Piața Mahane Yehuda: shuk-ul din Ierusalim care se transformă înainte de Șabat
E vineri după-amiază și pe străduțe nu mai poți face niciun pas. Vânzătorii strigă unul peste altul, prețurile scad la fiecare nouă strigare, iar pe cel care zăbovește la o tarabă o secundă în plus mulțimea îl împinge trei metri mai încolo. Nimeni nu se plimbă fără țintă: se cumpără în ultima clipă, pentru că peste câteva ore va fi prea târziu.
Piața Mahane Yehuda (în ebraică: מחנה יהודה) este principala piață din Ierusalimul de Vest - peste 270 de tarabe și prăvălii cu fructe, măsline, condimente, carne și dulciuri, printre care se înghesuie bistrouri unde poți gusta bucătăria israeliană direct la tejghea.
Cum a apărut piața și de unde îi vine numele
Localnicii nu spun Mahane Yehuda, ci ha-shuk - piața - și toată lumea știe care. Ebraicul shuk e, de altfel, același cuvânt cu arabul souk: amândouă se trag, prin aramaică, din cuvântul akkadian pentru stradă. Numele oficial piața l-a împrumutat de la cartierul vecin, întemeiat în 1887 de trei oameni de afaceri, care l-au botezat după Yehuda Navon, fratele unuia dintre ei, mort tânăr. Tradus literal înseamnă tabăra lui Iuda - nu căuta aici vreun trib biblic; și nici prea multă precizie, de fapt, pentru că piața n-a aparținut niciodată acelui cartier. Se află lângă el, pe terenuri proprii.
Piața nu are an de înființare, pentru că n-a înființat-o nimeni. La sfârșitul secolului al XIX-lea, încă sub stăpânire otomană, țărănci din satele din jurul Ierusalimului au început să-și vândă recolta pe un teren viran al bogatei familii Valero, lângă drumul spre Jaffa. Cumpărătorii din cartierele noi din afara zidurilor nu mai trebuiau să meargă la piețele din Orașul Vechi, iar vânzătorii nu mai trebuiau să bată drumul până la ei - din drumul pe care ambele părți și l-au putut scuti s-a născut o piață, astăzi o rețea de străduțe în jurul a două artere principale: una a rămas sub cerul liber, cealaltă e ferită de un acoperiș translucid, care a înlocuit vechile foi de tablă pline de găuri.
Piață ziua, bar noaptea
Ziua, Mahane Yehuda e cămara Ierusalimului: căzi cu măsline în saramură, piramide de rodii, condimente luate cu lopata și halva tăiată din blocuri - magazinul Halva Kingdom vinde aici, din 1947, peste o sută de feluri. Ceva mai încolo miroase a rugelach cu ciocolată de la cofetăria Marzipan, iar alături sunt bistrouri cu falafel și shaorma; într-unul dintre ele, pe strada Agripas, s-ar fi născut amestecul ierusalimitean me'orav, când proprietarului i s-a terminat cărbunele și a aruncat pe plită ce mai rămăsese. Legenda are mai multe versiuni și fiecare local o povestește pe cea din care iese câștigător. După lăsarea întunericului, piața își schimbă haina: obloanele coboară, iar printre tarabele închise se deschid baruri. Mai mult, pe obloanele trase prind viață sute de portrete, pictate pe ele noapte de noapte de artistul Solomon Souza - o galerie de noapte, deschisă exact atunci când magazinele închid.
Vinerea la Mahane Yehuda
Șabatul începe vineri, la apusul soarelui, iar piața își rânduiește toată ziua în funcție de el: închide pe la trei, iar ultimele ore de dinainte sunt ale lichidării mărfii. Negustorii aproape că își dau marfa pe degeaba, numai ca să n-o care acasă peste Șabat. Cu douăzeci de minute înainte de lăsarea întunericului, deasupra Ierusalimului răsună sirena care vestește Șabatul; se anunța așa cu mult înainte de înființarea statului - sunetul de trâmbiță dinaintea Șabatului îl pomenește deja Mișna. Piețele arabe de la Poarta Damascului au între timp propriul lor ritm - vinerea lor e scurtată de rugăciunea de la amiază, nu de apusul soarelui. Dacă îmbulzeala nu e pentru tine, vino la piață într-o zi lucrătoare, înainte de prânz - după-amiaza de vineri păstreaz-o pentru spectacol.
Până la prima stea
Am fost în piață tocmai într-o vineri după-amiază și a fost o gălăgie și o grabă nebună: toți dădeau reduceri, toți încercau să vândă tot, iar pe unele străduțe nu se putea trece deloc, pentru că jumătate din Ierusalim făcea cumpărături pentru Șabat, iar cealaltă jumătate încerca să mai mănânce o dată în bistrouri. Apoi s-a întunecat, pe cer a apărut prima stea și a început Șabatul. Locul s-a golit în câteva minute. Străduțele prin care nu puteai trece erau dintr-odată goale, bistrourile cufundate în întuneric, obloanele trase; rămăseseră doar câțiva oameni cu mături. Nu mă așteptam ca o banală oră de închidere să mă impresioneze atât. Piața nu s-a închis, de fapt. Piața a dispărut.
Trh Machaneh Yehudah
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
