Divin: distilatul de vin moldovenesc cu nume dumnezeiesc
La târgul de vechituri de lângă gara din Chișinău am stat de vorbă cu o doamnă, pasându-ne de la unul la altul telefoanele cu aplicația de traducere. Au fost de ajuns câteva fraze rostite cu voce tare ca oricine să-și dea seama că nu suntem de-ai locului. Exact în clipa aceea, taifasul s-a transformat în ospitalitate: trebuie neapărat să gustăm, ne-a zis, și a insistat și a scos o sticlă de jumătate de litru, începută și ne-a turnat în pahare de hârtie, din partea casei - deși poate că nici nu era vreo casă. În sticlă era divin. Divinul este distilatul de vin moldovenesc: o băutură obținută din vin alb, învechită cel puțin trei ani în butoaie de stejar, al cărei nume este o denumire protejată.
Ce înseamnă numele divin și cine l-a inventat
Pe vremea Uniunii Sovietice, băutura asta se numea coniac moldovenesc, iar republica se număra printre principalii producători de distilate ai întregului imperiu. Apoi au venit independența, planurile de cucerire a piețelor occidentale - și o problemă: cuvântul cognac e păzit cu gelozie de Franța, iar coniac nu e decât adaptarea lui. Soluția au găsit-o chiar vinificatorii. Profesorul de vinificație Anatol Balanuță a propus abrevierea tehnică distvin, de la distilat de vin, iar oenologul Emil Rusu a șlefuit-o în divin - un cuvânt pe care niciun vorbitor de română nu trebuie să-l caute în dicționar. Abreviere oficială și slogan publicitar totodată; sursele nu se înțeleg când anume a intrat în vigoare noul nume, undeva între 1993 și 1996, așa că rămân la un prudent "anii '90". Din 2016, divinul este protejat ca indicație geografică și de Uniunea Europeană. Cel mai încet se schimbă însă vorbirea de zi cu zi: în România, divinul moldovenesc se vinde sub numele lui, dar mulți îi spun în continuare, simplu, coniac.
Republica Moldova și-a scris regulile după modelul coniacului, iar ele se aplică fiecărei sticle pe care scrie divin: doar soiuri albe de pe o listă obligatorie, distilatul se învechește cel puțin trei ani în stejar, băutura finită are cel puțin 40 de grade, iar totul, de la strugure până la dop, trebuie să se petreacă pe teritoriul Republicii Moldova. Acasă, în Cehia, se distilează mai ales prune, iar distilatul de vin e, pe lângă slivovice (rachiul ceh de prune), o adevărată Cenușăreasă; aici are o întreagă categorie protejată doar a lui. Categoriile folosesc alfabetul coniacului: VS înseamnă cel puțin trei ani, VSOP cinci, XO șapte și XXO douăzeci - iar vârsta de pe etichetă e întotdeauna cea a celui mai tânăr distilat din cupaj. Pe lângă apă dedurizată, în cupaj au voie să intre și sirop de zahăr și caramel.
Familia care a pierdut cuvântul coniac
Distilat de vin învechit în stejar se face, de altfel, în toată regiunea dintre Balcani și Caucaz, iar odată ce a pierdut dreptul la cuvântul coniac, aproape fiecare țară i-a căutat un nume propriu. România a inventat vinars, un calc după germanul Branntwein; Serbia toarnă vinjak; brandy-ul bulgăresc Pliska poartă azi pe etichetă mențiunea rachiu de struguri; brandy-ul armenesc Ararat își spune acasă tot coniac, la fel și coniacul kârgâz; Ucraina a trecut din 2026 la brendi, în timp ce Rusia a consfințit pur și simplu prin lege cuvântul coniac, ca pe o categorie proprie. E o singură băutură cu o duzină de pașapoarte. Iar în familia asta, regulile moldovenești au o particularitate: vinarsul românesc nu are voie să conțină niciun gram de zahăr, pe când divinul permite îndulcirea - dumnezeiescul e, până la urmă, cel mai dulce.
