Mine frit: tăiței prăjiți mauritieni
Într-un loc nou am o singură regulă: prima mâncare trebuie să fie cea mai locală. Un curry creol, o lipie indiană, ceva ce nu se gătește nicăieri altundeva. Din lipsă de timp, în Mauritius am încălcat regula chiar din prima seară: mi-am comandat tăiței chinezești. Mi-au trebuit câteva zile ca să înțeleg că, de fapt, n-o încălcasem deloc.
Mine frit sunt tăiței subțiri din grâu, prăjiți în wok cu carne, legume și fâșii de omletă, asezonați cu sos de soia și sos de stridii - un fel de mâncare pe care bucătăria mauritiană l-a preluat de la imigranții chinezi și l-a transformat în cel mai obișnuit lucru pe care îl primești în farfurie pe insulă. Se vând la tarabe, în bistrourile de pe plajă și în restaurante, la prânz și la cină.
Mine frit, mine frite sau mines frites
Cine vrea să caute numele pe Google dă imediat peste prima ciudățenie mauritiană: nimeni nu e de acord cum se scrie. Rețetele alternează mine frit, mine frite și mines frites, fiecare cu convingerea senină că exact așa e corect. Cuvântul mine vine din hakka mein, adică tăiței, iar frit înseamnă în franceză prăjit - un singur fel de mâncare, două limbi, și niciuna dintre ele nu are ultimul cuvânt în Mauritius. Franceza ar cere acord în gen și număr, limba hakka nu știe nimic de genuri, așa că fiecare scrie cum crede de cuviință. Se pronunță cam "min frit", cu t-ul final mut, cum cere jumătatea franceză.
Unde se prăjesc mine frit și cine i-a adus
Mine frit nu sunt o invenție mauritiană, ci numele mauritian pentru chow mein-ul chinezesc, adică tăițeii prăjiți pe care îi cunoaște jumătate de lume. Insula îi împarte cu vecina Réunion, unde același fel se numește sauté de mines și diferă mai degrabă prin nume decât prin tigaie. Ruda cea mai apropiată stă însă la aceeași masă: mine bouillie sunt aceiași tăiței, doar fierți și serviți cu carnea și legumele separat, în timp ce la mine frit totul se întâlnește în wok și iese de acolo învelit în sosul de soia. Alături de ei stă riz frit, care face același lucru cu orezul.
Cine caută la mine frit și o influență indiană caută degeaba: India i-a dat Mauritiusului curry-ul, dholl puri și majoritatea condimentelor, dar tăițeii i-a adus altcineva. Imigranții chinezi, la început cantonezi, iar de la sfârșitul secolului al XIX-lea mai ales hakka din zona Meixian, au deschis pe toată insula magazine sătești cu de toate, cărora li se spune și azi boutique chinoise - iar odată cu magazinul a sosit și wokul. Când anume au început să prăjească în el tăiței pentru vecini nu știe nimeni și nu există nicio legendă despre prima farfurie. Rezultatul se vede până azi: o comunitate care numără doar două-trei la sută din populație i-a dat insulei cea mai obișnuită mâncare a ei.
Ce conțin și de ce nu sunt tăiței din plic
La bază stau tăițeii proaspeți din pachet, unși ușor cu ulei ca să nu se lipească - cu plicul de tăiței instant din copilărie au în comun doar forma. Alături de ei vin morcovi tăiați în fâșii subțiri, pak choi, ceapă, ceapă verde, apoi carne după chef: pui, vită, creveți sau felii de cârnat chinezesc. Cheia e oul: nu se amestecă în tăiței, ci se prăjește separat, ca o omletă subțire, se taie fâșii și ajunge deasupra abia la final, așa că în farfurie rămâne galben, în loc să se piardă în maro. Asezonarea înseamnă sos de soia și sos de stridii, nimic mai mult; iuțeala și-o dozează fiecare singur. Pe masă stă un bol cu chatini, o pastă iute de chili, care se pune direct în farfurie, nu în tigaie. Cine nu e atent și ia cu lingurița ca din muștar se alege cu o masă pe care o simte două după-amiezi la rând.
Mine frit se mănâncă oricând, dar cel mai des se iau la pachet: într-o caserolă de la ghișeu, pe plajă, la serviciu sau acasă. Îi comanzi după carnea preferată, cu ou sau fără. Gustul îl decide focul: tăițeii umezi și fleșcăiți trădează de la prima furculiță că wokul n-a fost destul de încins.
Prima farfurie de pe insulă
Mine frit cu carne de pui și ou au fost primul lucru pe care l-am mâncat în Mauritius, în bistroul Nam Wah Snack din Flic en Flac (vezi Unde să mănânci în Flic en Flac?). Au venit pe o farfurie de sticlă, subțiri și închiși la culoare de la sosul de soia, cu puiul tăiat în bucăți mici, morcovul încă crocant, iar fâșiile de omletă de deasupra erau rumenite pe margini. Sărați, ușor dulci de la sosul de stridii, fără nicio urmă de iuțeală, până când am întins mâna după bolul de lângă farfurie. Porția a costat 170 MUR (3,60 EUR). La Nam Wah Snack m-am mai întors apoi de multe ori. Am început însă cu tăițeii, iar când mă întreabă azi cineva ce e cel mai local în Mauritius, răspund cu o mâncare adusă de chinezi.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
