Sucuk: cârnat tradițional fermentat de vită
Sucuk (sugiuc) este un cârnat uscat, fermentat și puternic condimentat, care face parte nu doar din bucătăria turcească, ci și din cea a Balcanilor și a Orientului Mijlociu. La prima vedere seamănă cu un salam mai tare, în membrană naturală. Culoarea lui, de la roșu închis până la maro, trădează o cantitate mare de boia. Negătit, e foarte tare și sărat, dar după ce e gătit, textura i se schimbă și devine o delicatesă moale și suculentă.
Baza unui sucuk ca lumea este carnea tocată de vită. Esențială este grăsimea, care trebuie să fie din belșug, adesea în jur de treizeci-patruzeci la sută. Datorită grăsimii, cârnatul nu se usucă la prăjit, ci se rumenește în propria grăsime. Ce face însă din sucuk un sucuk adevărat este amestecul specific de condimente. Domină usturoiul, alături de chimion, sumac și mai ales de ardeiul iute turcesc (pul biber), care îi dă culoarea închisă caracteristică și iuțeala.
Prepararea începe cu tocarea cărnii și amestecarea ei cu condimentele, apoi compoziția se lasă la odihnit, ca aromele să se lege. Compoziția se introduce apoi în membrane și se lasă să se usuce la aer câteva săptămâni, până capătă consistența tare tipică. La gătit, sucukul se taie cel mai des în rondele. În tigaie nu e nevoie de ulei sau de unt. Imediat ce atinge suprafața încinsă, cârnatul începe să elibereze grăsime picantă. Rondelele se prăjesc până devin crocante, iar foarte des se sparg ouă direct în grăsimea topită; ele se îmbibă cu culoarea roșie și cu gustul condimentelor și așa ia naștere preparatul numit "sucuklu yumurta".
Mie cel mai mult mi-a plăcut sucukul ca parte nelipsită a micului dejun turcesc tradițional.
Poftă bună!
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
