Colaci: pâini de ceremonie împletite în cerc
În supermarketul Nr. 1 din Chișinău, printre rafturile cu pâine obișnuită, stau coșuri de nuiele, iar în ele lucesc colaci împletiți din aluat. Mi-am cumpărat unul și abia mai târziu am aflat ce anume adusesem acasă. Colacii sunt pâini dospite din făină de grâu, împletite din fire de aluat în formă de cerc - pâinea de ceremonie a bucătăriei moldovenești și a întregului spațiu românesc. Colacul de pe raft e doar varianta cuminte, de zi cu zi, a unui neam de pâini care se duc la botezuri, la nunți, la înmormântări și se dau colindătorilor.
De la roată la koláč: familia din care face parte colacul
Numele vine din slava veche: kolačĭ, derivat din kolo, roată. Româna a împrumutat însă direct pluralul - colaci sună aproape identic cu originalul slav - și abia apoi și-a format din el singularul colac. Colacul face astfel parte dintr-o familie numeroasă de pâini numite după cerc: alături de el stau koláč din Cehia, kołacz din Polonia, kalács din Ungaria și kalaci din Ucraina și din Rusia. Fiecare membru al familiei a luat-o pe alt drum: cel ceh s-a micșorat și a primit umplutură, cel maghiar s-a îndulcit, iar kalaciul rusesc a ajuns mâncare de stradă.
Pâinea de la leagăn până la mormânt
Colacul e comun întregii bucătării românești, din Maramureș până în Banat, iar primele atestări scrise datează cel puțin din 1653; site-urile de popularizare îi pomenesc cu plăcere pe daci și un cult solar, dar asta ține deja de legendă, fără surse. Documentat e ceva mai prețios: colacul îl însoțește pe om toată viața - se duce nașilor la botez, la nuntă se rupe deasupra capului, la înmormântare se împarte cu o lumânare aprinsă, iar colindătorii îl primesc pentru colinde, alături de crăciuneii în formă de opt. În sudul Republicii Moldova, obiceiul a fost dus cel mai departe: în satul Văleni, lângă Cahul, la nuntă se coceau doisprezece colaci, fiecare cu numele lui - pentru mireasă, pentru soacră, șase pentru nași. Jocul cu colacul miresei, pe care vornicelul de onoare îl rupe la final și îl împarte nuntașilor, este înscris în Registrul național al patrimoniului cultural imaterial.
Două aluaturi, patru fire
Aluaturile sunt, în esență, două. Colacii de înmormântare și cei de pe raft se coc din aluat de post: făină, apă, drojdie, un praf de zahăr. Colacii de nuntă și cei pentru nași primesc lapte, ouă și unt - unele brutării îi fac direct din aluat de cozonac -, plus decorațiuni: trandafiri, spice și frunze decupate din aluat, iar la nuntă chiar și flori naturale. Se împletesc din două până la patru fire - tehnica în sine o cunoaștem acasă, în Cehia, de la banala chiflă împletită; aici împletitura doar se închide în cerc. Colacii mari de ceremonie cântăresc până la trei kilograme și jumătate și se comandă la brutărie cu două-trei zile înainte, cu nume care le arată rostul: colacul miresei, colacul nașului, colacul de întâmpinare, cu sare.
Colacul mic din magazin e ruda de toate zilele a acestui fast. Nici nu-și ascunde rostul: un depozit en-gros din Chișinău scrie direct în descrierea online a produsului că astfel de colaci se împart de pomană la ritualuri. De aceea localnicii îl cumpără adesea cu un scop precis: pentru biserică sau pentru parastasul de un an. Desigur, nimeni nu-ți interzice să-l mănânci pur și simplu. Iar cine vrea să vadă un set complet de nuntă n-are decât să meargă la muzeul din Văleni - acolo vizitatorii au voie chiar să guste exponatele.
Colacul de la Nr. 1
Colacul meu e din Chișinău, de la supermarketul Nr. 1, și nu era sortit niciunui botez și niciunei nunți - l-am cumpărat pentru că acel colac lucios era cel mai frumos lucru din tot raionul de pâine. Coaja subțire trosnea ușor și avea o vagă notă de caramel. N-am făcut cu el niciun ritual. Doar că, de la bun început, nu l-am tăiat, ci l-am rupt - fără să bănuiesc că exact așa se procedează cu el la ritualuri.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
