Rivella: răcoritoarea din zer a Elveției
Puține băuturi naționale s-au născut dintr-un deșeu. Când laptele devine brânză, rămâne în urmă un lichid pe care fabricile de brânză îl aruncau odinioară - astăzi elvețienii îl carbogazifică și îl îmbuteliază.
Rivella este o băutură răcoritoare carbogazoasă elvețiană din zer de lapte, iar Elveția o consideră băutura sa națională. Sună a idee care n-avea cum să prindă. Și exact așa a și început.
Un nume luat din mersul trenurilor
Povestea firmei spune că fondatorul Robert Barth, răsfoind mersul trenurilor elvețiene, a dat peste comuna Riva San Vitale din Ticino și a combinat-o cu italianul rivelazione, revelație. Așa se face că o firmă din partea germanofonă a țării vinde o băutură cu nume italian - un gen de diplomație obișnuit în Elveția. Rivella este o băutură națională, nu una împărțită cu vecinii: nimeni altcineva din lume nu produce această rețetă, iar Muzeul Național Elvețian o numește și el băutura națională. A ieșit totuși și peste graniță: din anii '50 se bea în Țările de Jos, care sunt până azi cea mai mare piață externă a ei. De două ori a încercat să ajungă mai departe, în Marea Britanie și în America, și de două ori s-a retras discret.
Berea din zer pe care America n-a vrut-o
Povestea începe cu un eșec. La sfârșitul anilor '40, Jean Barth a plecat în America să intermedieze afaceri pentru firme elvețiene și, din moștenirea unui biolog, a ajuns în posesia unei rețete de bere din zer. A încercat s-o vândă în țara Coca-Colei - fără succes. S-a întors așadar acasă și i-a oferit rețeta fratelui său Robert, student la drept. În 1951, acesta a fondat la Stäfa firma Milkin-Institut, l-a angajat pe Hans Süsli, biolog specializat în industria laptelui, iar un an mai târziu umplea primele sticle. Berea a devenit răcoritoare, producția s-a mutat curând la Rothrist, unde se află și astăzi, iar firma e în continuare în mâinile familiei Barth. Rețeta pe care America a refuzat-o a devenit acasă o băutură căreia în Elveția doar Coca-Cola îi mai face concurență. Istoria are simțul simetriei.
Ce conține și de ce contează culoarea
Zerul din sticlă nu e un ornament de marketing: în varianta clasică roșie reprezintă 35 la sută din conținut. E același lichid pe care restul lumii îl cunoaște azi mai ales ca pudră proteică pentru sală - elvețienii, în schimb, îl carbogazifică, îl colorează cu caramel și îl aromatizează cu un amestec de extracte din plante și fructe, a cărui compoziție firma o ține secretă. Nu căuta gust de lapte: acidul lactic îi dă Rivellei mai degrabă o prospețime ușor acrișoară, mai aproape de ceaiul rece decât de un shake de lapte.
Se bea rece și fără ceremonie, la prânz sau în drumețiile pe munte; în Elveția e o băutură de masă la fel de firească precum e cola în altă parte. Un sfat practic: culorile de pe etichete nu sunt arome, ci coduri. Cea roșie e originalul. Cea albastră e aceeași rețetă fără zahăr - e pe piață de la sfârșitul anilor '50 și a fost printre primele răcoritoare light din Europa. Cea verde adaugă ceai verde, iar cea galbenă e varianta vegană, deci singura fără zer. Dacă vrei să iei o sticlă acasă (vezi ce să aduci din Elveția), alege-o pe cea roșie: e originalul - și, spre deosebire de vin, e mult mai blândă cu portofelul.
Jumătate de litru din cea albastră
Am cumpărat Rivella la Basel, dintr-un supermarket obișnuit, și am luat-o pe cea albastră, Zero. Prima înghițitură surprinde mai ales prin ce îi lipsește: nicio urmă de lapte, ci o răcoritoare carbogazoasă, puțin dulce, cu un postgust de plante pe care nu l-am putut asocia cu niciun fruct cunoscut. M-am bucurat s-o gust, dar probabil nu voi deveni un consumator fidel al băuturii naționale elvețiene. Pentru jumătatea de litru am plătit 1,60 CHF (1,60 EUR).
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
