Ce să mănânci în Marea Britanie? Mâncăruri tradiționale britanice și preparate specifice

Bucătăria britanică are și azi reputația de a fi plictisitoare și fadă - și puține prejudecăți culinare mi se par la fel de nemeritate. Fish and chips dintr-un con de hârtie, friptura de duminică cu Yorkshire pudding, ceaiul de după-amiază cu scones și curry-ul inventat în Glasgow: toate astea înseamnă azi mâncare britanică. Pe lângă propriile tradiții vechi de secole, Marea Britanie a absorbit gusturile fostelor colonii și ale imigranților din toată lumea, iar rezultatul este una dintre cele mai variate scene culinare din Europa.

Baza bucătăriei britanice o formează simplitatea și ingredientele de calitate: carnea de vită și de miel, cartofii, legumele rădăcinoase, peștele și fructele de mare. Adaugă la asta dragostea pentru sosuri, pentru plăcintele coapte de tot felul și pentru pudingurile dulci. Firește, e foarte apropiată de vecina bucătărie irlandeză - micul dejun prăjit, tocănițele și dragostea pentru berea neagră sunt o moștenire pe care cele două insule și-o împart.

Londra a fost multă vreme orașul meu mare preferat și m-am tot întors acolo - așa că mâncarea britanică am descoperit-o mai ales acolo: prin piețe, în bistrourile tradiționale și la tejghelele cu pește și cartofi prăjiți.

Mâncare tradițională britanică

Cel mai tipic preparat britanic este fish and chips - un file de pește alb (cel mai des cod) prăjit în aluat, servit cu cartofi prăjiți, piure de mazăre și sos tartar. Îl vând localuri specializate, numite "chippy", iar britanicii l-au adoptat în timpul Revoluției Industriale ca pe o cină ieftină și sățioasă pentru familiile muncitorilor.

Duminica e a fripturii: Sunday roast înseamnă carne la cuptor cu cartofi copți, legume, sos gravy și un Yorkshire pudding pufos - un ritual de familie fără de care duminicile britanice și pub-urile sunt de neconceput. Iar ziua o începi cel mai bine ca britanicii: cu un mic dejun consistent, full English breakfast, cu ouă, bacon, cârnați, fasole și black pudding. Printre clasicele de zi cu zi se numără și shepherd's pie, carne tocată de miel coaptă sub un strat de piure de cartofi.

Mâncarea națională a Marii Britanii

Marea Britanie nu are o mâncare națională oficială, dar dacă britanicii ar trebui să aleagă un singur preparat care să le simbolizeze bucătăria, potrivit sondajelor acesta ar fi fish and chips. Într-un sondaj realizat de marca Young's pe două mii de britanici, 95% dintre respondenți l-au numit mâncarea tipic britanică.

La titlu aspiră însă și chicken tikka masala - un curry care nu s-a născut în India, ci în Marea Britanie. Invenția lui e atribuită cel mai des restaurantului Shish Mahal din Glasgow, unde bucătarul Ali Ahmed Aslam ar fi îmblânzit la începutul anilor '70 un chicken tikka "sec" cu un sos de roșii și smântână. În 2001, ministrul britanic de externe Robin Cook a declarat într-un discurs citat adesea că chicken tikka masala este "adevăratul fel de mâncare național al Marii Britanii" - tocmai pentru că arată perfect cum știe Marea Britanie să absoarbă influențele din afară și să le transforme după chipul și asemănarea ei.

