Noy: brandy-ul armenesc care se numea cândva Ararat
Cine caută în Erevan celebrul brandy merge de obicei la muzeul Ararat. Eu stăteam în ziua aceea în fața altei porți, unde o firmă anunța Yerevan Ararat Brandy-Wine-Vodka Factory, anul 1877 și, deasupra tuturor, o inscripție mare: Noy. Nu, nu mă rătăcisem.
Noy (în armeană: Նոյ) este al doilea mare brandy din Erevan, se maturează în pivnițele de pe locul fostei cetăți Erivan și formează împreună cu Ararat perechea căreia bucătăria armenească îi spune, fără pic de jenă, coniac. Compania care îl produce s-a mândrit cu numele Ararat mai bine de șaizeci de ani, iar când l-a pierdut, a ales un nume și mai vechi. Pe al lui Noe.
De ce s-a numit Noy Ararat până în 2002
Noy este forma armenească a numelui Noe. Potrivit Cărții Facerii, arca lui s-a oprit pe muntele Ararat, iar primul lucru pe care l-a făcut Noe după potop a fost să sădească o vie, așa că în această versiune viticultura armenească începe din clipa în care s-au retras apele. Numele Noy l-a primit firma abia în 2002, când fabrica a fost cumpărată de omul de afaceri Gagik Tsarukyan; până atunci, tot ce se învechea în pivnițele ei se numea pur și simplu Ararat. Așa au botezat produsul planificatorii sovietici, iar numele muntelui a rămas între timp concurenței, Yerevan Brandy Company, astăzi în mâini franceze.
Două companii într-un singur oraș și un singur munte; pe firma de la intrarea în fabrica Noy scrie și acum "Ararat", pe sticlă nu mai scrie. Brandy-ul este pentru Armenia o băutură națională - pe lângă Noy și Ararat distilează coniac și producători mai mici, de exemplu la Proshyan, iar pe masa armenească își are locul la fel de firesc ca vinul armenesc sau vinul de rodie.
O cetate, un viticultor și negustorul care a păcălit Parisul
Cetatea Erivan, pe locul căreia se află fabrica, a fost construită de conducătorii persani la începutul secolului al XVI-lea. Ghizii o datează bucuroși în anul 591 - numai că pe atunci Armenia era împărțită între Bizanț și Persia. Fabrica a fost fondată aici în 1877 de negustorul Nerses Tairyan, la început doar pentru vin; zece ani mai târziu, vărul său Vasili Tairov, specialist în viticultură și editorul unei reviste de profil, l-a convins să distileze după metoda franceză. Tairyan a dat curând afacerea în arendă, apoi a vândut-o negustorului rus Nikolai Șustov, a cărui firmă deținea cam patru cincimi din piața de băuturi spirtoase, vinuri și lichioruri a Imperiului Rus. Șustov se pricepea la vânzări: în 1901 a trimis la o expoziție de la Paris mostre fără să le precizeze originea, juriul le-a acordat Grand Prix-ul, iar când a aflat că evaluase un distilat din Caucaz, i-a permis, prin excepție, să scrie pe etichetă cuvântul coniac. Tot de el se leagă povestea tinerilor la costum care cereau în gura mare prin restaurante coniac Șustov și plecau jigniți când localul nu-l avea. Sovieticii au naționalizat fabrica și au redenumit-o, după destrămarea Uniunii Sovietice fabrica a decăzut, iar în 2002 a readus-o la viață Multi Group a lui Tsarukyan. Trei nume, aceleași pivnițe.
Ce se maturează la Noy și cum arată turul
În butoaie ajunge distilatul din struguri albi din câmpia Armavir și din valea Vayots Dzor, apoi urmează așteptarea. Gama Classic se vinde în variante de la șapte la douăzeci de ani, iar ingredientul principal e chiar timpul petrecut în stejar: culoarea și faptul că brandy-ul de douăzeci de ani nu arde le dă butoiul, nu strugurele. Turul începe în muzeu, unde stau în vitrine sticle vechi, diplome și carafe de cadou, continuă în pivnițe și abia acolo începe degustarea. Ai de ales între două variante: doar turul sau turul cu degustare, la care, pentru un preț mai mare, primești brandy mai vechi și, pe deasupra, un vin fortifiat de colecție din arhivă. La fiecare degustare primești un platou cu fructe proaspete și uscate și apă îmbuteliată, tururile se țin și în engleză și merită rezervate din timp - în weekend muzeul e deschis doar sâmbăta, și doar câteva ore.
Două distilerii într-o singură zi
Ararat și Noy le-am vizitat în Erevan în aceeași zi; sunt aproape una de alta și le-am comparat vrând-nevrând (vezi Unde să mănânci în Erevan?). La Ararat se simte proprietarul occidental: un muzeu modern, plin de ecrane interactive. Noy face turul în stilul de altădată - ghid, pivniță, butoi, sticla în mână. La Noy am ales varianta cea mai scumpă, de 15.000 AMD (36 EUR), iar în subteran mi-au turnat vinuri fortifiate din 1913 și 1924, adică o băutură în stilul vinului de Porto, cum mai băusem chiar în Porto. Totuși, eu aș rămâne la vinul de Porto adevărat. Brandy-ul a venit abia la final: Classic de 10 ani, mai deschis la culoare și cu o notă ascuțită, și Classic de 20 de ani, mai închis, mai dens, cu aromă de caise uscate și un final care a ținut mai mult decât mă așteptam. Dacă aș merge din nou, aș lua degustarea mai ieftină - pe cea scumpă o plătești mai ales pentru vinurile de arhivă (iar ele m-au convins că vinul de Porto trebuie băut, pur și simplu, în Porto).
Noy Factory
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
