Rhumerie de Chamarel: tur ghidat și degustare la o distilerie din Mauritius
La distilerie se vine pentru un singur spectacol: mașina apucă tulpina de trestie, o zdrobește și din ea curge sucul din care se va face romul. Eu am ajuns în decembrie, iar linia de zdrobire era oprită și deschisă - tocmai o curățau. Motivul l-am aflat abia mai târziu: trestia se recoltează aici din iulie până în decembrie, iar o distilerie care face rom doar din suc proaspăt nu mai are ce presa la sfârșitul sezonului.
Rhumerie de Chamarel este o distilerie de familie din munții din sud-vestul Mauritiusului, care face rom exclusiv din sucul propriei trestii de zahăr și le-a deschis vizitatorilor întreaga producție, de pe câmp până în pahar. Alambicurile funcționau în ziua aceea, iar ghidul era la datorie, iar pentru cele opt pahare de la finalul turului zdrobitorul oprit n-a contat deloc.
După cine poartă numele Chamarel și cine face romul aici
Chamarel este în primul rând un sat, iar marca doar i-a împrumutat numele. Numele satului se trage de la frații francezi de Chazal de Chamarel, care au primit aici pământuri la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Charles-Antoine a încercat să cultive pe ele trestie de zahăr, bumbac, cafea și indigo, nimic nu i-a adus vreun câștig, iar în 1815 s-a întors definitiv în Franța. Așadar, distileria poartă numele unui om care n-a avut noroc ca plantator în Mauritius - un departament de marketing ar fi ales pentru etichetă o altă biografie, dar satul n-a întrebat pe nimeni.
Distileria însăși e cu două secole mai tânără. Familia Couacaud a cumpărat în 1996 domeniul Domaine de l'Exil, 220 de hectare de trestie la trei sute de metri altitudine, și a început să distileze rom din ea abia în 2008: trestia a crescut aici cu doisprezece ani înaintea primului distilat. Nu din lene. Romul din suc proaspăt de trestie a fost multă vreme interzis pe insulă, iar legea l-a permis abia în 2006 - de ce, explică articolul despre romul mauritian. Chamarel este, așadar, una dintre cele mai tinere distilerii din Mauritius și una dintre puținele care își cultivă singure trestia; cea mai mare parte a romului de pe insulă se face din melasă. Complexul a fost proiectat de un arhitect mauritian, de la bun început cu gândul la vizitatori: lemn, piatră și apă în locul unei hale de tablă. Tururi cu degustare organizează pe insulă și Labourdonnais în nord, Saint Aubin în sud sau muzeul zahărului L'Aventure du Sucre. La Chamarel însă, câmpul și paharul se află pe aceeași proprietate.
De pe câmp la presă în patru ore
Trestia de zahăr se recoltează la Chamarel manual, iar câmpurile nu se ard înainte de recoltare. Tulpinile tăiate trebuie să ajungă la presă în cel mult patru ore, altfel sucul începe să fermenteze singur, iar aroma proaspătă, ierboasă, pentru care se face totul, dispare. Cele patru ore sunt motivul pentru care distileria stă în mijlocul propriilor câmpuri, și nu lângă port. Sucul fermentează, se distilează în alambicuri de cupru și într-o coloană, iar o parte din distilat ajunge în butoaie de stejar, unde, la căldura tropicală, se maturează mai repede decât în Europa. Principiul îl cunoaște oricine și-a dus vreodată borhotul din propriile prune la cazan: distilezi ce ai cultivat singur, iar fructul trebuie să se simtă în pahar. Aici, în loc de prune, se simte trestia.
Turul urmează ordinea producției: ghidul se oprește cu grupul la presă, la cuvele de fermentare și la alambicuri, explică la fiecare pas ce se întâmplă și răspunde la toate întrebările. Totul se încheie la o masă lungă plină de sticle. Degustarea e inclusă în prețul biletului; romurile învechite și cele maturate în diferite tipuri de butoaie se servesc contra cost suplimentar. În incintă se află magazinul mărcii și restaurantul L'Alchimiste, deschis la prânz. Prețurile se schimbă, iar surse diferite dau sume diferite, așa că verifică-le înainte să pleci. Până la Chamarel circulă și autobuzul, dar rar; cei mai mulți vin cu taxiul sau cu o mașină închiriată și combină distileria cu dunele colorate și cu cascada, aflate la doi pași.
Opt pahare la sfârșit de sezon
La Chamarel am vizitat distileria cu un grup mic și un ghid care, lângă zdrobitorul oprit, ne explica ce ar fi huruit aici în plin sezon. La final ne așteptau, aliniate, opt mostre: rom alb, rom învechit, rom cu vanilie, rom cu un amestec de condimente și patru lichioruri - de vanilie, de cafea, de cocos și de mandarine. Cel alb mirosea a trestie proaspătă, cel învechit se îmblânzise și căpătase note de vanilie și de lemn din butoi, lichiorurile aveau mai puțin alcool și mai mult zahăr, iar cel de cafea ieșea în evidență dintre ele. Pentru încă 100, 200 sau 300 MUR (2-6 EUR) se turnau romuri învechite premium din diferite butoaie. În magazin, gama de bază era cu vreo o treime mai ieftină decât în supermarketurile Winners, iar sticlele premium costau la fel. Biletul a costat 450 MUR (9 EUR), iar turul cu degustare a durat între una și două ore. Omul al cărui nume îl poartă totul aici a renunțat la trestie pe dealul acesta și a plecat. La două secole după el, din ea curge aici rom - iar în decembrie, după recoltă, și apa cu care se spală zdrobitorul.
Rhumerie de Chamarel
Dan Špaňhel
Sunt Dan. Scriu doar despre ce am gustat eu însumi - de la taraba de pe stradă până la steaua Michelin. De dragul mâncării am străbătut jumătate de lume și am gustat tot ce se poate - ba chiar și ce nu se poate.