Ce să mănânci în Marea Britanie

• Fish and chips. Cod prăjit în aluat, cu cartofi prăjiți - preparatul pe care britanicii l-au ales drept simbol. Cumpără-l de la un "chippy" și mănâncă-l direct din con, ideal lângă mare.
• Full English breakfast. Un mic dejun consistent din ouă, bacon, cârnați, fasole, roșii, ciuperci și pâine prăjită. E cel mai bun în bistrourile simple pe care britanicii le numesc cu drag "greasy spoon".
• Sunday roast. Friptura de duminică (de vită, de miel, de pui sau de porc) cu cartofi copți, legume și sos gravy. O tradiție de familie britanică pe care aproape orice pub o are duminica în meniu.
• Chicken tikka masala. Bucăți de pui într-un sos cremos de curry, cel mai celebru preparat al scenei britanice de "curry house". S-a născut în Marea Britanie, cel mai probabil în Glasgow, la începutul anilor '70.
• Shepherd's pie. Carne tocată de miel cu legume, coaptă sub un strat de piure de cartofi. Varianta cu carne de vită se numește corect cottage pie - britanicii sunt foarte stricți la acest capitol.
• Yorkshire pudding. Un aluat pufos copt, din făină, ouă și lapte, garnitura tradițională a fripturii de duminică. Numele apare pentru prima dată în scris în 1747, la autoarea de cărți de bucate Hannah Glasse.
• Scones și cream tea. Chifle fragede servite cu clotted cream (o smântână foarte groasă) și gem de căpșuni la ceaiul de după-amiază. Devonul pune întâi smântâna, Cornwallul întâi gemul - și ambele comitate iau treaba foarte în serios.
• Haggis. Mâncarea națională a Scoției, din măruntaie de oaie, fulgi de ovăz și condimente, gătită tradițional în stomac de oaie. Se servește cu nap suedez și cartofi ("neeps and tatties"), mai ales de Burns Night, sărbătoarea din ianuarie.
• Beef Wellington. Mușchi de vită învelit într-o compoziție de ciuperci și în aluat foietaj, mândria meselor festive britanice. A zis cineva Gordon Ramsay? 😁
• Cornish pasty. Un pateu umplut cu carne de vită, cartofi, nap suedez și ceapă, cândva prânzul minerilor din Cornwall. Din 2011 are indicație geografică protejată - un pasty adevărat se poate face doar în Cornwall.
• Bangers and mash. Cârnați cu piure de cartofi și sos de ceapă, nelipsiți din meniurile pub-urilor. Porecla "bangers" au primit-o în anii războaielor, când, din cauza conținutului mare de apă, pocneau în tigaie.
• Black pudding. Un sângerete din sânge de porc, grăsime și fulgi de ovăz. Cel mai celebru vine din orașul Bury, din Lancashire, și face parte din full English breakfast.
• Scotch egg. Ou fiert tare, învelit în carne de cârnați și pesmet, prăjit până se rumenește. În ciuda numelui, probabil nu are nicio legătură cu Scoția - invenția și-o revendică magazinul londonez Fortnum & Mason.
• Steak and kidney pie. Plăcintă din aluat fraged, umplută cu carne de vită și rinichi într-un sos închis la culoare. Un clasic de pub, cu rădăcini în secolul al XVIII-lea.
• Pork pie. Plăcintă rece umplută cu carne de porc în aspic, gustarea preferată la picnic. Cea mai renumită se coace în Melton Mowbray și are propria denumire protejată.
• Cidru. Băutură fermentată din mere, înrădăcinată de secole în sud-vestul Angliei. Cidrurile tradiționale din vestul Angliei sunt seci și complexe, la ani-lumină de versiunile industriale dulci.
• Sandvișuri. Marea Britanie a inventat sandvișul și îl ridică și azi la rang de artă - de la triunghiurile cu castravete până la specialitățile calde din piețe. Încearcă clasice precum BLT sau cel cu pui și porumb pe pâine integrală.
• Sticky toffee pudding. Un desert cald cu curmale și sos de caramel, a cărui invenție și-o dispută două localuri din Lake District.
• Eton mess. Bezele sfărâmate cu căpșuni și frișcă. Desertul e atestat la festivitățile prestigiosului Eton College încă din secolul al XIX-lea și rămâne și azi un desert al verii.
• Victoria sponge cake. Tort de pandișpan cu gem și frișcă, numit după regina Victoria, mare iubitoare a ceaiului de după-amiază. Rețeta a consemnat-o încă din 1861 celebra Isabella Beeton.
• Trifle. Desert în straturi, la pahar, din pandișpan, jeleu, fructe, cremă de vanilie și frișcă. Nu lipsește de la nicio sărbătoare de familie și de pe nicio masă de Crăciun.
