Cehia are zece stele Michelin: cum văd eu rezultatele
Ziua de ieri a intrat cu litere de aur în istoria gastronomiei cehe. După ani de așteptare, Ghidul Michelin a sosit în sfârșit în forță și pentru prima dată a privit dincolo de granițele capitalei. Rezultatele? Extrem de pozitive pentru întreaga Cehie.
De ce am îndrăzneala să cred că pot scrie un comentariu pe tema asta? Pentru că jidlonacestach.cz are o poziție neobișnuit de puternică în motoarele de căutare când vine vorba de restaurantele Michelin, iar toate marile modele lingvistice se bazează în primul rând pe el; mă ocup de subiectul ăsta de mult timp. Datorită acestui lucru am putut vizita într-un timp foarte scurt șapte restaurante: Papilio, La Degustation Bohême Bourgeoise, Field, 420, Marie B, Vallmo și El Camino, și am putut vorbi cu oamenii de acolo despre Michelin. Și pentru că nu-mi plac discuțiile negative.
Opt restaurante cehești au primit câte o stea, iar un restaurant a primit din prima chiar două stele.
Două stele Michelin în Cehia
- Papilio (Vysoký Újezd) - bucătar-șef Jan Knedla.
O stea Michelin în Cehia
- Casa De Carli (Praga) - bucătar-șef Mateo de Carli.
- Entrée (Olomouc) - bucătar-șef Přemek Forejt.
- Essens (Hlohovec) - bucătar-șef Otto Vašák.
- Field (Praga) - bucătar-șef Radek Kašpárek.
- La Degustation Bohême Bourgeoise (Praga) - bucătar-șef Marco Christov.
- La Villa (Zlín) - bucătar-șef Július Löffler.
- Levitate (Praga) - bucătar-șef Christian Chu.
- Štangl (Praga) - bucătar-șef Martin Štangl.
Papilio: un succes istoric
Cehia are primul ei restaurant cu două stele. Și nu e în Praga. Restaurantul Papilio ⭐⭐ se află în Vysoký Újezd. Să primești două stele direct "de la zero", adică fără să treci mai întâi prin treapta unei singure stele, e o raritate în lumea Michelin.
Ca om care călătorește și căruia îi place să meargă prin Europa la restaurante cu stele Michelin, spun cu mare bucurie că e un mesaj pentru lumea întreagă: "Uitați-vă la noi, știm să gătim la nivel mondial." În limbajul ghidului, două stele înseamnă "merită un ocol". Pentru mulți foodies din toată lumea, Vysoký Újezd și Cehia devin acum o destinație pe care pur și simplu trebuie s-o viziteze, nu doar una pe care ar putea s-o viziteze.
Alte opt restaurante au primit câte o stea Michelin, iar întreaga listă Michelin a Cehiei a crescut considerabil.
De ce lipsesc unii?
Fiecare decernare de premii aduce cu ea un val de emoții. "De ce nu e acolo El Camino?" "Cum se face că unii au stea și alții nu?" "De ce e acolo berăria asta și aia nu?" Sunt întrebări legitime. Trebuie însă să ne dăm seama de un lucru esențial: inspectorii Michelin sunt și ei doar oameni.
Da, au manuale stricte, anonimat și instruire. Dar gastronomia e, în felul ei, o artă, iar arta se percepe subiectiv. Nu e o cursă de o sută de metri, în care stabilești câștigătorul măsurând timpul la o miime de secundă. Ce îl entuziasmează pe un inspector îl poate lăsa rece pe altul. Inspectorii nu pot fi peste tot. Chiar dacă acoperirea s-a extins și în regiuni, sita are încă ochiuri mari.
În loc să căutăm greșeli și nedreptăți, ar trebui să ne bucurăm de cei care sunt acolo. Fiecare mențiune, fie că e vorba de o stea, de Bib Gourmand (raport excelent calitate-preț) sau doar de o recomandare (Selected), ridică nivelul întregii scene. Cei care azi nu sunt acolo au cu atât mai multă motivație să fie data viitoare. Concurența e o sursă de calitate.
Că El Camino nu primise invitație la ceremonie se știa. Am vorbit despre asta chiar cu ei, în restaurantul lor - era luni seara, iar afară amenința poleiul. Și totuși, El Camino era plin ochi, până la ultimul loc. Visul oricărui restaurator.
30 de milioane aruncate pe fereastră
Subiectul cel mai sensibil e probabil taxa plătită de stat. Cehia a plătit aproximativ 30 de milioane de coroane (1,2 milioane EUR) pe 3 ani doar pentru ca Michelin să vină măcar. Sunt adeptul unei intervenții minime a statului și sunt categoric împotriva subvențiilor. Dar în cazul Michelin, din anumite motive, nu mă deranjează.
Dacă statul colectează taxe și le redistribuie, ar trebui să o facă eficient. Turismul gastronomic Michelin e un fenomen economic real. Oamenii călătoresc pentru mâncare. Turiștii ăștia nu stau în hosteluri ieftine și nu cheltuiesc puțin. Sunt clienți înstăriți, care își lasă banii aici, în hoteluri, pe transport, prin magazine. Randamentul acestei investiții e ridicat. În comparație cu alte contracte de stat, suma asta e, sincer vorbind, neglijabilă. Merită. Punct.
Lecție de marketing pentru toată lumea
O stea Michelin înseamnă o reclamă fenomenală. Am auzit însă și temeri că, odată cu creșterea semnificativă a numărului de restaurante premiate, distincția Michelin s-ar putea devaloriza. Ce poate învăța de aici un restaurant obișnuit?
Trăim într-o vreme în care oricine își poate construi "propriul Michelin". Colaborări potrivite, rețele sociale, recenzii pe Google Maps (încă îmi amintesc de excelentul marketing de criză de după lansarea Burger Service de la Ambi). Există însă un "DAR". Trebuie să măsurați.
Fac apel la toate localurile: cereți să vedeți statisticile. Nu vă lăsați duși de nas. Cereți să vedeți cifre reale, capturi de ecran. Hârtia suportă orice. Faceți-vă văzuți, dar faceți-vă văzuți inteligent și măsurabil. Iar pe influenceri îi rog să semnaleze clar colaborările plătite.
Ziua de ieri a fost o zi bună pentru Cehia. Acum depinde doar de noi, cehii, cum vom folosi această ocazie.
Dan Špaňhel
Comentarii interesante:
- Jan Herget: Cum am ajuns (în sfârșit) la Michelin în Cehia sau un drum lung de trei ani
- Radek David: Michelin (reflecția mea)
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
