Bucuria: legenda dulciurilor moldovenești
Puține fabrici pot scrie în cronica firmei că au crescut doi prim-miniștri. Bucuria poate: Vasile Tarlev a plecat în 2001 direct din biroul de director în fruntea guvernului Republicii Moldova, iar Pavel Filip, care a preluat după el conducerea fabricii, a ajuns în fotoliul de premier cincisprezece ani mai târziu. Într-o țară în care guvernele se schimbă mai repede decât rețetele, e un bilanț onorabil pentru o fabrică de ciocolată. Bucuria este cel mai mare producător de dulciuri din Republica Moldova: fabrica din Chișinău, cu un nume care promite din start bucurie, ale cărei bomboane, ciocolate și caramele însoțesc bucătăria moldovenească din 1946. Cutia de bomboane cu sigla ovală e totodată unul dintre suvenirurile culinare din Republica Moldova pe care le recomand.
De la cazarmă la bomboane: cum a luat naștere Bucuria
Totuși, Bucuria nu este cea mai veche cofetărie din Chișinău - e o urmașă, nu un strămoș. Basarabia interbelică avea vreo patruzeci și nouă de ateliere de cofetărie, iar zece dintre ele trăiau exclusiv din bomboane; printre cele mai cunoscute se numărau atelierul lui Savva Garaguli din 1924 și mica fabrică de bomboane a lui Nuhim Rozenberg din 1933. Războiul a măcinat această lume măruntă: în 1944, atelierele rămase au fost comasate în Fabrica de cofetărie nr. 1 a statului, iar doi ani mai târziu guvernul RSS Moldovenești a hotărât ca pe locul unei foste cazărmi să se ridice o fabrică nouă, cu o capacitate de douăzeci de tone de dulciuri pe zi. Utilajele au sosit din Germania, ca reparații de război, iar nici sursele firmei nu cad de acord asupra datei exacte a înființării - sigur e doar "1946".
La început, însă, fabrica nu făcea doar dulciuri: curând a preluat și pastele făinoase, apoi biscuiții, iar denumirea oficială a ajuns, prozaic, "fabrica de produse zaharoase și macaroane". Abia în 1962 autoritățile i-au dat numele Bucuria - și odată cu el fabrica și-a pus ordine în producție: s-a renunțat la paste, biscuiții s-au mutat la Bălți, iar la Chișinău au rămas doar dulciurile. Bucuria a venit, așadar, abia după ce a scăpat de macaroane. În rusă, numele nu se traduce, ci doar se transcrie: Букурия.
Vișine în fondant, struguri cu sâmburi și crocantul Meteorit
Cel mai rodnic capitol a venit în 1977, când Bucuria a primit statutul de întreprindere de cercetare și experimentare și a început să prelucreze sistematic ceea ce planificarea sovietică numea materii prime netradiționale: fructele și fructele de pădure din livezile moldovenești. Din acea epocă provin cele mai multe dintre clasicele de azi. Vișină în ciocolată este o vișină fără sâmbure, macerată în alcool, așezată într-un fondant și învelită în ciocolată - o rudă îndepărtată a bomboanelor Mon Chéri din Italia, doar că în locul lichiorului lichid vișina e îmbrățișată de pasta de zahăr. Struguri în ciocolată merg cu un pas mai departe: boabe întregi de strugure macerate în alcool, cu sâmburi cu tot, care trosnesc neașteptat sub cupola de ciocolată. Ambalajul anunță totuși "produs de post" - eticheta trece cu generozitate cu vederea cele două grade de alcool dinăuntru.
Crocantul Meteorit - după localnici, bomboana cea mai iubită a întregii mărci - e o bucată de arahide prăjite legate cu miere de albine și învelite în ciocolată. Chișinăul de seară înseamnă, în schimb, prune uscate cu stafide sub ciocolată; fructele uscate în ciocolată sunt comune întregului spațiu postsovietic, dar în Republica Moldova au prins rădăcini deosebit de adânci - coșulețele Coșuleț le propun în variante cu prune, cireșe și, de curând, chiar cu portocale (iar cine vrea să afle ce poate face o prună uscată moldovenească fără ciocolată o găsește în festivele prune umplute cu nuci, fierte în vin). Și mai e Lapte de pasăre - nu desertul de casă cu același nume, ci o spumă pufoasă din albușuri și lapte condensat, pe care Bucuria o vinde și în varianta Tort, care, în ciuda numelui, nu e un tort, ci o cutie de bomboane cu bucăți în trei straturi, tăiate așa încât să amintească de un tort.
La capitolul cadouri intră bombonierele cu nume legate de meleagurile moldovenești: Moldova, Vatra Moldovei, Dorința, Nostalgie sau Livada Moldovei Regală, cu lichior, unde sub același capac se întâlnesc vișine, prune și struguri. Restul rafturilor e al vieții de zi cu zi - drajeuri în pungi, dropsuri în cutii rotunde de tablă, jeleuri, caramele și napolitane Artek cu umpluturi de la halva până la cappuccino, plus tortul de napolitane Tort de firmă, în glazură de ciocolată. E același ritual ca acasă, în Cehia, când duceam o cutie de bomboane în vizită la bunica - doar că aici o alegi de pe un perete întreg.