• Fudge. O caramea cu unt care se topește pe limbă - în orașele turistice o taie proaspătă direct din placă. În Cornwall i se adaugă clotted cream.
• Crumpets. Turtițe dospite, cu găurelele lor caracteristice, prăjite și unse din belșug cu unt. Un clasic de mic dejun, atestat încă de la sfârșitul secolului al XVII-lea.
• Kedgeree. Orez cu pește afumat, ouă și condimente de curry - un mic dejun pe care britanicii l-au adus din India colonială. Azi îl găsești mai degrabă în meniurile de brunch ale localurilor mai bune.
• Coronation chicken. Pui rece într-o maioneză cu curry și caise, creat în 1953 pentru prânzul de încoronare al Elisabetei a II-a. A devenit o umplutură nelipsită a sandvișurilor din supermarketuri.
• Ploughman's lunch. Un platou rece, "prânzul plugarului": pâine, brânză maturată, ceapă murată și chutney. În spatele "tradiției străvechi" stă în mare parte o campanie publicitară a consiliului producătorilor de lactate din anii '60 - britanicilor le place oricum.
• Cullen skink. O supă scoțiană consistentă din eglefin afumat, cartofi și ceapă, numită după satul pescăresc Cullen. Nu știu leac mai bun pentru vremea mohorâtă a Scoției.
• Cawl. Mâncarea națională a Țării Galilor: o supă fiartă îndelung, cu carne de miel, praz și legume rădăcinoase. Primele mențiuni despre ea datează încă din secolul al XIV-lea.
• Welsh rarebit. Pâine prăjită acoperită cu un sos gros de brânză cu muștar și bere. Poartă din secolul al XVIII-lea numele glumeț de "iepure galez" - dar iepure în el să nu cauți.
• Toad in the hole. Cârnați copți în aluat de Yorkshire pudding, serviți cu sos de ceapă. Numele, "broasca din gaură", e dintre cele pe care mai bine nu le traduci înainte de masă.
• Lancashire hotpot. Carne de miel cu ceapă, coaptă sub un strat de cartofi feliați subțire. O moștenire a nord-vestului industrial al Angliei.
• Bubble and squeak. Un amestec prăjit din cartofii și varza rămase de la friptura de duminică. Și-a luat numele de la sunetele pe care le scoate în tigaie - bolborosește și chițăie.
• Bakewell tart. Tartă cu un strat de gem și umplutură de migdale frangipane, din orașul Bakewell, din Derbyshire. S-a dezvoltat din mai vechiul Bakewell pudding, care s-ar fi născut dintr-o greșeală în bucătărie.
• Banoffee pie. Desert din banane, caramel și frișcă, pe un blat de biscuiți. A apărut în 1971 la restaurantul The Hungry Monk din Sussex, iar numele lui a ajuns până în dicționarul Oxford.
• Mince pies. Tartelete de Crăciun umplute cu un amestec de fructe uscate și condimente numit mincemeat. Cândva conțineau și carne, azi i-a rămas doar numele.
• Cheddar și Stilton. Cele mai celebre două brânzeturi britanice: cheddarul se maturează încă din Evul Mediu în satul cu același nume din Somerset, iar Stiltonul, "regele brânzeturilor", are voie să fie produs doar în trei comitate. Gustă-le în piețele fermierilor.
• Marmite. O pastă sărată din extract de drojdie, cu sloganul "Love it or hate it". Nu există britanic fără o părere categorică despre ea - și nici tu nu vei rămâne fără una după prima felie de pâine prăjită.
• Battenberg cake. Un tort în carouri din pandișpan galben și roz, învelit în marțipan. Potrivit unei povești transmise din gură în gură, dar nedovedite, a fost creat în cinstea căsătoriei prințesei Victoria cu prințul Louis de Battenberg.
• Chelsea bun. Un melc dulce din aluat dospit, cu stafide și scorțișoară, copt de la începutul secolului al XVIII-lea în renumitul Chelsea Bun House din Londra. Printre admiratorii lui s-a numărat și familia regală.
• Lardy cake. O prăjitură stratificată din aluat de pâine, untură, zahăr și stafide, specialitate a sudului Angliei legată mai ales de comitatul Wiltshire. Dietetică nu e, dar e o experiență.
• Treacle tart. Tartă umplută cu golden syrup (sirop auriu), pesmet și zeamă de lămâie. Desertul preferat al lui Harry Potter - iar în Marea Britanie asta e o recomandare de cel mai înalt rang.
• Jaffa cakes. Pandișpan cu jeleu de portocale și ciocolată, despre care un tribunal britanic a decis oficial în 1991 că e prăjitură, nu biscuit. Miza erau taxele, nu filozofia.
• Pimm's. Lichior de fructe pe bază de gin, care vara se amestecă cu limonadă, fructe și castravete. E nelipsit la Wimbledon și la petrecerile în grădină.

