Mercat Central d'Alacant: piața unde Alicante își face cumpărăturile și ia micul dejun
Dacă vrei să prinzi piața centrală din Alicante deschisă duminica, ai unsprezece încercări pe an. Atâtea duminici și sărbători legale are voie, conform legii, să deschidă un magazin din Comunitatea Valenciană, iar autoritățile stabilesc dinainte care anume. În restul duminicilor, poarta din capul scărilor rămâne închisă.
Mercat Central d'Alacant (în spaniolă: Mercado Central de Alicante) este o hală acoperită din 1922, în mijlocul orașului: 292 de tarabe pe două niveluri, peștele jos, fructele, legumele, brânzeturile și mezelurile sus, iar între ele baruri unde poți studia bucătăria spaniolă fără să te ridici de pe scaun.
Abastos pe fațadă, ceasul în vitrină
Deasupra intrării nu apare, de fapt, niciunul dintre numele sub care cauți piața. Cu litere mari scrie acolo Mercado de Abastos, piața de aprovizionare - denumirea oficială din vremea în care fiecare oraș spaniol mai mare își construia o asemenea hală, ca să aibă mâncarea sub un singur acoperiș. Halele acoperite au apărut în primele decenii ale secolului al XX-lea la Valencia, Zaragoza și Barcelona, iar cea din Alicante face parte din același val, doar că e mai tânără și mai modestă decât sora ei Art Nouveau din Valencia. Indicatoarele și hărțile preferă numele valencian Mercat Central d'Alacant, pentru că și orașul însuși are două nume; localnicii îi spun pur și simplu el Mercado.
Piatra de temelie a pus-o regele Alfonso al XIII-lea, iar deschiderea a avut loc în noiembrie 1922. Data pe care piața o ține minte cel mai exact a venit însă mai târziu. Pe 25 mai 1938, avioane italiene care luptau de partea lui Franco au aruncat peste nouăzeci de bombe asupra centrului din Alicante, plin de lume la ora aceea a dimineții, sirenele n-au sunat, iar piața a fost lovită direct; numărul morților variază în surse între două și trei sute, iar Wikipedia în spaniolă indică peste trei sute. Ceasul halei s-a oprit la 11:19, la un minut după lovitură, și stă astăzi într-o vitrină în interiorul pieței. Oamenii trec pe lângă el cu sacoșele, și poate că ăsta e cel mai bun lucru care i se putea întâmpla unui monument comemorativ.
Ce e de aici și ce doar trece pe aici
Pulpa de pe suport, cu eticheta Joselito, îți sare prima în ochi la etaj și este lucrul cel mai puțin alicantin din toată hala: jamón ibérico (jambon crud-uscat spaniol) vine aici din Extremadura și Andaluzia. Provincia Alicante pune pe tejghele alte lucruri - turrón din Jijona, vinul dulce Fondillón, creveți roșii din Dénia, moșmoane din Callosa și mezeluri din Vega Baja, inclusiv sângeretele morcilla din Orihuela. Marfa cea mai locală stă la brutari: coca amb tonyina, o plăcintă subțire cu ton și ceapă înăbușită, pe care Alicante o coace pentru focurile din iunie de la Fogueres de Sant Joan și o mănâncă alături de smochine proaspete, iar lângă ea coca de mollitas, cu firimituri crocante deasupra.
Când se ia micul dejun și când se încuie
Piața trăiește dimineața. Deschide la șapte, în zilele lucrătoare încuie la două și jumătate, iar sâmbăta la trei. Cel mai bun moment e între zece și douăsprezece, când în toată Comunitatea Valenciană se ține esmorzaret - al doilea mic dejun, adică un sandviș mare sau o tapa și, alături, vermut ori vin cu sifon. E pauza mare de la școală, mutată în viața de adult: la zece, cu pâine, doar că laptele a fost înlocuit cu vermut. Exact pe asta mizează barurile din interiorul pieței. Piața s-a alăturat astfel modei halelor gastronomice, lansată de Mercado de San Miguel din Madrid, dar numai pe jumătate: jos, peștele se vinde în continuare oamenilor care îl vor găti seara, nu celor care vor doar să-l fotografieze.
Mic dejun, coca și vermut sub același acoperiș
Am mers la piața centrală din Alicante cu niște prieteni și am petrecut acolo toată dimineața: mai întâi un mic dejun spaniol tipic la tejghea, apoi taraba unei brutării locale, de unde am luat coca amb tonyina, și la final un pahar de vermut la La Guapa (vezi Unde să mănânci în Alicante?). Între timp am dat ocol tarabelor cu brânzeturi, cu manchego, mahón și cabrales, și tejghelei de legume cu mimoză uscată atârnată de tavan. Cât ne-a costat dimineața aceea nu știu - la piață plătești pe bucăți, la trei tejghele, și niciuna nu-ți dă nota de plată pentru tot. Până la castelul Santa Bárbara, care se înalță deasupra pieței, am ajuns abia a doua zi. Cu liftul. Scările până la piață ne-au fost de ajuns.
Mercat Central d'Alacant
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
