Beraria Veche: berăria din Iași cu tigăi pline de carne
Am zburat la Iași cu o listă de două restaurante în care voiam neapărat să ajung: Rustic și Beraria Veche. Al doilea a ajuns până la urmă primul - am intrat în el imediat după aterizare - și tot aici ne-am întors cel mai des.
Beraria Veche este un restaurant de pe strada Sărărie din Iași care gătește clasicele sățioase ale bucătăriei românești: ciorbe de casă, carne la grătar și tigăi din care mănâncă doi.
Un nume luat de la o fabrică de bere care nu mai există
Pe atunci am tradus numele localului în cehă drept Starý pivovar, adică "vechea fabrică de bere", iar un dicționar ar protesta: berărie vine de la bere, cu același sufix ca brutărie sau cofetărie. E o berărie - un loc unde berea se toarnă, nu se face. Numai că tocmai la Iași traducerea aceea inexactă are un sâmbure de adevăr: Berăria Veche s-a numit o fabrică de bere cât se poate de reală din Iași, înființată pe baza unui privilegiu din 1786, căreia proprietarul de atunci i-a dat numele în 1879. Berea se făcea după modelul german, iar fabrica se afla în cartierul Păcurari, de cealaltă parte a centrului.
Fabrica de bere a avut o soartă mai tristă decât numele ei. După naționalizare a produs sub marca Zimbru, în 2007 s-a făcut acolo ultima șarjă de bere, iar terenul de un hectar a fost vândut dezvoltatorilor imobiliari pentru 6,5 milioane de euro; din clădiri au rămas doar intrările în pivnițe, protejate ca monument de patrimoniu industrial. Restaurantul de pe Sărărie a apărut abia în 2012 și nu-l leagă de fabrica de bere nici clădirea, nici firma, nici vreun cazan de bere - doar numele împrumutat, o bucată din memoria orașului atârnată deasupra intrării. Veche e, așadar, berăria din nume, nu localul: berăria care îi poartă numele are doar ceva peste zece ani.
Ce se mănâncă și ce se bea într-o berărie românească
Iar în România berăria nu înseamnă doar o cârciumă cu dozator. Berăriile s-au răspândit în orașe odată cu fabricile de bere, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și au devenit repede o instituție socială, în care se întâlneau jurnaliști, politicieni și oameni de teatru; cea mai celebră dintre ele, Caru' cu Bere din București, s-a deschis, printr-o coincidență, chiar în 1879, același an în care fabrica de bere din Iași și-a primit numele. De o berărie cehă, cea românească se deosebește mai ales prin raportul de forțe: acasă, în Cehia, la bere se ronțăie cel mult ceva, pe când în berărie iei un prânz sau o cină ca lumea. La Beraria Veche asta înseamnă bucătărie românească, cu influențe grecești: ciorbe, carne la grătar, inclusiv mici - și, cum cere numele, bere românească de la dozator.
Adevăratul spectacol sunt însă tigăile. Platoul de carne, o porție mare de carne, de împărțit la două sau mai multe persoane, se comandă în localurile din toată țara - iar Beraria Veche și-a clădit pe el o bună parte din reputație. În recenziile localnicilor e lăudată tocmai pentru porții și prețuri; personalul mai încasează din când în când câte o critică, noi însă n-am avut parte de așa ceva. Localul are două fețe: una mai ieftină, meniul de prânz, și una mai sățioasă, tigaia, la care e bine să vii în doi. Vara se adaugă și o terasă întinsă sub pergolă.
Mereu înapoi pe Sărărie
Beraria Veche a fost primul restaurant în care am intrat după ce am aterizat în România. Prima dată am ales meniul de prânz: mici, pe care i-am mâncat aici pentru prima dată în viață, cu garnitură, și o clătită proaspăt făcută cu ciocolată la desert - totul pentru 4,60 EUR. La vizitele următoare a venit rândul tigăilor: cea cu pui, ardei copți, vinete și ciuperci și cea cu porc, roșii coapte și cașcaval ras deasupra; una costa 40 de lei și ne-am săturat amândoi din ea. Am stat pe terasă, cu personalul ne-am înțeles fără probleme în engleză, iar mâncarea a venit repede. Pentru localul la care te tot întorci, româna are o expresie: local de suflet. Nu știu o descriere mai potrivită pentru Beraria Veche.
Beraria Veche
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