Băuturi tradiționale britanice

Când spui Marea Britanie, majoritatea oamenilor se gândesc la ceai - și pe bună dreptate. Britanicii beau peste 100 de milioane de cești de ceai pe zi, iar pentru cea mai mare parte a națiunii un "cuppa" e răspunsul la orice situație din viață. Tradițional se bea ceai negru tare, cu lapte; dacă laptele se pune în ceașcă înaintea ceaiului sau după, e o dispută care nu se va încheia niciodată.

A doua băutură națională este berea - iar cultura berii britanice se sprijină pe ale, berea cu fermentație superioară. De la bitter-ele chihlimbarii, prin porterele și stouturile negre, până la IPA-urile moderne: în pub-uri, toate aceste beri se trag tradițional din pompe manuale, doar ușor carbonatate și mai puțin reci decât suntem obișnuiți. Exact așa au cel mai bun gust.

O altă băutură tipic britanică este cidrul, a cărui patrie e regiunea West Country, din sud-vestul Angliei. Din soiuri speciale de mere, bogate în tanini, se fac aici cidruri seci și spumoase, cu gust complex - printre cei mai cunoscuți producători se numără Thatchers, Sheppy's și Westons. În pub, cidrul se comandă exact ca berea, iar un pint se bea la fel de repede.

Nu în ultimul rând, există distilatele britanice: ginul și whisky-ul. Britanicii beau gin de la sfârșitul secolului al XVII-lea și au ridicat gin tonicul la rang de instituție națională - stilul London Dry, azi standard mondial, a apărut însă abia odată cu progresele distilării din secolul al XIX-lea. Whisky-ul scoțian single malt se numără printre cele mai căutate distilate din lume, iar o degustare e în sine un motiv suficient să pornești spre nord.

Cum să te bucuri din plin de mâncarea britanică

• Mergi la un full English breakfast într-un bistrou de familie obișnuit. Nu ocoli localurile de tip "greasy spoon", tocmai acolo se mănâncă cel mai bun mic dejun - eu pe cel mai bun din viața mea l-am mâncat în bistroul E. Pellicci din Londra, condus de o familie italiană din 1900.
• Gustă fish and chips pe malul mării, ideal într-una dintre stațiunile tradiționale, precum Brighton sau Blackpool. Brighton e superb în sine și e la doar o oră de tren de Londra.
• Păstrează-ți o duminică pentru Sunday roast într-un pub tradițional. Friptura se servește de obicei doar duminica la prânz, iar în localurile populare se termină repede - merită să faci rezervare.
• Răsfață-te cu ceaiul de după-amiază, așa-numitul "afternoon tea", într-o ceainărie sau într-unul dintre hotelurile de lux. Te așteaptă o selecție de ceaiuri, sandvișuri, scones cu clotted cream și o după-amiază liniștită, fără nicio grabă.
• Mergi la o bere într-un pub tradițional și comandă direct la bar. În pub-urile britanice nu vine nimeni la masă - iar dacă ieși în grup, ține cont de obiceiul "rounds": fiecare plătește pe rând câte un rând de băuturi pentru toată lumea.
• Vizitează una dintre piețele cu mâncare. La Londra aproape toată lumea ajunge la faimoasa Borough Market, pe mine m-a cucerit piața de cartier de sâmbăta, Broadway Market din Hackney, iar publicul tânăr e atras de punkista Camden Market.
• Mănâncă ieftin în cartierele asiatice. Cartierul chinezesc din Londra e unul dintre puținele locuri unde poți mânca cu adevărat ieftin în centrul metropolei - iar Brick Lane, strada comunității bangladeze, e considerată locul unde găsești unele dintre cele mai bune curry-uri din oraș.

