Bistroul E. Pellicci: full English breakfast în Londra
Pe lista britanică a clădirilor protejate te-ai aștepta să găsești biserici, gări victoriene și conace boierești de la țară. În ianuarie 2005 a intrat pe ea un bistro din East Endul londonez, unde de la șase și un sfert dimineața sfârâie baconul în tigăi.
Bistroul E. Pellicci din cartierul londonez Bethnal Green e condus de aceeași familie toscană încă din 1900, iar full English breakfast-ul lui, micul dejun copios și prăjit al bucătăriei britanice, e printre cele mai renumite din oraș.
Din Toscana pe Bethnal Green Road
Priamo Pellicci a venit la Londra din Toscana, s-a angajat într-o cafenea mică de pe Bethnal Green Road și mai târziu a cumpărat-o de la proprietar. Numai că a murit devreme, în 1931, iar localul a rămas văduvei lui. Inițiala E. din nume nu-i aparține așadar fondatorului, ci Elidei Pellicci - femeia care a ținut cafeneaua pe picioare și al cărei portret atârnă și azi înăuntru. Astăzi, în spatele tejghelei stă a patra generație a familiei cu rădăcini italiene, iar în bucătărie gătește din anii șaizeci Maria Pellicci. Fiul fondatorului, Nevio, s-a născut chiar deasupra cafenelei; pentru familia asta, casa și localul n-au fost niciodată două adrese diferite.
Tâmplarul Capocci și frații Kray
Statutul de monument nu i-l datorează unui arhitect, ci unui client fidel. Tâmplarul Achille Capocci, obișnuit al localului, a îmbrăcat în 1946 în întregime singura încăpere a localului în panouri cu marchetărie în stil art deco. Aproape șaizeci de ani mai târziu, inspectorii de la Historic England au apreciat tocmai această lucrare ca pe un exemplu tot mai rar de cafenea italiană elegantă, de felul celor care au înflorit în Londra între războaie. Pe lista clădirilor protejate l-a adus deci un tâmplar care venea aici să mănânce. Istoria East Endului o păstrează și o carte de oaspeți pe care n-o ține nimeni: aproape în fiecare dimineață luau micul dejun aici Ronnie și Reggie Kray, cei mai temuți gangsteri din cartier - la șase dimineața, în drum spre casă de la cluburile de noapte unde tocmai li se terminase ziua de lucru.
Ce primești în farfurie la Pellicci
E. Pellicci e un caff tipic - așa le spun londonezii bistrourilor mici și ieftine, pe care le alintă și cu porecla greasy spoon, adică "lingura unsuroasă". Tocmai în ele se prăjește cel mai des full English breakfast: ouă, bacon, cârnat, fasole în sos de roșii, roșie la grătar, ciuperci champignon, pâine prăjită și black pudding, un sângerete. Familia Pellicci adaugă bazei englezești o notă italiană - în meniu, alături de micul dejun prăjit, își păstrează locul și lasagne. Marele mic dejun prăjit nu e doar o specialitate englezească - îl au în comun toate Insulele Britanice. Prin ce se deosebește sora lui irlandeză, scriu în articolul despre full Irish breakfast. Sau cel puțin am încercat.
Localul e deschis de luni până sâmbătă, de la 6:15 dimineața până la 17:00. În weekend, coada de la intrarea cu fațadă turcoaz poate dura liniștit o oră; cine vine într-o zi lucrătoare sau imediat după deschidere se așază pe loc. Se plătește exclusiv cash, iar bancomatul e chiar vizavi, peste stradă - localul și-a rezolvat relația cu terminalele de plată solomonic: a lăsat-o în grija băncii.
Micul dejun, la a doua încercare
Prima oară am ajuns la Pellicci într-o sâmbătă, pe la unsprezece dimineața. Ploua torențial, și totuși coada din fața bistroului promitea cam o oră de așteptare; am renunțat. A doua oară am venit imediat după deschidere și m-am așezat fără să aștept. În farfurie s-au adunat un cârnat Cumberland, un ou ochi, două felii de bacon, două hash browns, două rondele de black pudding, fasole în sos de roșii, roșii la grătar, ciuperci champignon și o felie mare de pâine prăjită cu unt topit - pentru 15,50 GBP (16,80 EUR). Cârnatul era tocat mare și piperat, gălbenușul s-a revărsat la prima tăietură, iar black puddingul era mai pământos și mai condimentat decât promite reputația lui. Am fost la Londra de multe ori și multă vreme a fost orașul meu preferat - și un full English breakfast mai bun n-am mâncat acolo. Am lăsat în urmă farfuria goală cu gândul că data viitoare aș sta la coada aia chiar și pe o ploaie cu găleata.
E. Pellicci
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
