Samoon: pâinea națională a Irakului
Samoonul (صمون) este pâinea națională a Irakului. Se recunoaște după forma sa unică, asemănătoare unui romb sau unei bărcuțe. La exterior e crocant, iar în interior moale și pufos. În bucătăria irakiană, samoonul ocupă un loc de neînlocuit. Îl găsești și în țările vecine din Levant și din zona Golfului Persic, acolo unde trăiesc comunități irakiene.
Originea samoonului se leagă de Mesopotamia istorică, numită adesea leagănul civilizației și locul unde s-au născut agricultura și cultivarea cerealelor. Coptul pâinii în cuptoare de lut are aici o tradiție de mii de ani.
Rețeta de bază a samoonului e simplă, dar cere îndemânare și o tehnică de dospire corectă. Aluatul se face din făină de grâu, apă, sare și drojdie. După ce crește, se împarte în bucăți mai mici, pe care brutarii le modelează cu mâna în forma caracteristică de romb, cu capetele subțiate.
Forma unică a samoonului nu e doar o chestiune de estetică. Capetele subțiate, care amintesc de vârfurile unei bărci, sunt mai crocante, iar mijlocul mai lat rămâne moale și elastic. Forma asta e ideală pentru înmuiat în sosuri sau pentru umplut.
În cultura irakiană, pâinea e privită ca un dar de la Dumnezeu (ni'mat Allah) și e tratată cu mult respect. Samoonul nu se aruncă niciodată la gunoi. Dacă rămâne, de obicei se usucă și se folosește în alte mâncăruri sau se dă animalelor.
Cel mai cunoscut și mai îndrăgit mod de a mânca această pâine este să o folosești ca bază pentru sandvișurile irakiene - așa l-am mâncat mereu și eu. Pâinea proaspătă se taie pe lungime și se umple cu diverse ingrediente (cel mai des carne sau falafel). Se completează cu legume murate, felii de roșii, ceapă și un sos specific de mango, numit amba.
Poftă bună!
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