Cea mai bună mâncare britanică

Dacă ar fi să aleg trei favorite personale, atunci cea mai bună mâncare britanică pentru mine este:

1. Full English breakfast. Pe cel mai bun din viața mea l-am mâncat în bistroul E. Pellicci din East End-ul londonez - și am plecat de la farfuria goală cu gândul că data viitoare aș sta la coadă pentru el și pe ploaie torențială.
2. Scotch egg. La restaurantul The Mayfair Chippy am gustat o variantă neobișnuită, kedgeree, cu eglefin afumat: crusta a trosnit, iar gălbenușul s-a revărsat exact când trebuia.
3. Sandvișurile britanice. Un sandviș cald cu cheddar, bacon, rucola și muștar din Broadway Market mi-a arătat de ce britanicii sunt maeștri la sandvișuri - brânza s-a tot întins până am rupt-o.

Cum să mulțumești pentru mâncare în Marea Britanie

Cu engleza te descurci în Marea Britanie oricând, dar un mulțumesc colocvial bucură mai mult decât "thank you" din manual. Cel mai des auzi "Cheers" (cirz) - mersi, care servește și ca urare la ciocnit paharele, și ca salut de rămas-bun. Mai ales în nordul Angliei vei auzi scurtul "Ta" (ta) - mersi, iar dacă mâncarea ți-a plăcut, spune "That was lovely" (dăt uoz lavli) - a fost excelent.

În restaurante, la notă se adaugă uneori automat un "service charge", de obicei de 12,5% - în cazul ăsta nu se mai așteaptă alt bacșiș. Unde taxa nu există, se obișnuiește să lași cam o zecime din notă. În pub nu se lasă bacșiș; localnicii îi oferă cel mult barmanului "and one for yourself" - o băutură pentru el.

Bucătăria regională britanică și specialitățile locale

Scoția (Edinburgh)
Bucătăria scoțiană s-a sprijinit dintotdeauna pe ovăz, căruia clima rece și umedă îi priește mai mult decât grâului. Domină haggis, mâncarea națională a Scoției din măruntaie de oaie și fulgi de ovăz, ridicată la rang de icoană de un poem al lui Robert Burns din 1786 - și azi e servită cu solemnitate de Burns Night. Gustă și supa cullen skink, biscuiții cu unt shortbread și eglefinul afumat Arbroath smokie; toate le poți stropi cu un whisky single malt.

Țara Galilor (Cardiff)
Bucătăria galeză e modestă, celtică și cinstită. Mâncarea națională este cawl, o supă fiartă îndelung, cu miel și praz - prazul e de altfel simbolul național al Țării Galilor. Pe lângă ea, încearcă Welsh rarebit, pâine gratinată cu sos de brânză, pâinea cu fructe bara brith și, dacă ești mai curajos, laverbread, un piure din alge marine care îi hrănea cândva pe minerii galezi.

Irlanda de Nord (Belfast)
Cea mai mică parte a regatului are cel mai consistent mic dejun: Ulster fry adaugă la clasicul englezesc soda bread și pâine de cartofi prăjite, iar aici regula e că tot ce se poate prăji se prăjește. Tradiționala soda bread se coace doar din făină, bicarbonat, sare și zară, iar la carne se servește champ - piure de cartofi cu ceapă verde și unt.

Nordul Angliei (Manchester)
Nordul ține la bucătăria lui consistentă, muncitorească. Tipic este Lancashire hotpot, miel copt sub un strat de cartofi, și, desigur, Yorkshire pudding, fără de care în nord nu se concepe nicio friptură de duminică. Nota dulce o aduc prăjiturelele Eccles cake umplute cu stafide, numite după orășelul de lângă Manchester unde se vând încă din secolul al XVIII-lea.

