Brutăria Geula: patiserie la kilogram în Mea Shearim
Până în Mea Shearim ajungi pe jos din centrul Ierusalimului în câteva minute, și totuși e cel mai lung drum pe care îl poți face în oraș: se termină la un secol bun distanță. Reclamele se răresc, străzile se liniștesc și înțelegi repede că ești oaspete într-o comunitate care nu are nevoie de lumea ta. Iar în mijlocul acestei lumi strălucește o reclamă cu neon roz care anunță patiserie și înghețată.
Brutăria Geula este o brutărie mică din cartierul ultraortodox Mea Shearim din Ierusalim: patiseria dulce se vinde aici la kilogram și se plătește exclusiv cash. Dintre toate locurile în care mi-am cumpărat mâncare în Israel, acesta e cel mai ciudat.
Un nume pe care îl știe firma, dar nu și internetul
Inscripția mare de deasupra intrării anunță doar ce se vinde; numele Geula apare numai pe o firmă galbenă mai mică de lângă intrare și pe Google Maps. Și cam aici se opresc sursele: internetul în ebraică nu știe de nicio brutărie cu acest nume - când se vorbește în Ierusalim despre brutăriile celebre din zonă, se aud numele Berman, care coace din 1875, sau Landner, cu un cuptor din cărămidă din 1893. Cea mai probabilă explicație a numelui ține de geografie: chiar lângă Mea Shearim se află cartierul Geula, iar granița dintre cele două e atât de neclară, încât partea de est a Geulei e socotită în mod curent parte din Mea Shearim. Cuvântul geula (în ebraică: גאולה) înseamnă, de altfel, mântuire - numai că cartierul nu poartă numele unui concept teologic, ci pe cel al Geulei, fiica investitorului Avraham Chasidoff, care l-a întemeiat. Până și numele cu rezonanța cea mai pioasă din Ierusalim aparține, până la urmă, unui om anume.
O sută de porți și plăcuțele de la intrări
Mea Shearim a luat naștere în 1874, ca al cincilea cartier al Ierusalimului construit în afara zidurilor Orașului Vechi. Numele înseamnă "o sută de porți" și trimite la un verset din Cartea Facerii citit în săptămâna întemeierii - dar și la faptul că asociația fondatoare avea fix o sută de membri. Comunitatea de azi se ține deliberat departe de orașul din jur; modul ei de viață a fost numit un ghetou voluntar, iar de la vizitatori se așteaptă respect. Plăcuțele de la intrări cer umeri și picioare acoperite, iar femeilor fustă în loc de pantaloni - și îți recomand să ascunzi sub haine orice simbol creștin. Dacă accepți regulile, treci fără probleme; iar dacă te simți stingher, străduțele laterale te readuc în secolul douăzeci și unu în câteva minute.
Ce să pui pe cântar
Tejghelele sunt dominate de patiserie dulce mărunțică, mai ales de pateuri umplute cu brânză de vaci sau cu ciocolată. Lângă ele stau baghete tăvălite prin susan, care seamănă la vedere cu covrigul de Ierusalim din brutăriile arabe aflate la câteva străzi distanță, iar înainte de Șabat se face coadă la challah. Patiseria se vinde la kilogram în brutării din tot Israelul, dar aici există o singură metodă corectă: iei câte o bucată din fiecare fel, așa cum de Crăciun guști câte un fursec din fiecare cutie.
Câte o bucată din toate
La tejghea am urmat exact logica asta: câte o bucată din tot ce m-a tentat, în pungă și pe cântar. Pateul cu brânză era din aluat dospit, mai aproape de o chiflă de dimineață decât de un desert, iar brânza din el doar ținea isonul untului; cel cu ciocolată era mai consistent și mai dulce, exact genul de patiserie după care întinzi mâna din nou, chiar dacă nu aveai de gând. La casă se aplică o singură regulă, pe care brutăria asta o impune fără nicio plăcuță: cash - cu cardul nu poți plăti aici. Cât am lăsat exact pe tejghea nu mai am de unde să aflu; mărunțișul din Mea Shearim nu apare în niciun internet banking. Iar o brutărie despre care internetul aproape că tace o găsești oricum ca pe vremuri - după miros.
Pekárna Geula
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
