Vin de rodie: vinul armenesc din fructe
Uniunea Europeană are o regulă simplă pentru vin: trebuie să fie din struguri. Rusia are aceeași regulă și o aplică și mai strict. Și apoi e supermarketul armenesc, unde pe raft, printre vinurile roșii din struguri, stă o sticlă pe care scrie "vin" și în care n-a fost niciodată vreun strugure.
Vinul de rodie (în armeană: նռան գինի) este un vin din fructe demidulce, fermentat din suc de rodie, roșu-rubiniu, de aproximativ douăsprezece grade, iar în bucătăria armenească e tratat ca vin, deși după legile celor mai multe țări nu este. Sticla mea purta numele orașului Ijevan și costa mai puțin decât vecina ei din struguri de pe raftul de deasupra.
Ce înseamnă nran gini și unde se mai fermentează rodii
Pe etichetă, lângă armeană, scria în franceză Grenade, și o clipă m-am întrebat dacă nu cumva e un avertisment. Nu e: grenade înseamnă în franceză rodie, din latinescul granatum, "cu boabe" - grenada de mână și-a luat numele de la fruct, nu invers. În armeană, rodiei i se spune nur, iar vinului gini, adică, împreună, nran gini - nu un nume propriu, ci doar o descriere simplă a ceea ce e în sticlă. În Armenia îl bea toată țara, dar îl face și bucătăria turcească, Azerbaidjanul și Israelul, unde crama Rimon din Galileea îl îmbuteliază din 2004. În Azerbaidjan, rodia a devenit însă celebră mai ales prin narsharab, un sirop gros nefermentat cu care se stropește kebabul; Armenia are același lucru sub numele de doshab și toarnă sucul de rodie direct în supa nraneh. Despre Georgia și Cipru, pe care site-urile de călătorii le trec printre marii producători, n-am găsit nimic în surse: acolo se cultivă rodii, dar vinul se face din struguri.
De când fermentează cei de la Ijevan rodii și de ce nu au voie s-o spună cu voce tare
Armenia are cea mai veche dovadă de vin din struguri din lume, peștera Areni-1, iar vinul armenesc se laudă cu ea pe bună dreptate. Vinul de rodie doar se agață de această poveste: nu are nici peștera lui, nici vreun an de naștere, iar sursele armenești vorbesc despre el abia în legătură cu marile fabrici de vin. Fabrica din Ijevan, în provincia Tavush, a luat ființă în 1951 pentru vin din struguri și coniac, vinurile din fructe le-a adăugat mai târziu, iar anul în care s-a strecurat printre ele și cel de rodie n-am reușit să-l găsesc - oricum, "primul vin armenesc organic de rodie" l-au anunțat ziarele abia în 2020. E un produs tânăr, iar "tradiția milenară" din ghiduri le aparține strugurilor. Există totuși o dezbatere reală: legea rusă rezervă cuvântul "vin" strugurilor, iar Armenia caută, de dragul exportului, o denumire separată pentru vinul de rodie; alegerea a căzut pe Granatus. Acasă i se spune în continuare gini. Efectele miraculoase asupra sănătății care i se atribuie - tensiunea, cancerul, potența masculină - vin din sfaturile bunicilor de limbă rusă, nu din clinici, iar o vreme le-am crezut și eu.
Cum se bea vinul de rodie și la ce se potrivește
În sticlă sunt două ingrediente principale. Sucul de rodie aduce culoarea și asprimea cojilor; zahărul face din el un vin demidulce și le dă drojdiilor din ce să producă cele douăsprezece grade. Fără zahăr, băutura rămâne la fel de acră și de taninoasă ca fructul însuși, și de aceea variantele seci se găsesc mai greu decât cele demidulci. Cea mai apropiată comparație pe care o am de acasă, din Cehia, e vinul de coacăze pus în damigeană de cineva la casa de la țară: nici el nu e din struguri și nici la el nu întreabă nimeni de anul recoltei. Se bea rece, după masă, la ceva dulce - se potrivește mai bine cu gata decât cu mielul. Cine vrea ceva mai sec caută pe etichetă cuvântul chor (sec); altfel, primește aproape întotdeauna demidulce. Și pentru că costă o fracțiune din prețul vinului din struguri, iar sticla supraviețuiește zborului în valiză, ajunge acasă mai des decât vinul din struguri - și acasă el e cel despre care se povestește.
Sticla pe care mi-a lăudat-o toată lumea
Sticla de vin de rodie mi-am cumpărat-o dintr-un supermarket obișnuit, pentru că voiam să încerc altceva decât struguri și pentru că mi-o lăuda toată lumea cu care vorbeam despre băuturile armenești. Marca Ijevan, demidulce, 2.000 AMD (4,80 EUR) sticla. În nas, rodie și ceva a pământ; prima înghițitură e dulce ca un vin de desert, a doua scoate la iveală asprimea cojilor, iar gustul acela de pământ, pe care nu mi l-am putut explica niciodată, rămâne pe limbă mult după ce ai înghițit. Nu m-a deranjat; mai degrabă m-a amuzat că are gustul fructului din care e făcut. Nu e vin, iar armenii știu asta mai bine decât funcționarii europeni - doar că nimeni nu le ia cuvântul de pe raft.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
