Berea mauritiană: lagerul Phoenix și două fabrici de bere artizanală
Mauritius este insula pe care a trăit și a dispărut pasărea dodo. Berea numită Dodo se face însă la câteva sute de kilometri mai la vest, pe insula Réunion, iar Mauritius și-a ales pentru berea lui pasărea Phoenix. Cine caută aici un simbol al renașterii, caută degeaba: Phoenix e, cel mai probabil, doar numele suburbiei de pe podișul din centrul insulei, unde se află fabrica de bere.
Berea mauritiană înseamnă lagerul blond Phoenix, care se face din 1963 în Vacoas-Phoenix și cu care bucătăria mauritiană își însoțește aproape toate preparatele, iar pe lângă el o mână de beri mai tinere: Blue Marlin și Spéciale, mai tari, radlerul Fresh, berea de grâu Manawa și două fabrici de bere artizanală, The Thirsty Fox și Flying Dodo. Pentru o insulă cu 1,3 milioane de locuitori, o ofertă deloc rea. Am gustat aproape tot.
De unde vine Phoenix și cine îi ține companie în ocean
Până în 1961, în Mauritius berea nu se fabrica, doar se bea - adusă din import, pe vremea administrației britanice. În acel an, un grup de oameni de afaceri locali, în frunte cu Pierre Hugnin și maestrul berar Robert Ledoux, a înființat Mauritius Breweries, iar pe 26 august 1963 a ieșit din fabrică prima sticlă de Phoenix, un lager de cinci procente care domnește și azi pe insulă. Astăzi compania se numește PhoenixBev și, pe lângă Phoenix, produce sub licență și Guinness. Sloganul creol sună așa: "Nou Pays. Nou Labiere" - țara noastră, berea noastră. Nicio pasăre renăscută din cenușă, așadar. Pe o insulă tropicală însă, statornicia e poate un miracol mai mare decât renașterea.
Phoenix nu e singur în ocean. Réunion, Seychelles și Madagascar au fiecare propriul lager național, iar toate patru sunt copii ale epocii coloniale: beri blonde de factură europeană, din malț și hamei de import, făcute pentru o piață unde până atunci se bea mai ales ce dădea trestia de zahăr - rom. Frații își calcă unii altora pe bătături: Phoenix se exportă în Réunion, unde concurează cu Dodo, iar fabrica de bere din Seychelles aparține azi în întregime celei mauritiene. Între timp, pasărea dodo rămâne o pasăre care a dispărut pe o insulă și vinde bere pe alta.
Familia Phoenix a crescut din anii '60 încoace. Spre sfârșitul anilor '80 a apărut Blue Marlin, cu șase procente și un marlin pe etichetă, iar mai târziu Phoenix Spéciale, cu șase și jumătate - mai închisă la culoare, mai grea și, după părerea mea, mai potrivită pentru lunile mai răcoroase. La celălalt capăt stă Phoenix Fresh, un radler cu lămâie de trei și jumătate la sută, iar cea mai tânără e Manawa, o linie artizanală pe care PhoenixBev a creat-o în propria fabrică din Pont Fer, cu un maestru berar sud-african. Manawa face un golden ale, un pale ale, un IPA și un witbier - iar witbierul ăsta e singura bere mauritiană despre care am știut, după prima înghițitură, că n-o s-o mai comand niciodată. Și totuși îmi place mult berea de grâu. Deci problema nu e stilul.
O vulpe din inițiale și un dodo care zboară
Prima fisură în monopolul Phoenix a făcut-o, în 2011, o berărie. Flying Dodo, din centrul comercial Bagatelle, este prima microberărie din istoria insulei: face bere în șarje mici, nu o filtrează, nu o pasteurizează și încearcă o rețetă nouă aproape în fiecare lună. De aceea toate berile ajung în aceeași sticlă albastru-închis și se deosebesc doar după culoarea foliei de pe gât - așa am gustat Naked Santa Christmas Ale, berea de Crăciun cu șapte și jumătate la sută și condimente, și mai slaba Nation' Ale. A doua fabrică de bere artizanală, The Thirsty Fox, e condusă din 2019 de familia Oxenham, care produce pe insulă și vin, și rom - iar vulpea din nume e o abreviere, nu un animal: "F" de la Fabien și "Ox" de la Oxenham, așa își eticheta ani de zile Fabien Oxenham berile făcute în casă, până când acestea au devenit o marcă. Gama cuprinde un pale ale, un IPA și un weiss; IPA-ul are cea mai frumoasă sticlă pe care am văzut-o vreodată la o bere - un pește înoată de-a lungul întregii etichete și chiar dincolo de ea.
Cum se bea berea în Mauritius și de ce să păstrezi sticla
Aici berea e băutura weekendurilor, a petrecerilor și a după-amiezelor de după muncă, iar cel mai fidel însoțitor al ei se prăjește la fiecare colț: gâteaux piments, gustări mici și iuți din mazăre galbenă, din care insula face și o salată pentru bere și fotbal. Cel mai des se cumpără sticla mare, de 650 ml. Toate ambalajele din sticlă sunt cu garanție și, dacă la o sticlă obișnuită e vorba de mărunțiș, la sticla specială Flying Dodo garanția e de 80 MUR (1,60 EUR) - aproape jumătate din prețul berii; în plus, magazinul o restituie adesea sub formă de voucher, nu în numerar. Sticlele returnabile le cunosc de acasă, din Cehia, doar că aici lucrurile se iau mai în serios. Iar în ziua alegerilor, în Mauritius nu se vinde deloc alcool - cine vrea să urmărească rezultatele cu o bere în mână își face cumpărăturile cu o zi înainte.
Nouă beri gustate pe insulă
Prima mea băutură alcoolică pe insulă a fost un Phoenix, rece, din frigiderul supermarketului, după zece ore de zbor de la Istanbul - și în clipa aceea cel mai bun lager pe care îl băusem vreodată, meritul fiind mai degrabă al zborului decât al berii. Ușor, curat, cu hameiul doar sugerat - un lager blond cum găsești în orice berărie de acasă, din Cehia, și după zece ore în avion exact ce îți dorești. Blue Marlin și Spéciale adaugă corp și o dulceață de care pe căldură n-ai nevoie, Fresh e practic o răcoritoare cu lămâie, iar pe Manawa am lăsat-o deoparte. Thirsty Fox Pale Ale a fost pentru mine berea cea mai ușor de băut din toată călătoria, IPA-ul avea o amăreală pe care n-o așteptam de la 28 IBU, iar weissul era ușor și discret. Flying Dodo avea gust de bere din șarjă mică: tulbure, condimentată. O sticlă mare de Phoenix, Blue Marlin sau Spéciale costa 80 MUR (1,60 EUR), radlerul 40 MUR (0,80 EUR), Manawa 54 MUR (1,20 EUR), o sticluță de Thirsty Fox 60 MUR (1,20 EUR), iar Flying Dodo cam 200 MUR (4 EUR), plus garanția. Pasărea Phoenix nu s-a ridicat din cenușă, iar pasărea dodo a rămas dispărută. Berea a fost rece, iar pe insulă asta e de ajuns.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