Sudul Angliei (Londra)
În sud se gătește cel mai variat: la Londra, fish and chips din "chippies" tradiționale se întâlnește cu bucătăriile întregii lumi. Sudului îi aparțin și dulciuri precum Eton mess, din bezele și căpșuni, sau londonezul Chelsea bun; specialitatea estului Londrei sunt plăcintele cu carne pie and mash.

Sud-vestul Angliei (Cornwall și Devon)
Sud-vestul e regatul cidrului, al smântânii și al pateurilor umplute. Cornish pasty are aici indicație geografică protejată, iar cream tea - ceaiul cu scones, clotted cream și gem - e aproape o religie: Devonul pune întâi smântâna, Cornwallul întâi gemul, iar în celălalt comitat ordinea greșită nu ți se iartă prea ușor.

Bucătari-șefi britanici celebri

• Gordon Ramsay (1966). Cel mai celebru bucătar-șef britanic al prezentului, renumit pentru stilul direct din emisiuni precum Hell's Kitchen, MasterChef sau Kitchen Nightmares. Restaurantele lui dețin în prezent în total 9 stele Michelin în șase localuri (situația din februarie 2026) - restaurantul-fanion Restaurant Gordon Ramsay din Chelsea își păstrează trei stele neîntrerupt din 2001. Ramsay e cunoscut pentru tehnica impecabilă și pentru exigența fără compromis față de ingrediente.
• Jamie Oliver (1975). Bucătar popular, care s-a făcut cunoscut prin abordarea relaxată și accentul pe gătitul simplu din ingrediente proaspete. Prin campania "Feed Me Better" a impus mese mai sănătoase în școlile britanice, a publicat zeci de cărți de bucate, iar după falimentul grupului său de restaurante din 2019 revine în primăvara lui 2026 cu lanțul relansat Jamie's Italian.
• Heston Blumenthal (1966). Pionier al gastronomiei moleculare și proprietar al restaurantului The Fat Duck, care deține trei stele Michelin neîntrerupt din 2004 - singura întrerupere a fost mutarea temporară a localului în Australia, în 2015. Blumenthal e renumit pentru abordarea științifică a gătitului; în 2025 a vorbit deschis despre tulburarea lui bipolară și a devenit ambasador al conștientizării sănătății mintale.
• Nigella Lawson (1960). Autoare de cărți de bucate și personalitate TV, cunoscută pentru abordarea senzuală a gătitului și accentul pe plăcerea mâncării. Rețetele ei sunt simple, gustoase și arată spectaculos; printre cele mai de succes emisiuni ale ei se numără Nigella Bites și Nigella Express.
• Marco Pierre White (1961). Enfant terrible-ul gastronomiei britanice: în 1995 a devenit primul bucătar-șef britanic cu trei stele Michelin și totodată cel mai tânăr care le-a obținut vreodată. A format o serie întreagă de bucătari celebri, printre care Gordon Ramsay, dar în 1999 a returnat demonstrativ stelele și de atunci nu mai participă la evaluări - azi e un critic vocal al meniurilor degustare și al porțiilor mici.

Restaurante britanice din ghidul Michelin

Ghidul Michelin Great Britain & Ireland 2026 include 1.210 restaurante, dintre care 230 cu stele: 10 localuri au trei stele, 28 au două și 192 au una (date din septembrie 2026; ghidul evaluează Marea Britanie și Irlanda împreună). Alte aproximativ 187 de localuri poartă distincția Bib Gourmand - categoria mea preferată, care răsplătește un raport excepțional între preț și calitate.

Cel mai celebru restaurant de trei stele este fără îndoială The Fat Duck al bucătarului-șef Heston Blumenthal, din pitorescul sat Bray, în Berkshire. Aici poți gusta preparatele lui celebre, precum "Snail Porridge" sau "Bacon and Egg Ice Cream", și un fel servit cu căști prin care se aude sunetul valurilor - bucătărie Michelin care e deopotrivă laborator și restaurant. Chiar peste drum se află, în plus, al doilea restaurant de trei stele, The Waterside Inn al familiei Roux.

