Distileria Jameson: tur ghidat și degustare
În fața clădirii de pe Bow Street stă un alambic mare de cupru, lustruit ca un trofeu. E un monument. Jameson Distillery Bow St. este casa natală a celui mai vândut whiskey irlandez: o fostă distilerie din Dublin, în care astăzi, în loc să se distileze, se povestește, se degustă și se cumpără. Jameson însuși se produce de peste o jumătate de secol cu totul în altă parte. Asta nu i-a oprit pe oameni să vină la tur - alături de Guinness Storehouse, închinat berii, e a doua oprire pe care o are în plan aproape oricine ajunge în Dublin.
Scoțianul care a dat nume whiskey-ului irlandez
Jameson e un nume de familie scoțian cât se poate de obișnuit, literal "fiul lui James". John Jameson s-a născut în orașul scoțian Alloa, s-a căsătorit cu o fiică din familia de distilatori Haig și a venit la Dublin pentru afaceri. Mai mult, distileria de pe Bow Street fusese fondată în 1780 de o rudă de-a lui, John Stein; Jameson a început acolo ca director și a devenit proprietar unic abia după un sfert de secol. Cel mai mare nume al whiskey-ului irlandez îi aparține așadar unui imigrant scoțian care a preluat afacerea altcuiva - și a construit din ea o marcă ce vinde astăzi peste zece milioane de lăzi pe an. Deviza familiei, Sine Metu, adică fără teamă, le-a fost acordată strămoșilor lui Jameson pentru lupta cu pirații de pe coasta Scoției. A rămas pe etichetă până azi.
Whiskey cu "e", whisky fără
Whiskey-ul irlandez se desparte de ruda sa scoțiană încă de la ortografie: Irlanda și America scriu whiskey, Scoția și restul lumii whisky. Diferența n-au inventat-o lingviștii, ci negustorii secolului al XIX-lea, când distileriile irlandeze aveau nevoie să iasă în evidență față de concurența scoțiană pe piața americană. Distilatorul dublinez John Power a mers la sigur într-o reclamă din epocă: "E-ul vine de la excelență." Diferențele mai importante țin însă de alambic: whiskey-ul irlandez se distilează de regulă de trei ori, cel scoțian de două ori, iar malțul irlandez de obicei nu se usucă la fum de turbă. Rezultatul e mai fin și mai catifelat decât cea mai mare parte din ce distilează vecinii din Marea Britanie - de altfel, degustarea de pe Bow Street pune o probă irlandeză și una scoțiană una lângă alta.
Ultima picătură a curs în 1970
La mijlocul secolului al XIX-lea, Irlanda avea 88 de distilerii autorizate, mai multe decât Scoția. Apoi a venit prohibiția americană, care i-a luat whiskey-ului irlandez cea mai mare piață de export, iar după ea războiul vamal cu Marea Britanie - și din fosta mare putere au mai rămas, în anii '80 ai secolului trecut, ultimele două-trei distilerii. Bow Street n-a supraviețuit declinului: ultima picătură de whiskey a curs aici pe 5 iunie 1970, iar producția s-a mutat la Midleton, lângă Cork, unde se face de atunci fiecare picătură de Jameson. Din anii '90, Bow Street e centru pentru vizitatori, iar după renovarea din 2017 aici măcar se maturează din nou whiskey, după mai bine de patruzeci de ani: într-un depozit mic se învechește o singură gamă premium. Între timp, whiskey-ul irlandez și-a revenit: pe insulă sunt din nou în jur de cincizeci de distilerii.
Turul durează cam o oră: ghidul conduce grupul prin săli, povestește între proiecții, iar la final urmează degustarea; în bilet e inclus și un cocktail la bar, la final. Cu plată suplimentară se poate intra și în depozitul de butoaie - iar asta chiar merită banii. Din whiskey-ul care se maturează în butoi se evaporă în fiecare an cam două procente din volum; distilatorii numesc pierderea asta partea îngerilor. Cine are acasă o damigeană de țuică știe prea bine ce înseamnă pierderea asta tăcută - doar că nimeni nu i-a spus că o beau îngerii. În Kentucky, unde bourbonul se maturează într-un climat mult mai cald, îngerii își iau chiar de câteva ori mai mult; răcoarea irlandeză e mai blândă cu butoaiele. Și un lucru practic la final: locurile se epuizează des, iar fără rezervare din timp adesea nu intri.
Patru probe pe Bow Street
Turul meu s-a bazat în mare parte pe filme: ghidul ne-a purtat din sală în sală și, între clipuri, povestea cu pricepere și entuziasm. Era un irlandez mai în vârstă, iar să-i înțeleg accentul mi-a dat pe alocuri mai mult de lucru decât toată degustarea. Aceasta a cuprins patru probe; Jameson și-a confirmat reputația: fin, dulceag, cu note de vanilie și miere, fără urmă de fum - un whiskey care nu se ceartă cu nimeni. Am plătit în plus pentru degustarea direct din butoaie și încă din ușa depozitului am înțeles că partea îngerilor nu e o abstracțiune contabilă: aici o respiri. La final, magazinul - oferta e bogată, prețurile sunt corecte; în Dublin, Jameson se toarnă apoi în mai toate puburile, iar la The Long Hall și în ediții pe care nu le găsești în magazin. Turul de o oră a costat 25 EUR, cu degustare și paharul de la bar cu tot, iar degustarea din butoaie încă 15 EUR. Pe Bow Street nu s-a mai făcut whiskey de o jumătate de secol. Aerului din depozit nu i-a spus-o încă nimeni.
Jameson Distillery Bow St.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
