Schoggiweggli: chifla cu ciocolată din Basel
Basel se află în colțul Elveției din care poți ajunge pe jos și în Franța, și în Germania. Cine arată acolo, într-o brutărie, spre ceva cu ciocolată și în gând mușcă deja dintr-un pain au chocolat franțuzesc crocant a trecut o graniță în plus: pe tejghea stă cu totul altceva.
Schoggiweggli este o chiflă dulce cu unt, din aluat dospit, plină de bucăți de ciocolată, pe care bucătăria elvețiană o leagă de Basel. Și nu-și ascunde ciocolata: înainte de coacere, deasupra i se crestează niște dinți ascuțiți, așa că chifla arată ce are înăuntru încă din vitrină.
Ce înseamnă Schoggiweggli și unde se coace
Numele sună de parcă ar veni din camera copiilor, iar lingvistic nu e departe de adevăr. Schoggi nu e prescurtarea cuvântului Schokolade, ci prescurtarea unei prescurtări - dialectul elvețian a mai ajustat o dată forma și așa familiară Schoki. Weggli e, la rândul lui, diminutivul vechiului cuvânt Wecke, care la începutul Evului Mediu desemna o pâine în formă de pană; chifla rotundă poartă așadar și azi numele unei pene. Simpla Weggli, o chiflă cu lapte cu o crestătură la mijloc și fără nicio fărâmă de ciocolată, e atestată în Elveția din secolul al XVI-lea - iar la începutul secolului XX era încă o pâine a celor bogați, pentru că făina albă și untul nu ajungeau în casele oamenilor obișnuiți.
Varianta cu ciocolată e, în comparație, mezina familiei și, mai ales, nu se găsește peste tot. Schoggiweggli ține de Basel și de Elveția germanofonă; în Romandia (Elveția francofonă) și în Ticino-ul italofon aproape că nici nu se știe de ea. O chiflă dulce dospită cu ciocolată se găsește, ce-i drept, în tot spațiul de limbă germană - în Germania i se spune Schokobrötchen, doar că același cuvânt desemnează acolo și un produs din foietaj cu batoane de ciocolată, așa că doi nemți care folosesc același nume pot vorbi despre lucruri diferite. Bucătăria franceză răspunde aceleiași pofte cu pain au chocolat din foietaj - și, ca să fie totul clar: produsul franțuzesc numit pain suisse, literal "pâine elvețiană", e aproape necunoscut în Elveția.
Cine a inventat Schoggiweggli și cine o revendică
Schoggiweggli are, lucru rar la un produs de panificație, și un nume, și un an: ar fi fost creată în 1975 de cofetarul Anton Bachmann de la Confiserie Bachmann din Basel. Data aceasta o pomenește însă doar firma însăși - nimeni nu l-a găsit în ziarele sau în arhivele vremii. Și ca lucrurile să nu fie prea simple, în Lucerna există o a doua cofetărie cu numele Confiserie Bachmann, cu o jumătate de secol mai veche și fără nicio legătură de rudenie cu cea din Basel - care își coace propria chiflă dospită cu ciocolată, numită Schoggibrötli. Două familii Bachmann care nu se înrudesc, două orașe, două chifle cu ciocolată: le încurcă până și site-urile de specialitate, așa că nu-ți face griji dacă ți se întâmplă și ție.
Aluatul seamănă mult cu cel de cozonac - făină, lapte, unt, zahăr, drojdie - iar diferența o face abia ciocolata. Mai exact, forma ei. Brutăriile din Basel pun înăuntru bucăți mari de ciocolată, tăiate de mână; picăturile mărunte, făcute la mașină, sunt semnul imitațiilor. Dacă e ciocolată amăruie sau cu lapte diferă de la o brutărie la alta, așa că două Schoggiweggli de pe două străzi diferite nu au același gust. Se mănâncă rece și cel mai des ca gustare - germana elvețiană are chiar un cuvânt propriu pentru cea de la jumătatea dimineții, Znüni, gustarea de la ora nouă. Proaspătă ține doar o zi; brutăriile înseși te sfătuiesc s-o mănânci în ziua în care ai cumpărat-o.
O chiflă de mâncat din mână în Basel
Am cumpărat Schoggiweggli în Basel și am mâncat-o pe loc, afară, în fața brutăriei. Aluatul era pufos și doar ușor dulce, așa că rolul principal i-a revenit ciocolatei: bucăți atât de mari, încât nu aveai cum să le ratezi, și destul de amare cât să nu lase chifla să alunece spre desert. Am dat pe ea 2,55 CHF (2,55 EUR). Numele e un diminutiv ascuns într-un diminutiv; ciocolata dinăuntru e însă una cât se poate de matură.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
