Ce să mănânci în Valencia?
Valencia (València în valenciană) este al treilea oraș ca mărime din Spania și locul în care s-a născut paella. Odată am ajuns aici din pură întâmplare exact pe 20 septembrie, când se sărbătorește World Paella Day, ziua mondială dedicată acestui preparat. N-am avut habar până n-am dat peste prima degustare - și de acolo încolo n-am mai făcut altceva decât să mănânc. Puține întâmplări din călătoriile mele m-au răsplătit mai bine.
Influențe istorice asupra gastronomiei din Valencia
În spatele bucătăriei valenciene stă apa. Orezul a fost adus de arabi în mlaștinile din jurul orașului încă din Evul Mediu timpuriu și se cultivă și azi lângă Albufera, o lagună cu apă dulce aflată la mică distanță de centru, spre sud. Tocmai din câmpurile din jurul Albuferei s-au născut paella și întreaga familie de preparate valenciene cu orez - la origine mâncarea țăranilor, care puneau în tigaie ce aveau la îndemână: pui, iepure, legume. Fructele de mare n-au ce căuta într-o paella valenciana adevărată, orice ți-ar spune restaurantele pentru turiști.
Arabilor le mai datorează Valencia o cultură: un tubercul numit chufa, cunoscut în română drept migdale de pământ. Se cultivă în satele de la nord de oraș, în frunte cu Alboraia, iar din 1995 este protejat prin denumirea de origine Chufa de València. Din chufa se face horchata, o băutură la fel de strâns legată de Valencia ca paella - doar că, de data asta, orașul nu trebuie să-și dispute meritele cu restul Spaniei.
Ce să mănânci în Valencia
- Paella valenciana. Orez colorat cu șofran, pui, iepure și boabe mari de fasole albă garrofó, gătite în tigaia care i-a dat numele întregului preparat. Vine din zona Albuferei, iar rețeta autentică are exact zece ingrediente - chorizo sau fructe de mare nu vei găsi printre ele.
- Horchata (orxata de xufa). O băutură dulce, "lăptoasă", din tuberculi de chufa măcinați, apă și zahăr. Sub denumirea de origine protejată, chufa se poate cultiva doar în anumite localități din jurul Valenciei - așa că horchata e locală la propriu, până la rădăcină.
- Fartons. Produse de patiserie alungite din aluat dospit, cu glazură de zahăr. Au apărut în anii 1960 la Alboraia, cu un singur scop: să absoarbă cât mai multă horchata fără să se destrame.
- Agua de Valencia. Un cocktail din suc proaspăt de portocale, cava, vodcă și gin. L-a preparat prima dată Constante Gil în 1959, în localul Café Madrid, pentru niște clienți din Bilbao care voiau ceva nou.
- Fideuà. Soră cu paella, doar că în locul orezului are tăiței scurți. Potrivit legendei, a apărut când un bucătar de pe o navă din Gandia a modificat rețeta de arroz a banda ca mâncarea să nu-i mai placă căpitanului și acesta să nu mai mănânce din porțiile echipajului - planul a dat greș, iar Spania a câștigat un clasic. O găsești pe toată coasta, de la Valencia până la Alicante.
- Arroz al horno. Orez copt într-un vas de lut, cu năut, cartofi și sângerete - resturile oalei de duminică, ridicate la rang de preparat de sine stătător. Rețeta vine din interiorul regiunii Valencia, iar leagănul ei este considerat orașul Xàtiva.
- All i pebre. Anghilă înăbușită într-un sos gros de usturoi și boia, specialitatea satului pescăresc El Palmar, chiar pe malul Albuferei. Un preparat mai local nu vei găsi în Valencia - anghilele sunt prinse la câteva sute de metri de oală.
- Esgarraet. Un antreu rece din ardei roșii copți și cod sărat, amândouă rupte cu mâna. Exact asta înseamnă verbul valencian esgarrar, de la care preparatul și-a luat numele.
- Buñuelos de calabaza. Gogoșele de dovleac prăjite la fiecare colț de stradă în timpul sărbătorii Las Fallas, în martie. Se vând în cornete și se înmoaie în ciocolată caldă și groasă.
- Coca. Un produs de panificație plat, cu umplutură sărată sau dulce, copt în toată zona mediteraneeană de limbă catalană. Brutăriile din Valencia îl vând la bucată, ca gustare rapidă.
- … și, dacă vrei, alte zeci de mâncăruri spaniole din lista: Ce să mănânci în Spania.
Dacă ar trebui să aleg o zi în care să mă întorc în Valencia, ar fi tot 20 septembrie. Am nimerit din greșeală cea mai mare sărbătoare a acestui preparat chiar în orașul în care s-a născut - și de atunci susțin că cel mai bun plan gastronomic este să n-ai niciun plan.
Poftă bună în Valencia!
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.