Trio-ul celor mai cunoscute nume îl completează Restaurant Gordon Ramsay din cartierul londonez Chelsea, care deține trei stele neîntrerupt din 2001 și oferă bucătărie franceză modernă într-un cadru elegant. Un membru mai nou al clubului de trei stele este Moor Hall al bucătarului-șef Mark Birchall, din Aughton, în Lancashire: a primit a treia stea în februarie 2025, deține în plus steaua verde pentru sustenabilitate, iar în clasamentul National Restaurant Awards se află în vârful absolut al Marii Britanii.

Scena scoțiană încă așteaptă trei stele - cel mai sus stau restaurantele de două stele Restaurant Andrew Fairlie din Gleneagles și The Glenturret Lalique. La Edinburgh, câte o stea dețin de mult timp The Kitchin al lui Tom Kitchin și Restaurant Martin Wishart, a cărui stea se numără printre cele mai longevive din toată Scoția.

Localurile de mai sus sunt doar o fărâmă din scena Michelin britanică - și, sincer, pentru mine, un pub obișnuit cu o friptură de duminică bună nu pălește nici lângă ele.

Curiozități despre mâncarea britanică

• Un haggis a ajuns la marginea spațiului cosmic. În ianuarie 2021, măcelarul scoțian Simon Howie a lansat un haggis cu un balon meteorologic în stratosferă - a urcat la peste 32 de kilometri altitudine și, după nici trei ore, a aterizat în regiunea Borders. Evenimentul a fost dedicat sărbătorii Burns Night.
• Fish and chips a fost adus în Marea Britanie de imigranți. Peștele prăjit în aluat l-au adus evreii sefarzi din Portugalia și Spania; primul local atestat care a combinat peștele cu cartofii prăjiți l-a deschis Joseph Malin în East End-ul londonez, în anii 1860.
• Cel mai vechi restaurant din Londra primește clienți de peste 225 de ani. Rules din Covent Garden, fondat în 1798 ca bar de stridii, funcționează neîntrerupt până azi și e specializat în bucătărie tradițională britanică și vânat. În toată această vreme a avut doar patru familii proprietare.
• Sandvișul poartă numele unui aristocrat britanic. John Montagu, al 4-lea conte de Sandwich, și-ar fi cerut, potrivit poveștii transmise din generație în generație, carnea servită între două felii de pâine, ca să poată mânca în timp ce juca cărți. Azi britanicii mănâncă peste 11 miliarde de sandvișuri pe an.
• Despre Jaffa cakes a decis un tribunal. În 1991, un tribunal britanic a trebuit să stabilească dacă Jaffa cakes sunt biscuiți (impozitați) sau prăjituri (fără TVA). Producătorul McVitie's a copt ca dovadă o versiune uriașă, cu diametrul de 30 de centimetri, și a câștigat: Jaffa cakes sunt oficial prăjituri.
• Brânza Stilton nu are voie să fie produsă în Stilton. Denumirea protejată permite producția "regelui brânzeturilor" doar în trei comitate - Derbyshire, Leicestershire și Nottinghamshire. Satul Stilton, după care e numită brânza (acolo se vindea), se află în afara zonei permise.
• În Anglia se aleargă la vale după o roată de brânză. La cheese rolling-ul anual de pe Cooper's Hill, în Gloucestershire, concurenții se aruncă pe un deal abrupt în urmărirea unei roți de brânză Double Gloucester. Primele atestări scrise datează din 1836, dar tradiția e probabil mult mai veche.
• Curry-ul e o afacere mare în Marea Britanie. Restaurantele indiene, pakistaneze și bangladeze - "curry houses" - numără mii de localuri în toată țara, iar domeniul generează miliarde de lire pe an. Nu e întâmplător că britanicii i-au acordat propriului curry statutul de mâncare națională.
• Marea Britanie își protejează mâncărurile prin lege. Cornish pasty, pork pie din Melton Mowbray, brânzeturile Stilton și West Country Farmhouse Cheddar sau eglefinul afumat scoțian Arbroath smokie pot fi produse sub numele lor doar în zone strict delimitate și după o rețetă stabilită.

Bucură-te de Marea Britanie și de cele mai bune mâncăruri britanice!

Dan Špaňhel

Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.

Despre mine Contact