiul lui Aonghus" - berea poartă numele familiei fondatorului, nu al unui loc sau al unei materii prime.
Stoutul doar se dă drept invenție irlandeză. Porterul, predecesorul lui, a fost inventat în Anglia - mai exact în Londra secolului al XVIII-lea - și și-a primit numele de la hamalii din piețele orașului. Guinness a preluat rețeta londoneză, curând n-a mai făcut nimic altceva și, cu timpul, a transformat un stil englezesc într-un simbol irlandez. Dar stout irlandez nu face doar el: Murphy's și Beamish din Cork sunt într-o rivalitate regională discretă cu gigantul din Dublin, iar din același strămoș londonez s-a născut la Marea Baltică porter bałtycki, cu fermentație inferioară. Și cel mai mult Guinness nici măcar nu se bea în Irlanda - din 2007, a doua cea mai mare piață a mărcii este Nigeria, imediat după Marea Britanie și înaintea Irlandei înseși; acolo ajunge versiunea de export, mai tare, Foreign Extra Stout.
Un contract de închiriere pe 9.000 de ani
Cel mai prețios exponat stă sub sticlă: contractul de închiriere semnat în ultima zi a anului 1759 de un berar de 34 de ani, Arthur Guinness. A luat atunci în chirie o fabrică de bere dărăpănată și nefolosită, cu patru acri de teren, o moară și grajduri - pe 9.000 de ani, pentru 45 de lire pe an. Pentru vremea aceea era un plan de afaceri de o îndrăzneală nemaivăzută, dar a ieșit: fabrica n-a mai plecat niciodată de lângă poarta St. James's Gate. Apropo, ciudatul contract nu mai e valabil astăzi - după cele mai multe surse, firma a cumpărat pur și simplu terenurile în secolul trecut. Ce s-a întâmplat exact cu documentul nu spune nicio sursă oficială, lucru de înțeles, la drept vorbind, pentru un act valabil până în anul 10759.
Șapte etaje în jurul unei halbe de sticlă
Expoziția se desfășoară în jurul unui atrium de sticlă în formă de halbă uriașă și o parcurgi liber, în ritmul tău. Puține muzee m-au lăsat să pun mâna pe atâtea lucruri: bagi mâna în boabele de orz neprelucrat, îți uzi degetele în cascada cu apa din care se face berea și miroși orz cu diferite grade de prăjire. Un etaj întreg le aparține dogarilor - în anii 1920, jumătate dintre toți dogarii din Dublin lucrau pentru Guinness, iar ultimul butoi de lemn a fost umplut aici în 1963. Alt etaj e dedicat reclamei, domeniu în care Guinness e un nume de referință de aproape o sută de ani: celebrul tucan cu pahare pe cioc a fost creat, pornind de la un pelican pictat inițial, de Dorothy L. Sayers, autoare de romane polițiste care își rotunjea veniturile scriind reclame. Totul are ritmul unei excursii școlare la fabrică, doar că fără fișe de lucru și cu o diferență: la final, clasa primește o bere.
Biletul se cumpără din timp, online, pentru o zi și o oră anume, așa că la intrare nu stai la nicio coadă și ești înăuntru practic imediat. Turul se încheie în magazinul mărcii: oferta e incredibil de variată, de la tricouri până la un raft de sticle pentru barul de acasă, iar prețurile sunt surprinzător de rezonabile pentru un magazin de muzeu.
Stout deasupra acoperișurilor Dublinului
Turul se termină în Gravity Bar, la etajul șapte, unde fiecare bilet îți dă dreptul la un pahar la alegere. Am luat Foreign Extra Stout, versiunea de export mai tare, cu 7,5% alcool, și, cu paharul în mână lângă peretele de sticlă, am privit Dublinul de sus. Față de halba obișnuită, e mai dens și vizibil mai amar, gustul de prăjit alunecă de la cafea spre ciocolată amăruie, iar, pentru cât de tare e, se bea periculos de ușor. Biletul a costat 22 EUR pe persoană, iar paharul din Gravity Bar era deja inclus în preț. Am intrat în muzeul corporativ sceptic, dar Guinness n-a filmat niciodată o reclamă mai bună decât aceste șapte etaje.
Guinness Storehouse
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
