Saint-Aubin: piața de duminică din Toulouse
Am aterizat în Toulouse după miezul nopții și am mai apucat doar un pahar de bun venit la barul de bere Le Père Peinard. S-a dovedit cea mai bună investiție din toată excursia: barmanul ne-a sfătuit ca duminică dimineață să sărim peste cafenele și să mergem la Saint-Aubin, unde găsim mâncare locală și artiști stradali.
Piața de duminică Saint-Aubin este o piață în aer liber care, o dată pe săptămână, se întinde în piațeta și pe străzile din jurul bisericii cu același nume, la marginea de est a centrului Toulouse - iar bucătăria franceză se prezintă aici cu toate ale ei, de la cârnați la pâinea cu mirodenii.
O biserică, o comună liberă și o singură duminică pe săptămână
Piața și-a împrumutat numele de la biserică. Saint-Aubin, numită după un episcop de Angers din Evul Mediu timpuriu, pare străveche, dar a fost construită între 1847 și 1853 - cea mai mare biserică ridicată de Toulouse în secolul al XIX-lea. Cartierul din jurul ei era pe vremuri o suburbie și a păstrat până azi ceva din aerul vechii periferii: strada vecină, rue de la Colombette, s-a proclamat în 1944 "comună liberă", iar tonul boem i-a rămas. Publicul pieței se potrivește cu asta - o revistă din Toulouse l-a descris drept "de la hipioți la burghezie", iar dimineața de duminică de lângă biserică e aici mai mult un eveniment monden decât o ieșire la cumpărături.
Toulouse nu duce lipsă de piețe - hala Victor Hugo (Marché Victor Hugo), acoperită, sau lunga piață de pe bulevardul Strasbourg funcționează de marți până duminică. Saint-Aubin a ales calendarul opus: se ține exclusiv duminica și, pe lângă alimente, aduce în fața bisericii un târg de vechituri, meșteșugari, anticari și muzicanți, care se schimbă de la o săptămână la alta. Cine încurcă zilele și vine marți găsește biserica închisă și piațeta goală; cine ajunge abia spre prânz vede mai ales cum se strâng tarabele. Momentul potrivit este dimineața.
Cârnat rulat în spirală, aligot din ceaun
Partea culinară a pieței aparține sud-vestului. Saucisse de Toulouse, un cârnat gros de porc rulat în spirală, stă aici lângă brânzeturile din Pirinei, iar câteva tarabe mai încolo cineva întinde aligot direct din ceaun, piureul de cartofi cu brânză din Aveyron - întinsul lui e pe jumătate vânzare, pe jumătate spectacol. Își are locul sigur aici și puiul la rotisor, vedeta tuturor piețelor franceze: o tarabă bună vinde și o sută pe zi. Galettes din hrișcă și clătitele dulci se fac pe loc. Nimeni nu pleacă flămând din piața asta.
Restul pieței are doar în treacăt legătură cu mâncarea. Taraba pe care o fotografiasem drept "cea cu prune" vindea de fapt pruneaux d'Agen, celebrele prune uscate din sud-vestul Franței - pe cele proaspete le-aș fi căutat degeaba pe tarabă în aprilie - și, lângă ele, un șir de gemuri de prune. La plante să nu te aștepți la clasicele ghivece: aici se vând biluțe de mușchi kokedama, puțin mai încolo cărți și bijuterii fantezie - tarabele din cauza cărora piața figurează oficial drept piață alimentară și bâlci în același timp.
Ce este pain d'épices și cum a ajuns în Toulouse
Cel mai mult m-a ținut în loc taraba cu pâini de pain d'épices. Pain d'épices este o pâine dulce și densă din făină, miere și mirodenii, care unui nas ceh îi amintește imediat de turta dulce de Crăciun - și nu întâmplător, amândouă sunt ramuri ale aceluiași arbore genealogic medieval al turtelor cu miere. În Toulouse, pain d'épices vine ca oaspete din Dijon, Reims și Alsacia, dar se vinde franțuzește, la kilogram: pe tarabă stăteau pâini cu smochine și cu prune uscate - o combinație pe care ar înțelege-o și beerawecka din Alsacia - iar tradiția include și micile nonnettes umplute cu marmeladă de portocale.
O felie la kilogram înainte de drumul spre Carcassonne
Am ajuns la piață flămânzi, pentru că după-amiază ne aștepta o excursie la Carcassonne, iar stomacul gol s-a dovedit echipamentul potrivit - vânzătorii sunt drăguți și te lasă să guști aproape orice. La pain d'épices am gustat pe rând din mostre și am ales o pâine cu coajă de portocală, o veche slăbiciune de-a mea. Mierea se simțea de la prima îmbucătură, pâinea nu era prea dulce, iar coaja de portocală se potrivea cu mierea exact cum speram. Pâinea se vinde la kilogram și vânzătorul îți taie fără probleme și o felie subțire, așa că poți gusta fără jenă o bună parte din ofertă înainte să te hotărăști. Un kilogram costă cam 15 EUR.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
