Piața din Curepipe: street food în inima Mauritiusului
Dacă îți imaginezi Mauritius ca pe o plajă cu un palmier, pune-ți în bagaj un pulover pentru drumul spre Curepipe. Orașul se află în mijlocul insulei, la peste 550 de metri altitudine, ceața poate sta aici ore întregi, iar familiile mai înstărite din Port Louis s-au mutat aici în anii '60 ai secolului al XIX-lea tocmai pentru că răcoarea de sus nu-i prindea bine malariei. Așa a crescut al doilea oraș ca mărime de pe insulă, iar în mijlocul lui se află motivul pentru care am venit eu.
Piața din Curepipe (în franceză: Marché de Curepipe) este o piață acoperită, deschisă zilnic, cu fructe și legume din interiorul insulei, în jurul căreia se instalează în fiecare zi tarabe cu street food mauritian - și pentru că turiștii nu vin la Curepipe, totul se vinde aici la prețuri pentru localnici.
Un oraș care nu e sigur nici de propriul nume
Numele pare limpede: curer sa pipe înseamnă în franceză a-ți curăța pipa, iar legenda spune că asta făceau aici călătorii care mergeau din Port Louis spre sud-estul insulei, când se opreau lângă un pârâu să se odihnească. Site-urile turistice o prezintă ca pe un fapt. Numai că primăria din Curepipe recunoaște chiar pe site-ul ei că o parte dintre istorici resping legenda și pun numele pe seama unui proprietar de teren - pe care însă nu-l numește. Orașul nu știe deci sigur de unde își trage numele. În schimb, despre numele autogării de chiar lângă piață nu există nicio îndoială: îl poartă pe cel al lui Jan Palach, și o să revin la asta.
Piețele din Mauritius au mai multe fețe, iar Curepipe e cea mai puțin spectaculoasă dintre ele. Piața Centrală din Port Louis are o secțiune întreagă de suveniruri pentru turiști și, potrivit unui studiu de prețuri al portalului de știri Defimedia, e totodată cea mai scumpă de pe insulă: un coș cu paisprezece feluri de fructe și legume a ieșit acolo cu 17% mai scump decât media celorlalte piețe; Quatre Bornes are târgul ei de haine. Curepipe e pur și simplu o hală deschisă șapte zile pe săptămână, unde oamenii din oraș vin la cumpărături, iar singura atracție pentru străini sunt tarabele.
Trei piețe și un ciclon
Clădirea de azi e a treia la rând. Prima hală a pieței, din 1878, era din lemn de tec acoperit cu șindrilă și i se spunea Marché Martial; pe a doua a construit-o orașul în timpul Primului Război Mondial, iar în 1975 a distrus-o ciclonul Gervaise. În locul ei s-a ridicat hala eliptică de azi, cu un șir de cilindri colorați pe acoperiș, care din tramvai par sculpturi, iar de aproape se dovedesc a fi o reclamă la vopsele. Mie mi-au plăcut până să citesc logoul. Romantism colonial să nu cauți aici, totuși: presa mauritiană scrie despre hală mai ales din cauza acoperișului prin care plouă, a porumbeilor și a șobolanilor.
Ce mănânci în fața pieței și cu cât
Tarabele din fața halei și din jurul autogării alcătuiesc împreună o panoramă bună a street food-ului mauritian: farata, o lipie din aluat de grâu umplută cu ce are taraba în oale în ziua respectivă, dholl puri, lipia cu mazăre galbenă măcinată presată în aluat, bilele prăjite gâteaux piment și triunghiurile samoussa, tăițeii prăjiți mine frit, iar ca să le dai pe gât, dulcea alouda. Pe lipie vânzătorul îți întinde sosul de roșii rougaille, curry și legumele murate achard, înainte s-o împăturească în hârtie. Farata se face aici ca la banda rulantă: la taraba cea mare, fiecare avea sarcina lui - unul întindea aluatul, al doilea ungea plita cu ulei, al treilea umplea și împacheta.
La piață se merge dimineața, când tarabele lucrează din plin, iar în decembrie și pentru litchi: sezonul ține din noiembrie până în ianuarie și atinge vârful chiar înainte de Crăciun, așa că fructele roz se adună grămadă și pe tarabele cu fructe din fața halei. Cel mai simplu ajungi cu tramvaiul Metro Express, care din octombrie 2022 circulă din Port Louis până la capătul de linie din Curepipe - patruzeci de minute de drum, un tramvai la fiecare zece minute, bilet de 55 MUR de la automatul din stație, care acceptă carduri și vorbește engleză.
Capăt de linie: Curepipe
Am venit la Curepipe cu tramvaiul, până la capătul de linie, și am văzut clădirea pieței înainte să cobor. Farata mi-am cumpărat-o de la taraba cea mare din fața halei: una cu o umplutură vegetariană generoasă a costat 20 MUR (0,40 EUR), a doua din aceeași comandă doar 15 MUR - o reducere la cantitate pe care acasă, în Cehia, nu ți-ar da-o nicio brutărie nici măcar la cornuri. Lipia era caldă și foietată, iar curry-ul de legume dinăuntru era mai iute decât mă așteptam. Și apoi placa aceea. Când am întrebat la o altă tarabă cu gustări dacă știu după cine se numește autogara, vânzătorii n-au stat pe gânduri: au scos o placă de hârtie cu povestea lui Palach și mi-au arătat-o cu mândrie - de altfel, taraba se numește Jan Palach Snack. Am schimbat câteva vorbe despre el; orașul nu e sigur nici de unde își trage numele, dar cine a fost Jan Palach știau cei de la tarabă foarte bine. La plecare am mai luat de la o tarabă cu fructe o jumătate de kilogram de litchi: coaja crăpa sub unghie, iar miezul era dulce și zemos, cu un parfum pe care nu-l găsești la compot. A costat 75 MUR (1,40 EUR). În Port Louis, dublu.
Curepipe Market
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
