Restaurantul Al Vecchio Club Rosanero: trattoria fotbalistică din Palermo
Înainte de drumul spre Palermo am studiat meniurile, iar prețurile m-au luat prin surprindere: spaghetele din centru costau mai mult decât mă așteptam să plătesc în sudul Italiei. Până la urmă, recenziile m-au dus la un local care nu poartă numele vreunei bunici sau al satului natal, ci pe cel al unui club de fotbal.
Al Vecchio Club Rosanero este o trattorie mică pe Vicolo Caldomai, o străduță laterală de lângă via Maqueda din Palermo: pe zidurile de piatră atârnă tricouri și fotografii cu fotbaliști, iar din bucătărie ies la masă preparate ale bucătăriei italiene în porții care nu te întreabă dacă le poți termina. Iar prețurile sunt mai mici decât la multe restaurante obișnuite aflate la câteva străzi distanță.
Cui aparține numele Rosanero
Rosanero, adică roz cu negru, este în Italia porecla pe care oricine o asociază pe loc cu clubul de fotbal Palermo - o folosesc titlurile din ziare și o înțelege toată lumea în vorbirea de zi cu zi. Rozul și negrul au fost impuse în 1907 de oficialul clubului Giuseppe Airoldi, care le-a justificat gastronomic: culorile trimit la lichiorurile familiei Florio - după o înfrângere cel negru și amar, pentru sărbătorirea victoriei cel roz și dulce. Pe lângă asta circulă legenda că culorile s-au născut dintr-o greșeală la spălătorie, unde tricourile originale, roșu cu albastru, s-ar fi decolorat în roz; e doar o poveste, dar suporterii o preferă pe ea. Legătura clubului cu mâncarea și băutura are tradiție în oraș - lângă grădina botanică funcționează din 1961 barul Rosanero, unde veneau chiar jucătorii. Cine și când a botezat această trattorie n-am reușit să aflu; recenziile o pomenesc cel puțin din 2012, iar cuvântul vecchio (vechi) și l-a adăugat singură în nume.
Spaghete, jumătăți de porție și un coperto aproape simbolic
Meniul e scurt: vreo zece feluri de paste, aproape toate cu spaghete, plus în jur de zece preparate din carne și pește, câteva antreuri și deserturi. Aproape orice se poate comanda ca porție normală sau ca jumătate de porție - numai că porția normală e uriașă, iar jumătatea de porție e de fapt o porție normală. Mezza porzione nu e o invenție palermitană: e o veche tradiție a tavernelor italiene, gândită pentru clienții care nu stau prea bine cu banii; majoritatea restaurantelor de azi au îngropat-o însă în tăcere. Aici trăiește mai departe și îi scutește pe clienți de jenă - o jumătate de porție de aici e cât o porție pe care acasă, în Cehia, orice berărie ți-ar pune-o liniștit pe notă drept porție întreagă. Coperto-ul, taxa pentru pâine și tacâmuri, e de 1,5 EUR de persoană, adică tariful obișnuit din sud; în nordul turistic al Italiei e de regulă sensibil mai mare.
Bucătăria rămâne fidelă repertoriului sicilian. Caponata, vinete dulci-acrișoare cu legume, a fost aici cea mai bună pe care am mâncat-o vreodată. Spaghetti nero di seppia, spaghete colorate cu cerneală de sepie, sunt, ca să fiu cinstit, mai degrabă o specialitate a estului Siciliei și a bucătăriilor pescărești de la Catania până la Veneția; Palermo le-a adoptat ca pe ale sale, la fel ca întreaga insulă. Clasicul local este în schimb pasta con le sarde - spaghete cu sardine, fenicul sălbatic, stafide și semințe de pin, semnătura gustativă a orașului. Iar cine caută arancine le găsește la câteva minute de mers pe jos, la tejgheaua barului Touring sau la Sfrigola; aici e un local în care te așezi la masă, cu față de masă și cu o oră și jumătate la dispoziție.
Cina sub tricourile echipei
Rezervarea e obligatorie; noi am făcut-o dimineața, pentru cina din aceeași zi. Ospătarul nu vorbea practic deloc engleză - noi întrebam în engleză, el ne răspundea invariabil, cu zâmbetul pe buze, în italiană, și ne-am înțeles mai bine decât ai crede. Pe masă a ajuns mai întâi un platou cu antreuri locale de 6 EUR: legume murate în oțet, vinete la grătar cu brânză, măsline și brânzeturi locale. Apoi caponata de 4 EUR, o porție normală de spaghete bolognese cu un bol de parmezan de 5 EUR, o jumătate de porție de spaghete cu cerneală de sepie și bucăți de pește-spadă de 5 EUR și o jumătate de porție de spaghete cu sardine și fenicul, unde peștele sărat se întâlnește cu aroma de anason a feniculului sălbatic. Pentru tot ospățul în doi, cu coperto și două sticle de apă incluse, am plătit 29 EUR - porții uriașe pe bani puțini, exact în această ordine a importanței. N-am reușit să terminăm, iar restul de paste ni l-au pus la pachet fără să clipească. Dacă ar trebui să aleg în Palermo un singur restaurant în care să mă întorc, n-aș sta pe gânduri nici măcar o secundă.
Al Vecchio Club Rosanero
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