Sora mai mică a fabricilor de ciocolată sovietice
În familia marilor fabrici de ciocolată din Est, Bucuria e mezina. Moscovita Krasnîi Oktiabr își trage originile încă din 1849, fabrica din Kiev - actuala Roshen - din 1886, iar Kommunarka din Minsk din 1905; toate stau pe temelii de dinainte de revoluție, în timp ce Bucuria e un copil sută la sută sovietic. Comună e și o bună parte din repertoriu. Laptele de pasăre a fost înregistrat ca marcă în 1936 de cofetarul varșovian Jan Wedel - bucătăria poloneză îl știe și azi ca ptasie mleczko -, iar trei decenii mai târziu ministrul sovietic al industriei alimentare l-a gustat într-o călătorie și a pus să i se refacă rețeta acasă. Napolitanele Artek poartă, la rândul lor, numele unei tabere de pionieri din Crimeea și se coceau și în alte părți ale Uniunii. Amprenta moldovenească în această familie a venit abia odată cu lucrul cu fructele proprii - mai ales strugurii în ciocolată, o idee tipică pentru o țară a viței-de-vie.
În anii '80, fabrica scotea peste patruzeci de mii de tone de dulciuri pe an, iar fructele îi erau cultivate de o asociație proprie de zece sovhozuri. Bomboanele Bucuria erau atunci marfă de lux: scriitoarea Maria Pilchin își amintește că, din lipsă de ambalaje, se vindeau învelite în hârtie gri sau de ziar și, ca dar rar, călătoreau cu trenul Prietenia de la Chișinău la București. După 1990, studenții basarabeni au început să le ducă în cantități mari colegilor din România. Din contrabanda studențească a crescut un comerț în toată regula: azi, în România, bomboanele se găsesc în magazine online și în magazinele cu produse basarabene, iar chioșcuri cu ele au existat chiar și în stațiile metroului bucureștean, unde se vindeau la bucată. Pentru diaspora moldovenească sunt gustul de acasă, pentru români o descoperire sosită în rucsacuri.
Un imperiu dulce, cu bune și cu rele
Fabrica a supraviețuit cu chiu, cu vai destrămării Uniunii Sovietice - în anii cei mai grei mai avea doar 56 de sortimente de bomboane - și și-a revenit pe tot parcursul anilor '90. Azi, după propriile cifre, acoperă aproximativ șaptezeci la sută din producția de bomboane a Republicii Moldova, are peste două sute de sortimente, exportă în țări de la România până la Canada și numai în Chișinău are șaptesprezece magazine de firmă; pe materii prime autohtone - zahăr, miere, prune, făină și nuci - cheltuiește în jur de o sută de milioane de lei moldovenești pe an.
Cartea de vizită a Republicii Moldova are însă și laturi mai puțin de carte poștală: pachetul majoritar de acțiuni este deținut de multă vreme de o companie rusă, iar o parte din bomboanele mai noi, de pildă seria Nunta, sunt produse la comandă de o firmă turcă, pentru că fabrica din Chișinău nu reușește să găsească destui oameni. Cine vrea să fie sigur că mănâncă bomboane făcute la Chișinău rămâne la clasice - Meteorit și Chișinăul de seară se fac în continuare acasă. În plus, sortimentul se tot schimbă: tablete de ciocolată cu arome precum porumb prăjit sărat, lămâie cu piper sau ghimbir cu mure le-ai căuta deocamdată degeaba în catalogul oficial.
Sub sigla Fondată în 1946
În magazinul de firmă Bucuria de pe bulevardul Ștefan cel Mare din Chișinău (vezi Unde să mănânci în Chișinău?) am intrat mai ales pentru spectacol: deasupra rafturilor strălucește ovalul roșu cu inscripția "Fondată în 1946", sub el o vânzătoare în șorț roșu aranjează cutiile de bomboane, iar pe raftul de jos stau, oarecum neașteptat, sticle de divin KVINT tocmai de la Tiraspol. N-am cumpărat nimic. Coșulețele Coșuleț cu prune și cu cireșe le luasem deja mai devreme dintr-un supermarket Nr.1, cum povestesc în articolul Ce să aduci din Republica Moldova?; au exact gustul pe care îl promite aspectul - sub stratul gros de ciocolată, pruna uscată păstrează o dulceață pământoasă, iar cireașa confiată un miez mai suculent, ușor acrișor. În magazin m-am mulțumit deci să compar etichetele de preț: magazinul de firmă vinde practic la aceiași bani ca supermarketul, fără niciun adaos de suvenir. Aceleași bomboane, pe aceiași bani.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
