Cartierul chinezesc (Chinatown): mâncare chinezească ieftină în Londra
Cea mai fotografiată bucată din China veche a Londrei e mai tânără decât mine. Porțile roșu cu auriu, sub care se înghesuie azi mulțimi cu telefoanele în mână, au fost ridicate abia la mijlocul anilor '80, iar cea mai mare dintre ele, de pe Wardour Street, s-a adăugat chiar în 2016.
Cartierul chinezesc (în engleză Chinatown) este un grup de câteva străzi în inima West Endului londonez: peste optzeci de restaurante, supermarketuri chinezești și ghirlande de lampioane roșii înghesuite pe suprafața unui singur cvartal mai mare. Pe deasupra, e unul dintre puținele locuri din centrul orașului unde poți mânca cu adevărat ieftin - bucătăria britanică din jur nu e deloc ieftină.
Din docurile din Limehouse până în Soho
Primul cartier chinezesc al Londrei nu era în Soho, ci în docurile din East End. În cartierul Limehouse s-au stabilit marinari chinezi, pe care companiile de navigație britanice îi angajau mai ieftin decât pe propriii compatrioți, iar în anii 1880 au apărut în jurul lor pensiuni, spălătorii, magazine și cafenele pentru echipajele aflate în tranzit. Criza economică din anii '30 și bombele germane au șters apoi practic cartierul de pe hartă. Din anii '50, proprietarii chinezi de restaurante s-au mutat pe Gerrard Street, atrași de chiriile mici - iar clienții care i-au ținut în viață au fost mai ales soldații britanici întorși din Extremul Orient, care prinseseră gustul mâncării chinezești. Fraza des repetată că Chinatown "a apărut în anii '70" descrie, așadar, doar momentul în care această mutare lentă de-a curmezișul orașului s-a încheiat în sfârșit. Porțile și leii de piatră au venit și mai târziu, ca un decor atent planificat.
Strada oamenilor dinastiei Tang
În chineză, cartierelor ca acesta li se spune 唐人街, în pronunția cantoneză tong jan kaai - "strada oamenilor Tang". Diaspora și-a luat numele de la dinastia pe care o consideră epoca de aur a civilizației sale, deși aceasta căzuse cu o mie de ani bune înainte să apară primul Chinatown. Gerrard Street poartă, la rândul ei, numele unui conte englez, pe al cărui fost teren de instrucție militară a fost construită cândva. Și încă un mit pe care vreau să-l demontez: cel mai celebru cartier chinezesc din Europa este totodată unul dintre cele mai mici. De departe cel mai mare îl găsești în Franța, în arondismentul 13 al Parisului, urmat de Milano, în Italia; locul doi în Marea Britanie îl ocupă Manchesterul, iar cea mai veche comunitate chineză din Europa trăiește în Liverpool - oraș care are și cel mai mare arc chinezesc din afara Chinei. Londra e pe primul loc la un singur capitol: aglomerația.
Rațe în vitrină și mănânci cât poți
Nucleul istoric al ofertei este cantonez: rațe fripte care strălucesc în vitrine, dim sum, ceainării. Ultimele decenii i-au adăugat un val picant din Sichuan, bubble tea, grătare coreene și cofetării japoneze, așa că azi numeri pe câteva străzi în jur de cincisprezece bucătării diferite. Se schimbă și oamenii de după tejghea: cantoneza familiilor din Hong Kong care au construit cartierul e completată treptat de mandarina noilor veniți din China continentală. Chinezii londonezi spun ei înșiși că cine vrea să vadă unde mănâncă azi cu adevărat comunitatea lor trebuie s-o urmeze acolo unde locuiește - de pildă în Bloomsbury. Chinatown rămâne o vitrină; uneori la propriu.
Turistul se satură însă cel mai sigur la bufeturile în regim "all you can eat": plătești o dată și apoi doar cari farfurii pline de la tejghea. Conceptul de bufet chinezesc s-a născut, de altfel, la sfârșitul anilor '40 în California, dar puține locuri l-au adoptat atât de bine ca acesta. Nu te aștepta la descoperiri: tăiței prăjiți, orez prăjit, bucăți de carne în sos dulce-acrișor, broccoli cu morcovi. Așteaptă-te la o farfurie plină.
Ce mi-am pus eu în farfurie
Într-unul dintre aceste bufeturi am mâncat în regim "all you can eat" pentru 14 GBP (15,20 EUR); o porție mare la pachet m-a costat 7 GBP (7,60 EUR), ceea ce pentru Londra e chiar foarte puțin. Singura limită peste care am dat privea creveții - cantitatea lor la o vizită e de obicei plafonată, restul e la alegerea ta. În bufetele chinezești de cele mai multe ori nu poți plăti cu cardul, dar numerar scoți ușor de la bancomatele aflate chiar pe stradă. Și gustul? Pur și simplu mâncare chinezească obișnuită, fără nimic ieșit din comun: dacă îți place stilul restaurantelor chinezești pe care le avem acasă, în orașele din Cehia, vei pleca sătul și mulțumit, iar cine caută o experiență culinară excepțională ar face bine să meargă după mâncare chinezească în altă parte. Deci n-a fost o experiență excepțională. Dar nici nota de plată n-a fost excepțională - iar în Londra, aceasta din urmă e o artă mult mai grea.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
