Tinto de verano: vinul spaniol de vară cu limonadă
Legenda despre tinto de verano are tot ce-i trebuie unei legende: numele unui hangiu, adresa localului, deceniul nașterii, un pasodoble și un film cu Lola Flores. Îi lipsește un singur lucru: vreo dovadă că ar fi adevărată.
Tinto de verano este o băutură spaniolă de vară din vin roșu ieftin și limonadă carbogazoasă de lămâie sau răcoritoare carbogazoasă dulce, amestecate cam unu la unu, cu multă gheață și o felie de lămâie, într-un pahar înalt. Nu-ți trebuie pentru el nici shaker, nici rețetă. Vara, spaniolii îl beau mai mult decât sangria, despre care restul lumii crede că o beau tot timpul.
Ce înseamnă tinto de verano și de ce la Córdoba i se spunea Vargas
Numele e descriptiv până la plictiseală: tinto e cuvântul obișnuit în Spania pentru vinul roșu, iar de verano înseamnă "de vară". Mai interesant e al doilea nume, pe care băutura îl purta la Córdoba - un Vargas. Despre originea acestui Vargas circulă două legende, iar Andaluzia n-a ales nici azi între ele. Una spune că vine de la hangiul Federico Vargas, care în anii 1920, în hanul Venta de Vargas de la marginea Córdobei, îndoia vinul cu sifon, ca să se poată bea și la patruzeci de grade la umbră. Cealaltă susține că e o prescurtare din Valdepeñas (regiunea vinului ieftin din Castilia) și gaseosa (răcoritoarea carbogazoasă ușor îndulcită cu aromă de lămâie), pe care pronunția andaluză a transformat-o din "valgas" în "vargas". Amândouă sună bine. Niciuna nu are vreo dovadă.
Astăzi, tinto de verano este o băutură națională cu loc de naștere andaluz: s-a răspândit în toată Spania în anii 1960 și îl găsești peste tot. Kalimotxo din Țara Bascilor folosește cola în loc de limonadă și e cu o jumătate de secol mai tânăr. Sangria e, dimpotrivă, sora mai mare și pretențioasă: fructe lăsate ore întregi la macerat în vin, zahăr, adesea și lichior, așa că n-o poți amesteca în cinci secunde - și are mai mult alcool, nu mai puțin. Dincolo de granițe, aceeași idee apare fără zahăr: Weinschorle din Germania și fröccs din Ungaria îndoaie vinul cu sifon simplu, iar în regiunea italiană Abruzzo se amestecă vinul alb cu gazzosa.
Cine l-a inventat și cine l-a răspândit cu adevărat
Hanul Venta de Vargas chiar a existat: era o tavernă de flamenco cu o mică arenă de corride proprie - atât se poate dovedi. Că tinto de verano s-a născut acolo susțin tradiția orală și site-urile care au copiat-o unele de la altele; niciun document din anii 1920 n-a găsit nimeni. Cel care a răspândit cu adevărat băutura, și asta se poate dovedi, nu e un hangiu, ci un producător de răcoritoare carbogazoase. Firma La Casera a apărut la Madrid în 1949, iar răcoritoarea ei carbogazoasă dulce a devenit a doua jumătate a paharului în toată țara; în anii 1980 avea sloganul "Si no hay Casera, nos vamos" - dacă nu e Casera, plecăm în altă parte - și a câștigat cu el chiar și premii internaționale de publicitate, ceea ce nu i se întâmplă des unei ape carbogazoase. Legenda și-a primit numele la Córdoba, dar cariera a făcut-o la Madrid.
Con limón sau con blanca: două cuvinte care fac diferența
Vinul din această băutură e intenționat cel mai ieftin din casă - tânăr, de masă, ceea ce spaniolii numesc vino peleón, vin de bătaie. Cine toarnă un reserva în tinto de verano irosește și bani, și vin, pentru că limonada acoperă tot ce-l făcea mândru pe vinificator. A doua jumătate o decide un singur cuvânt: con limón înseamnă limonadă carbogazoasă de lămâie și e varianta implicită, mai dulce, pe care o primești dacă nu spui nimic; con blanca sau con Casera e răcoritoarea carbogazoasă dulce și incoloră, în care vinul se simte mai mult. Apoi doar gheață, multă gheață, și o felie de lămâie, uneori de portocală. Rezultatul are în jur de cinci grade, cam cât o bere, de aceea se poate bea și la prânz.
Se bea vara, pe terasă, la prânz sau în locul prânzului, la pahar sau la carafă - o jarra pentru toată masa e o comandă obișnuită. La bar, un pahar costă de obicei 2,50-4 EUR; pe terasele de pe marile artere turistice, uneori de câteva ori mai mult, așa că merită să te uiți în meniu înainte să comanzi. Cine nu vrea dulce spune "con blanca" și primește o băutură cu gust de vin, nu de bomboană. Iar cine comandă sangria primește sangria, doar că la masa vecină, printre localnici, probabil n-o va bea nimeni.
Paharul pe care îl comand mereu în Spania
Am băut tinto de verano într-o mulțime de locuri din toată Spania și îl comand de fiecare dată când ajung acolo; excepția e Țara Bascilor, unde trec de partea kalimotxo-ului. Gustul e de fiecare dată asemănător: întâi răceala și bulele, apoi lămâia dulce și abia după ele vinul, mai mult ca o culoare decât ca un gust, cu o ușoară astringență care nu-l lasă să fie o limonadă obișnuită. Cât a costat pe unde l-am băut n-am notat niciodată; nu e o băutură la care să ții minte nota de plată. Cine a inventat tinto de verano n-o să aflăm. Cine îl bea se vede pe fiecare terasă din Spania.
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
