Berea armenească: Kilikia, Gyumri și băutura pe care a băut-o Xenofon
Zece mii de mercenari greci se retrag prin Armenia în plină iarnă, cu armata înfrântă și marea încă departe. Sătenii îi primesc sub acoperiș și le aduc vase în care plutesc boabe de orz și din care ies paie de trestie. Xenofon, care a supraviețuit întregii aventuri și a descris-o în Anabasis, a notat că băutura era tare, neobișnuită la prima înghițitură și foarte pe gustul localnicilor. Era anul 401 î.Hr., iar aceasta este cea mai veche descriere a berii de pe teritoriul Armeniei de azi - mai veche decât majoritatea lucrurilor pe care Armenia și le pune astăzi pe stemă.
Berea armenească (în armeană: գարեջուր, garejur) este astăzi aproape fără excepție un lager blond din apă, malț de orz și hamei, care în bucătăria armenească stă în umbra vinului și a brandy-ului - deși se produce mai multă bere decât vin.
Apa de orz și verii ei din Caucaz
Armeana nu a împrumutat de nicăieri cuvântul pentru bere, pur și simplu l-a compus: gari înseamnă orz, jur înseamnă apă, garejur e apă de orz. Un cuvânt care descrie produsul mai exact decât multe etichete. Cultura berii e însă comună întregului Caucaz de Sud, nu o invenție armenească: atât Erevanul, cât și Baku au primit în anii sovietici câte o mare fabrică de bere de stat, construită după același tipar; după destrămarea Uniunii Sovietice, a fost cumpărată fie de un om de afaceri local, fie de capital străin, iar azi din ea curge un lager blond care se deosebește de al vecinului mai ales prin etichetă. Bucătăria georgiană are Natakhtari și Kazbegi, Azerbaidjanul are Xırdalan, Armenia are Kilikia - și în toate cele trei țări berea vine abia după băutura națională, fie că e vorba de vin, fie de coniac. Berea Ararat de la fabrica de bere din Gyumri nu are nimic în comun cu celebrul brandy Ararat în afară de muntele de pe etichetă; în Armenia, numele lui îl poartă și băncile, și hotelurile, și fabricile de bere.
Cine face bere armenească și de când
Fabricile de bere moderne au apărut în țară la sfârșitul secolului al XIX-lea, la Erevan și în Alexandropolul de atunci, actualul Gyumri, iar sursele armenești nici azi nu cad de acord asupra celei care a fost prima. Date sigure există abia din perioada sovietică. Cea mai mare fabrică de bere a țării, Fabrica de bere din Erevan, funcționează din 1952, iar marca ei emblematică Kilikia este azi cea mai răspândită bere din Armenia; fabrica de bere Kotayk din Abovyan a fost construită în 1974 de specialiști cehoslovaci, cu o capacitate menită să aprovizioneze tot Caucazul, iar la Gyumri produce bere din 1970 fabrica cu același nume, a cărei hală a fost rasă de cutremur și care și-a revenit după privatizare. Așa că, atunci când deschizi o sticlă de Kotayk în Armenia, bei bere dintr-o fabrică construită cândva de cehi. Rețeta e însă locală și nu mizează pe amăreala unui Pilsner.
Ce beau armenii de fapt și cum ajungi la o bere
Armenia se prezintă drept o țară a vinului și a brandy-ului, și totuși, potrivit statisticilor de producție, aici se face de câteva ori mai multă bere decât vin. Vinul și coniacul sunt cartea de vizită pentru export, berea e ceea ce se bea marți seara. Aproape toată berea armenească e un lager blond de circa 4,5% alcool, făcut doar din malț de orz, hamei și apă, iar fiecare fabrică de bere îi laudă puritatea montană de parcă ar fi inventat-o; nimeni nu poate dovedi asta, dar gustul e într-adevăr curat. Bere cu fructe găsești doar la Dargett, o fabrică de bere artizanală din Erevan, unde se face și un ale de caise - în Armenia, probabil, nu se putea altfel.
La restaurant, așteaptă-te să primești berea la sticlă: berea de la dozator e mai degrabă o excepție în localurile armenești și chiar și un restaurant bun îți deschide sticla de 0,33 l la masă. În magazin, aceeași sticlă costă cam jumătate, iar lumea ia bucuros și sticle PET de un litru sau mai mari. În supermarketurile mai mari am mai dat peste ceva ce la noi, în Cehia, își amintește doar generația bunicilor mei: un dozator de la care îți torni singur berea într-o sticlă de plastic, cum se mergea odinioară cu o cană goală la berărie. Dacă vrei să guști mai multe mărci deodată, du-te la Erevan în iulie, când în centru are loc un festival al berii; în restul anului nu-ți rămâne decât să cutreieri rafturile și să comanzi.
Două sticle de la aceeași fabrică de bere
Eu am gustat în Armenia doar două beri și amândouă, după cum s-a dovedit, veneau de la aceeași fabrică de bere din Gyumri. Berea Gyumri am băut-o la Erevan, la restaurantul Anteb (vezi Unde să mănânci în Erevan?), iar berea Ararat la restaurantul Lavash. Amândouă mi-au fost aduse la sticlă și aveau gustul pe care trebuie să-l aibă un lager într-un oraș fierbinte: ușor, curat, cu o dulceață de malț pe limbă. Nu erau nici tari, nici neobișnuite, ca la Xenofon. Dar s-au băut la fel de ușor. Pentru aceeași sticlă de 0,33 l de la aceeași fabrică de bere am plătit într-un loc aproape dublu față de celălalt, iar diferența n-a stat în bere, ci în adresă: sticla de Gyumri a costat la Anteb 600 AMD (1,40 EUR), sticla de Ararat la Lavash 1.000 AMD (2,40 EUR).
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