Cine nu respectă regulile nu are voie să scrie divin pe etichetă, nici dacă distilatul a stat treizeci de ani la învechit. În iunie 2024, ca să sărbătorească deschiderea negocierilor de aderare la UE, Vinuri Ialoveni a lansat Ambassador, un cupaj festiv de treizeci de ani, la prețul de 1.870 MDL (91 EUR), în care, pe lângă distilat, se află și un vin învechit sub o peliculă de drojdii, după modelul vinului sherry - iar pe etichetă nu scrie divin, ci băutură tare. Aceeași etichetă evazivă o poartă o parte din sticlele mărcii Sarajishvili, numită după omul de afaceri georgian care, la sfârșitul secolului al XIX-lea, a fondat distilerii din Georgia până la Călărașiul moldovenesc: magari sasmeli, adică băutură tare. Când n-ai voie să scrii coniac și nu vrei să scrii brandy, scrii pur și simplu băutură.
Un capitol aparte se scrie acolo unde controlul de la Chișinău nu ajunge: KVINT din Tiraspol, capitala Transnistriei separatiste. Abrevierea înseamnă Coniacuri, Vinuri și Băuturi din Tiraspol, fabrica aparține holdingului local Sheriff și produce divinuri cu vârste între trei și șaizeci de ani. Aceleași sticle le vinde acasă ca divin, în Rusia ca coniac și în SUA ca brandy; toate poartă însă inscripția Made in Moldova. În magazinele din Republica Moldova, Kvint de la Tiraspol stă, fără să clipească nimeni, lângă Bardar de pe malul drept; pe raftul pe care l-am fotografiat, un Kvint Jubilee de cinci ani, la 167,40 MDL (8,20 EUR), era cel mai ieftin dintre toate divinurile.
Cum se bea și cum se cumpără divinul
Canonul moldovenesc cere ca divinul să fie tratat ca un coniac: pahar-lalea, o temperatură de 16-18 grade, înghițituri mici - dat peste cap dintr-un păhărel, cică, nu înțelegi nimic din el. Lanțul La Plăcinte îl pune chiar și în cafeaua turcească, iar în baruri se servește la pahar: barul Eli-Pili din Chișinău toarnă un Bardar XO de șapte ani cu 55 MDL (2,70 EUR). Cel mai simplu mod de a-l cunoaște rămâne însă o sticluță mini de 0,05 l de la o vinotecă - la fel ca aceea pe care am pus-o printre ponturile din articolul Ce să aduci din Republica Moldova? Iar cine vrea să facă impresie găsește în magazine o întreagă gamă de cutii-cadou din lemn pentru divin.
Sticluța din magazin, păhărelul de la târgul de vechituri
Cea mai cuminte dintre cele două degustări ale mele din Chișinău a avut loc la micul magazin Pianyi Ugol, de lângă sala de degustare Wine.md (vezi Unde să bei un pahar în Chișinău?): o sticluță mini de Cuza Vodă VSOP de cinci ani, 0,05 l cu 50 MDL (2,40 EUR), împărțită cu un prieten pe terasa comună a celor două localuri, imediat după o sticluță mini de nucată. Pentru cei cinci ani ai lui, Cuza Vodă a fost surprinzător de catifelat: vanilie și caramel în prim-plan, nicio arsură, un final scurt și dulceag - pe scurt, un distilat căruia siropul de zahăr din cupaj i se potrivește de minune.
Cealaltă degustare este scena de la începutul articolului. Târgul de vechituri Lokomotiv de lângă gară, același în care am descoperit printre prelate gogonelele; doamna cu care ne-am luat cu vorba prin aplicațiile de traducere. Din sticla începută de Bardar de cinci ani ne-a turnat în pahare și n-a vrut nimic în schimb. Față de Cuza Vodă, Bardarul era mai sec și mai tăios, mai mult stejar decât caramel; paharul de hârtie nu i-a adăugat nimic la noblețe și, culmea, nici nu i-a luat nimic din gust. Lângă sticlă stătea un PET cu must de mere, dar nu s-a amestecat nimic: mustul a rămas must, divinul - divin, iar canonul moldovenesc nu spune oricum nimic despre amestecul cu suc. Dacă doamna vindea păhărele la târg sau doar ne-a cinstit din sticla ei, n-am priceput nici cu aplicația de traducere. Prețurile divinului încep de la sticluțele mini de cincizeci de lei moldovenești și se pierd undeva sus, printre raritățile de șaizeci de ani de la Tiraspol; păhărelul pe care mi-l voi aminti cel mai mult a fost gratis.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
