Vinul armenesc: Areni, karas și disputa pentru leagănul vinului
Pe eticheta unei sticle pe care am cumpărat-o dintr-un magazin din Erevan scrie mărunt, sub numele Karas, "6200 years crafting wine". Niciun alt vin din lume nu îndrăznește să-și treacă pe etichetă o vechime atât de mare - iar îndrăzneala asta are acoperire, doar că povestea e mai complicată decât pare.
Vinul armenesc (în armeană: գինի, gini) se face din soiuri locale care nu cresc nicăieri altundeva - roșul Areni și albul Voskehat - în podgorii aflate la o mie de metri altitudine și se sprijină pe două vase: karasul de lut, în care vinul fermenta aici înainte să existe scrisul, și butoiul de stejar, care a sosit abia odată cu cramele moderne. Se bea la aceleași ocazii ca orice altă băutură din bucătăria armenească: la carne la grătar și la toasturi lungi.
Cine a inventat vinul: peștera Areni-1 și disputa cu Georgia
Cuvântul armenesc pentru vin e singurul cuvânt din articolul ăsta pe care nu trebuie să-l traduci. Gini provine din aceeași rădăcină indo-europeană ca latinescul vinum și grecescul oinos; doar că armeana a schimbat pe drum v-ul cu g. Numele băuturii nu e împrumutat de la vecini - e la fel de vechi ca limba însăși, ceea ce nu se poate spune despre cuvintele pentru alte mâncăruri armenești, preluate din turcă și persană.
Și acum numărul de pe etichetă. În 2007, arheologul armean Boris Gasparyan și colegul său irlandez Ron Pinhasi au început săpăturile în peștera Areni-1 din Vayots Dzor și au găsit laolaltă un teasc pentru struguri, vase de fermentare, vase de depozitare și semințe de viță - o cramă completă din jurul anului 4100 înainte de Hristos. De aici vin cei șase mii de ani de pe etichetă. Numai că vecina Georgia are, din siturile de lângă Marneuli, urme chimice de vin în ceramică mai vechi cu două mii de ani, iar Iranul, de la Hajji Firuz, cu o mie. Așadar Armenia nu are cel mai vechi vin din lume, ci cea mai veche cramă păstrată - iar astea sunt două recorduri diferite, chiar dacă ghizii le contopesc bucuroși într-unul singur. Sursele armenești trec cu plăcere peste diferența asta și vorbesc despre prima viță de vie cultivată din lume; și eu i-am crezut la prima sticlă, dar un georgian n-ar semna așa ceva și ar avea dreptate.
Areni, Voskehat și karas: din ce se face vinul armenesc
Personajul principal e vița Areni, numită după același sat ca peștera: un soi roșu care se simte bine la altitudini mai mari decât ar planta vreodată un francez, între o mie și o mie cinci sute de metri, pe sol vulcanic, și care dă vinuri mai degrabă fructate și suple decât corpolente. Printre soiurile albe, rolul principal îl are Voskehat, pe care armenii îl numesc regina strugurilor lor și ale cărui semințe arheologii le-au găsit și în cetatea urartiană Karmir Blur; li se alătură mai puțin cunoscutele Khatouni și Kangun și Saperavi, soiul închis la culoare împrumutat din Georgia, care se cupajează cu Areni în proporții egale. Karasul e un vas de lut îngropat în pământ, rudă cu qvevri-ul georgian, și, spre deosebire de butoiul de stejar, nu influențează gustul vinului - vanilia și ciocolata nu vin din lut. Cine ține în pivniță un vas de ceramică pentru varză murată cunoaște principiul: lutul păstrează o temperatură constantă, respiră și lasă gustul pe seama conținutului. Vanilia și ciocolata din descrierile vinurilor armenești sunt opera stejarului, nu a lutului.
Uniunea Sovietică a făcut din Armenia țara coniacului și a lăsat vinul în umbra lui - nu că nu s-ar fi făcut: în anii optzeci se produceau aici peste o sută cincizeci de milioane de litri pe an, dar nimeni nu vorbea despre el la fel de tare ca despre vinul georgian. Revenirea de după 2000 a plătit-o diaspora: Zorik Gharibian, venit din Italia, a construit crama Zorah la un kilometru de peștera Areni-1, familia argentiniană Eurnekian a înființat Karas în Armavir, iar vinificatorul elvețian Jakob Schuler a pus pe picioare Noa chiar în Areni. Oameni ale căror familii plecaseră cândva s-au întors cu bani și cu meșteșugul vinificației deprins în Patagonia și în Toscana și au început să facă vin din strugurii pe care verii lor sovietici îi culegeau pentru distilare.
Cum se bea vinul în Armenia și după ce să alegi sticla
Aici vinul se bea la khorovats, la brânză și lavaș și mai ales la toasturi: discursurile lungi numite kenats, conduse de un tamada, țin de tot Caucazul de Sud, nu doar de Armenia, iar paharul mai mult stă în mână decât ajunge la buze. În magazin merită să citești contraeticheta: caută soiul Areni sau Voskehat și regiunea Vayots Dzor, inima viticolă a țării, și nu te lăsa păcălit de cuvântul vin de pe sticlele de vin de rodie - e un produs al ultimilor douăzeci de ani, despre care scriu separat.
Trei sticle dintr-un magazin din Erevan
Am cumpărat trei sticle dintr-un magazin din Erevan și le-am ales după etichetă. Red Blend 2020 de la crama Karas, cel cu cei șase mii de ani, a fost cel mai prietenos din trio: moale, rotund, cu fructul în față, un vin care nu încearcă să dea lecții nimănui. Areni 2017 de la crama Noa a fost mai deschis la culoare și mai acid, cu cireșe și cu prospețimea vie a înălțimilor, și m-a surprins cât de mult îi rămâne gustul în gură după ce l-ai înghițit. Takar Reserve 2020 de la Armenia Wine, jumătate Areni și jumătate Saperavi, a fost cel mai închis la culoare și cel mai tanic, coacăză neagră și piper, un vin mai degrabă pentru carne decât pentru conversație. Karas a costat 3.500 AMD (8 EUR), Takar 4.250 AMD (10 EUR), iar Noa 9.000 AMD (21 EUR), adică aproximativ cât două sticle și jumătate de Karas. Aplicația Vivino le dă tuturor celor trei aceeași notă: 4,1 din 5.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
