Hejnická putovnice: un lager de mănăstire pentru locul de pelerinaj Hejnice
Eticheta spune mai multe decât cuvântul "de mănăstire" de deasupra ei. E neagră, triunghiulară, iar la mijloc pășește hotărât o doamnă într-o mantie albastră, cu umbrelă, cu capul plecat și cu mersul cuiva care nu așteaptă pe nimeni. În spatele ei, silueta turlelor unei biserici. Dedesubt, cifra zece, deasupra, numele Volt, iar pe gâtul sticlei un autocolant galben Microberăria anului. Cine știe să citească etichete află tot ce contează: încotro se merge, cine a făcut de fapt berea și cât de sigură e pe ea.
Hejnická putovnice este un lager blond nefiltrat și nepasteurizat, o bere de 10 grade (pe scara cehă), pe care mănăstirea din Hejnice, în regiunea Frýdlant, și-o comandă la microberăria Volt din Jablonec nad Nisou și o vinde pelerinilor și oaspeților stațiunii balneare în sticle de 0,75 litri - o bere de mănăstire așa cum știe să facă Cehia, adică fără niciun călugăr.
Cine e putovnice și încotro se grăbește
Cuvântul putovnice nu-l găsești în niciun dicționar, l-a inventat mănăstirea. Numele vrea să descrie o bătrânică vioaie care pășește sprinten spre biserica de pelerinaj din Hejnice - exact cea de pe etichetă. Se îndreaptă spre bazilica Vizita Sfintei Fecioare Maria: potrivit legendei, un ciurar sărac a adormit aici sub trei tei, lângă râul Smědá, și a primit în vis îndemnul să atârne de un copac o statuetă a Fecioarei Maria; soția și copilul lui s-au vindecat, iar oamenii au început să vină. Legenda nu e prea sigură pe an, documentele încep abia în secolul al XIV-lea, dar locul de pelerinaj care a crescut de aici a ajuns atât de mare, încât pe vremea stăpânirii familiei Gallas veneau aici, se spune, până la 120.000 de oameni pe an. De ei aveau grijă franciscanii, care au avut o mănăstire lângă bazilică de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Iar pelerinul venit pe jos e la fel de însetat după slujbă în orice secol.
Bere de mănăstire fără călugări
Doar că la Hejnice nu mai trăiește de mult niciun franciscan. În aprilie 1950, regimul comunist a transformat mănăstirea în lagăr de internare: în chiliile gândite pentru vreo douăzeci de călugări a mutat, într-o singură zi, o sută cincizeci de bărbați din ordinele desființate. Viața monahală nu s-a mai întors; de la cumpăna mileniilor încoace, clădirea renovată e administrată de dieceză drept centru educațional, de conferințe și de pelerinaj. Așadar, călugărul cu lopata de berar pe care o promite cuvântul "de mănăstire" n-a fost niciodată aici. Dar în Cehia asta e ceva obișnuit. Singura mănăstire din țară care face bere sub propria marcă este cea a premonstratensilor de la Želiv; celebrele fabrici de bere mănăstirești din Praga sunt chiriași între zidurile mănăstirilor, iar singurii trapiști cehi, călugării de la Nový Dvůr, nu fac bere deloc - produc muștar. Anul exact în care s-a născut putovnice n-am reușit să-l aflu.
În Belgia, ale cărei beri de mănăstire îmi plac mult, întrebarea asta e luată în serios: o bere trapistă are voie să poarte marca doar dacă e făcută între zidurile abației, sub supravegherea călugărilor, iar venitul merge la întreținerea mănăstirii și la caritate - iar când ultimii călugări au plecat dintr-o abație belgiană, berea și-a pierdut și ea marca. Putovnice e făcută de Volt, o microberărie laică dintr-o vilă din Jablonec nad Nisou. În schimb, e vorba chiar de Volt, care în 2021 și 2022 a câștigat sondajul Microberăria anului organizat de Sdružení přátel piva, asociația cehă a iubitorilor de bere; da, e autocolantul galben de pe etichetă. O mănăstire fără călugări și-a ales o microberărie cu titluri. O împărțire a muncii cât se poate de rezonabilă: unii aduc numele și pelerinii, ceilalți știu să facă bere.
Berea de 10 grade a lui Martin Palouš
Rețeta a scris-o maestrul berar de la Volt, Martin Palouš, și arată modest: un lager blond cu fermentație inferioară, de 10 grade, hameiat cu Magnum și cu žatecký poloraný červeňák, clasicul soi de hamei Saaz cu tulpină roșie, având în jur de patru procente alcool. Nefiltrat și nepasteurizat înseamnă că drojdia a rămas în sticlă și nimeni n-a mai încălzit berea a doua oară ca să țină mai mult - de aceea e tulbure, de aceea are un gust mai plin decât s-ar cuveni unei beri de 10 grade și de aceea vrea să stea la rece și nu vrea să aștepte. E diferența dintre pâinea de la brutărie și pâinea feliată pentru toast, la pungă: prima are mai mult gust, a doua ține mai mult. Sticla e neobișnuită pentru Cehia, de trei sferturi de litru și ca formă mai aproape de vin decât de bere - o duci în vizită în loc de vin, iar gazda o deschide oricum pe loc.
Se bea acolo unde se vinde: în restaurantul mănăstirii și în cofetăria U kostela, chiar lângă bazilică, între cafea și napolitanele de Karlovy Vary. Pe lângă pelerini, aici cumpără și oaspeții din stațiunea vecină Lázně Libverda, unde articulațiile și inima se tratează cu apă minerală carbogazoasă - în mare parte oameni în vârstă, cu propriile standarde la cafea și la servire, iar să ții o cofetărie pentru ei nu mi se pare o meserie ușoară. Cumpără sticla abia la întoarcerea de la bazilică, nu în drum spre ea: o bere nefiltrată de 10 grade și două ore în rucsac, la soare, s-ar putea să nu se prea împace.
Sticla din fața bazilicii
Am cumpărat putovnice chiar de la cofetăria U kostela din Hejnice și am fotografiat-o în fața bazilicii, înainte s-o iau acasă. Era o bere de 10 grade bună: aurie, cu plinătatea dată de drojdie și cu o dulceață de pâine, iar amăreala hameiului de Žatec a apărut abia în final și a zăbovit fără grabă. Pentru o bere de 10 grade avea un gust excelent și o prospețime vioaie. Sticla de 0,75 litri a costat 130 CZK (5,20 EUR). În Belgia, trapiștii nu i-ar fi pus niciodată ștampila, fără călugăr și fără zid de mănăstire. La Hejnice a scăpat basma curată. La mine, la fel.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
