Piața Vucciria: unde Palermo face noaptea zi
Siciliana are propria versiune a lui "la Paștele cailor": i balati ra Vucciria 'un s'asciucanu mai - lespezile Vucciriei nu se usucă niciodată. Timp de secole a fost un pariu sigur, pentru că tarabele de pește stropeau pietrele cu apă de dimineața până seara, ca peștele să reziste la soare. Astăzi e un pariu pierdut: au mai rămas doar câteva tarabe de pește, iar în multe dimineți lespezile se usucă înainte ca piața să apuce să se trezească.
Vucciria este cea mai faimoasă dintre piețele istorice din Palermo - un labirint de străduțe și două piațete între via Roma și portul vechi, o piață care se stinge încet în timpul zilei și, după lăsarea întunericului, una dintre cele mai animate scene de street food din Italia.
Măcelăria din care a rămas cuvântul pentru tărăboi
Întreabă pe cineva din Palermo ce înseamnă vucciria și vei auzi: harababură, zarvă, tărăboi. Adevărata origine a cuvântului e însă mai prozaică - și mai cărnoasă. Numele a venit odată cu francezii: din boucherie, măcelărie, în Sicilia s-a născut bucceria, pentru că piața a crescut în jurul sacrificării țapilor (în siciliană becco) și al vânzării cărnii. Abia secolele de strigăte ale negustorilor i-au dat cuvântului al doilea sens, care până la urmă l-a eclipsat pe cel dintâi. Așadar, Vucciria nu poartă numele tărăboiului pe care îl face - dimpotrivă, cuvântul palermitan pentru tărăboi îi poartă numele.
Piațeta de la un vicerege, faima de la un pictor
Când a început comerțul aici nu știe nimeni cu certitudine - sursele oscilează între epoca arabă și secolul al XII-lea, când în portul din apropiere acostau negustori genovezi și pisani. Primul reper sigur vine abia în 1783, când viceregele Caracciolo a transformat inima pieței într-o piațetă cu arcade; îi poartă numele și astăzi. De faimă s-a ocupat apoi un pictor: în 1974, Renato Guttuso a înghesuit întreaga piață - pește, carne, legume și îmbulzeala - pe pânza La Vucciria, înaltă de trei metri și lată tot de trei. Tabloul se află în Palazzo Steri, la câteva minute de mers pe jos de aici, și pe el se vede adesea mai multă marfă decât în piața propriu-zisă. De altfel, Vucciria pictată o întâlnești înaintea celei adevărate: propriul ei afiș atârnă pe un zid chiar la marginea cartierului. Astăzi piața trăiește în parte din propria amintire.
Ziua doarme, seara face grătar
Vucciria de zi e mai degrabă amintirea unei piețe: câteva tarabe cu legume, ici și colo un pește, multe obloane trase. Piețele surori - Ballarò, cea mai veche și cea mai mare din trioul palermitan, și del Capo - au rămas mult mai vii în comerțul de zi cu zi.
După lăsarea întunericului însă, rolurile se inversează. Piazza Caracciolo se umple de măsuțe și de cărucioare cu băuturi, se aude muzică și se pune pe grătar street food-ul sicilian: fumul de stigghiola se simte în jumătate de cartier, se prăjesc panelle, turtițele din făină de năut, se taie felii de sfincione, iar pentru cei mai curajoși se pregătește pane ca meusa, o chiflă cu splină înăbușită. Alături, o bere Messina - o marcă siciliană deținută azi de Heineken și produsă mai ales în Apulia. Fabrica de bere din Messina s-a închis, iar cincisprezece dintre foștii ei angajați au înființat apoi în oraș propria fabrică de bere, sub formă de cooperativă. Dacă vrei să vezi piața, trebuie să vii dimineața; dacă vrei să trăiești Vucciria, vii seara. Localnicii din casele din jur ar obiecta, desigur, că ei o trăiesc din plin - disputele pe tema zgomotului nocturn țin de cartier la fel de mult ca fumul grătarelor.
Prima piață peste care dai
N-am căutat Vucciria - ea m-a găsit pe mine. A fost de ajuns să merg pe via Roma, să prind mirosul de fum al grătarelor și să mă las purtat printre tarabe. Am străbătut străduțele în lung și-n lat: un vânzător scotea măruntaie dintr-un ceaun de tablă, ceva mai încolo se întorcea stigghiola pe un grătar pe roți, iar deasupra capetelor mulțimii în mișcare se ridicau strigătele care aici au propriul lor nume. Vucciria e unul dintre popasurile turistice obligatorii din Palermo și asta se simte - prefer Ballarò sau del Capo, care sunt mai departe de centru și se ocupă mai mult de clienți decât de spectatori. Totuși, Vucciria merită cu siguranță o plimbare: ia ceva de pe grătar, comandă o Messina și privește o vreme forfota din jur.
Mercato della Vucciria
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
